Linkuri accesibilitate

Complicații în Orientul Mijlociu


Imagine de satelit a bazei militare cunoscută drept Tower 22 din nord-estul Iordaniei, în toamnă. Zilele trecute, ea s-a aflat în centrul unei implicări mai mari americane în Orientul Mijlociu, după uciderea a trei militari americani într-o zonă de la granița Iordaniei cu Siria.
Imagine de satelit a bazei militare cunoscută drept Tower 22 din nord-estul Iordaniei, în toamnă. Zilele trecute, ea s-a aflat în centrul unei implicări mai mari americane în Orientul Mijlociu, după uciderea a trei militari americani într-o zonă de la granița Iordaniei cu Siria.

Din această ediție: Riposta americană la atacurile unor organizații sprijinite de Iran; sancțiuni SUA împotriva unor coloniști israelieni implicați în violențe; competiție Statele Unite – China într-un domeniu tehnologic de vârf.

Vineri, președintele Joe Biden a ordonat atacuri împotriva a 85 de ținte din Irak și Siria, ale unor organizații sprijinite de Iran, ca răspuns la uciderea a trei militari americani, în Iordania. Această acțiune reprezintă un compromis între varianta unei lovituri directe în Iran, care ar putea declanșa un război mai amplu, și acțiuni anterioare, de mai mica anvergură, ale Statelor Unite împotriva grupărilor acuzate de destabilizarea regiunii. Cu toate acestea, există puține speranțe că acțiunile administrației vor opri complet grupurile proxy iraniene, responsabile pentru atacuri asupra bazelor și rutelor comerciale americane în Marea Roșie. Soluții pe termen lung rămân dificile, în condițiile în care Biden se află într-un an electoral, el fiind confruntat cu numeroase provocări în regiune. Impactul atacurilor asupra Orientului Mijlociu și a președintelui însuși rămâne incert, America putând adăuga atacuri cibernetice, pentru a slăbi Iranul și capacitățile grupărilor pe care Teheranul le sprijină.

Mai multe, aici.

SUA ar putea recunoaște statul palestinian

Secretarul de stat Tony Blinken a cerut Departamentului de Stat să analizeze opțiuni privind recunoașterea posibilă a unui stat palestinian, au declarat, sub beneficiul anonimatului, două persoane oficiale americane. Chiar dacă administrația susține că politica americană este neschimbată, fiind primordial în sprijinul aliatului Israel, luarea în considerare a unei astfel de opțiuni semnalează o posibilă schimbare de optică cu privire la ce e de făcut pentru a pune capăt actualului conflict din Gaza și a contura o soluție de mai lungă durată. Timp de decenii, Statele Unite s-au ferit să recunoască un stat palestinian, insistând că acesta poate rezulta doar din negocieri directe între Israel și Autoritatea Palestiniană. Cu toate acestea, eforturile de găsire a unei soluții diplomatice în conflictul israeliano-palestinian creează condiții pentru o reevaluare a vechilor opțiuni. Administrația Biden leagă posibila normalizare a relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită de conturarea unui drum către un stat palestinian, pentru ca liderii arabi din regiune să poată răspunde presiunilor populației. Opțiunile posibile pentru Statele Unite includ recunoașterea bilaterală a statului palestinian sau abținerea de la veto în ceea ce privește admiterea Palestinei ca membru cu drepturi depline la ONU.

Mai multe, aici.

Se termină răbdarea cu coloniștii violenți

Administrația Biden a emis un ordin executiv, conferind Ministerului de Finanțe autoritatea de a impune sancțiuni financiare asupra coloniștilor israelieni implicați în violențe împotriva palestinienilor, în Cisiordania. Această decizie este un răspuns la acuzații grave împotriva a patru coloniști, inclusiv participarea acestora la atacuri asupra unor civili palestinieni. Decizia reprezintă o schimbare de abordare, evidențiind îngrijorările Statelor Unite cu privire la violențele comise de unii coloniști israelieni, de natură să aprindă și mai mult spiritele în Orientul Mijlociu. Președintele Biden a condamnat anterior atacuri ale acestora și a promis că cei vinovați vor fi trași la răspundere. Ordinul va permite impunerea de sancțiuni financiare, având scopul de a descuraja comportamentul violent și de a menține stabilitatea în regiune. În plus, această decizie survine în contextul intensificării raidurilor efectuate de Forțele de Apărare Israeliene în Cisiordania, după începerea războiului din Gaza, acestea răspunzând constantelor provocări, care riscă să extindă conflictul.

Mai multe, aici.

Demitere cu răsunet la Kiev

Guvernul Ucrainei a informat Casa Albă că președintele Volodimir Zelenski a decis să îl demită pe cel mai înalt comandant militar, generalul Valeri Zalujnîi, marcând astfel cea mai importantă remaniere de personal militar în plin război, au declarat două surse familiare cu discuția. Casa Albă nu s-a pronunțat cu privire la această decizie de mare risc, reafirmând autoritatea președintelui ucrainian de a lua astfel de decizii. Avertizarea prealabilă către Washington reflectă rolul influent al Statelor Unite ca principal sprijinitor militar și politic al Ucrainei, oferind totodată Casei Albe o oportunitate de reacționa. Despărțirea de Zalujnîi, unul dintre cei mai populari lideri ucraineni, ar putea afecta moralul trupelor și încrederea donatorilor occidentali, în timp ce armata Ucrainei luptă să respingă avansul forțelor ruse. Divergențele dintre Zelenski și Zalujnîi privind strategiile militare au dus la această decizie. Administrația Biden, deși conștientă de impactul hotărârii, a optat să nu se implice. Experții subliniază că percepția unei diviziuni la vârful guvernului ucrainean nu este benefică. Această decizie survine și în condițiile în care ajutorul american pentru Ucraina este încă blocat în Congres și ținut ostatec, pe fondul unor dispute politice interne, dar și scepticismului unor republicani că fondurile sunt gestionate adecvat.

Mai multe, aici.

Haley, mai populară decât Biden

Într-un sondaj recent realizat de CNN, Nikki Haley îl devansează pe președintelui Biden cu 13 procente, într-o ipotetică confruntare electorală directă, consolidându-și argumentele că ar fi o candidată mai puternică în alegerile generale decât fostul președinte Trump, favoritul republican. Cu toate acestea, Haley se află în urma lui Trump în lupta pentru nominalizarea republicană, după ce a pierdut în fața fostului președinte în caucusurile din Iowa și în alegerile primare din New Hampshire, sondajele arătând-o mult în urma lui Trump și în statul Carolina de Sud, de unde provine și unde a fost guvernatoare. Dar nu toate veștile din sondaj sunt bune pentru fosta ambasadoare americană la ONU. Doar 28% dintre votanții republicani înregistrați au declarat că au o opinie favorabilă despre Haley, în comparație cu 38% pentru Trump. În rândul republicanilor și a independenților înregistrați, care susțin republicani, Haley este devansată de fostul președinte cu 51 de procente la întrebarea care dintre candidați ar fi de dorit să obțină nominalizarea. 70% dintre aceștia vor să-l vadă pe Trump câștigând nominalizarea, în timp ce doar 19% ar dori ca Haley să câștige. Sondaje recente au rezultate amestecate în cazul unei confruntări directe Biden – Trump, dar chiar și atunci când conduce Trump, el are un avans în marja de eroare, mult sub cel deținut de Haley.

Mai multe, aici.

Cursa înarmării cu medicamente

Creșterea importanței controlării epidemiilor, dezvoltării rapide a medicamentelor și contracarării altor amenințări din secolul al XXI-lea conturează o arenă profitabilă pentru companiile de biotehnologie. Această tendință este recunoscută de Statele Unite, China și alte țări ca fiind o piesă-cheie a securității naționale și a strategiei economice. Piața pentru materiale, medicamente, combustibili și alimente produse biologic ar putea valora între 4 și aproape 30 de trilioane de dolari annual, la nivel global, până în 2030. Biologia va fi unul dintre cei mai mari creatori de valoare economică în secolul al XXI-lea. În acest context, ambițiile biotehnologice ale Chinei au atras atenția în Statele Unite, cu o nouă legislație propusă care ar putea afecta operațiunile celei mai mari companii de biotehnologie din China, BGI Group. Proiectul de lege vizează o interdicție pentru organizații care primesc fonduri federale în America să achiziționeze echipamente și servicii de la "companii străine inamice, în domeniul biotehnologiei,". Firma chineză este criticată pentru colectarea globală de date, obligația legală pe care o are de a transfera datele guvernului chinez și legăturile sale presupuse cu armata chineză. Competiția pentru capacități de biosecuritate și biotehnologie între China și lumea occidentală se intensifică, BGI oferind produse și servicii integrate, care nu au concurență din partea companiilor occidentale.

Mai multe aici.

XS
SM
MD
LG