Linkuri accesibilitate

Concediul parental pentru tați, o invenție scandinavă (Galerie Foto)


Cu patruzeci de ani în urmă, Suedia a devenit prima țară din lume care a introdus o indemnizație de concediu pentru creșterea copilului

A trecut mai mult de un secol de când mai multe state, toate occidentale, au început să ofere concedii și stimulente financiare, ulterior numite alocații familiale, mamelor cu copii, avantajele extinzându-se apoi asupra întregii familii, în unele țări chiar asupra taților.

Ba chiar, în foarte multe țări occidentale, oricare din cei doi părinți poate beneficia de concediu parental după o naștere. În Franța sau Belgia, de pildă, nu e obligatoriu ca mama să ia acel concediu. Poate fi tatăl.

Cu patruzeci de ani în urmă, Suedia a devenit prima țară din lume care a introdus o indemnizație de concediu pentru creșterea copilului. Aceasta implică plata a 90% din salariu timp de 180 de zile pentru fiecare copil, iar părinții au fost de la început liberi să împartă zilele între ei, indiferent dacă e vorba de tata sau mama.

În funcție de țară, respectivul concediu poate merge de la câteva luni la câțiva ani, chiar și în sectorul privat, doar că atunci când este extins e vorba cel mai adesea de concediu fără plată.

Tații suedezi sunt acum încurajați să ia cinci luni de concediu după nașterea unui copil. Suedia oferă în prezent 480 de zile de concediu subvenționat pentru fiecare copil, zile pe care părinții le pot împărți cum doresc, iar 390 din aceste 480 de zile sunt plătite de contribuabil la o rată de aproximativ 80% din salariu.

Unul dintre cele mai puternice argumente în favoarea împărțirii mai constante a concediului parental este acela că are efecte benefice asupra femeilor...

Aproape 90% dintre tații suedezi primesc concediu de paternitate. La fel, Germania și-a modificat sistemul de concedii pentru creșterea copilului în 2007 pe linii suedeze, iar în primii doi ani deja ponderea taților care au luat concediu plătit a crescut de la 3% la peste 20%. Unul dintre cele mai puternice argumente în favoarea împărțirii mai constante a concediului parental este acela că are efecte benefice asupra femeilor.

În România, conform legii, fiecare tată are dreptul la 5 zile de concediu plătite 100%. Concediul paternal se acordă „în scopul de a asigura participarea efectiva a tatălui la îngrijirea noului-născut“ şi constă, astfel, într-o perioadă de 5 zile lucrătoare.

Pe lânga concediul paternal, tatăl copilului mai poate beneficia şi de un concediu pentru creşterea şi îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani. În acest caz, părintele beneficiază de o indemnizaţie reprezentând 85% din salariul de baza şi celelalte venituri salariale.

Ca şi în cazul concediului paternal, perioada în care tatăl şi-a îngrijit copilul până la doi ani constituie vechime în muncă.

Suntem așadar departe, în mai toată Europa, de imaginea tradițională a familiei în care mama se ocupă de copii iar tata lucrează.

***

Dacă în statele occidentale concediul paternal e un lucru obișnuit, în R. Moldova asumarea acestei ipostaze de către bărbați este o inovație relativ recentă, ce a devenit posibilă, de altfel, datorită insistenței sectorului asociativ. Din 2016, tații din Moldova pot solicita concediul paternal, de 14 zile în primele 56 de zile de la nașterea copilului. Până la reforma din 2016 concediul paternal putea fi de maxim trei zile, luate pe cont propriu, spune Alina Andronache, consultantă în cadrul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare:

Alina Andronache
Alina Andronache

„Atunci când am pledat pentru concediul paternal de 14 zile, noi mergeam în paralel cu inițiativa ca el să fie achitat 100% din fondul social, ceea ce se întâmplă. Este o stimulare pentru că familia nu pierde financiar. Aici e vorba doar de dorința tatălui de a sta în acest concediu pentru că din alte considerente nu pierde nimic nici el, nici familia. Poate angajatorii pierd că ei achită.”

Concediu paternal, de altfel ca şi cel de maternitate, nu trebuie confundat cu cel de îngrijire a copilului. Ultimul este de trei ani şi se acordă în condiţii egale fie mamei, fie tatălui, la decizia familiei. În cazul părinţilor asiguraţi, adică care achită impozite statului, indemnizaţia lunară constituie 30 la sută din salariul mediu obţinut pe durata a 12 luni. Părinții neasigurați primesc lunar timp de 1,5 ani o indemnizație de 540 de lei, ce ar fi echivalentul a 30 de dolari, şi asta în condiţiile în care cei mai mulți din copii au părinți neasigurați.

Unele statistici arată că doar 10 la sută dintre bărbați din R. Moldova solicită concediul de îngrijire a copilului...

Unele statistici arată că doar 10 la sută dintre bărbați solicită concediul de îngrijire a copilului. După părerea expertei Alina Andronache, îşi face efectul stereotipul patriarhal că femeia e cea care trebuie să îngrijească de copil în primii ani de viaţă. Experta pledează pentru măsuri de stimulare a bărbaţilor să participe la îngrijirea copilului, cum ar fi, bunăoară, introducerea unor cote eventual obligatorii, pentru tați care să participe la îngrijirea copilului, aşa cum se procedează în unele state UE.

„Asta înseamnă o perioadă anumită destinată tatălui de a sta în concediul de îngrijire a copilului. Ea poate fi o lună, două, trei, indiferent. Adică din toţi aceşti trei ani o anumită perioadă tatăl să stea acasă cu copilul. În Suedia, de exemplu, au mai multe tipuri de concediu. Ei aleg împreună cine stă acasă, cât stă şi pe ce perioadă. lar început suedezii au introdus cote ca o măsură de a implica taţii în creşterea şi îngrijirea copiilor şi în cazul în care ei stăteau o perioadă cu copii, erau stimulaţi financiar. Indemnizaţia creştea puţin. În cazul în care părinţii împărțeau egal concediul, indemnizația se calcula altfel. Adică erau mai multe alternative şi le oferea libertatea părinților de a alege cine şi cât stă în concediu de îngrijire a copilului. În R. Moldova, cu regret, stau chiar mamele. Avem un procentaj foarte mic de taţi care se implică.”

Alina Andronache regretă că astfel de măsuri, cum ar fi cotele obligatorii pentru taţi, nu figurează într-o recentă iniţiativă a unor deputaţi comunişti care propun majorarea indemnizației pentru creșterea copilului proporțional cu reducerea perioadei concediului de îngrijire. Proiectul de lege prevede, de exemplu, că în cazul unui concediu de doi ani, şi nu trei ani cum este în prezent, părinții ar putea primi o indemnizație de 70 la sută din salariu în primul an de viaţă a copilului.

Experţii cred că sunt puţine şanse ca iniţiativa să fie aprobată şi nu doar pentru că e lansată de un partid din opoziţie. Ei amintesc că iniţiative similare au fost lansate în 2015, mai întâi de un grup de deputaţi, ulterior de Ministerul Muncii. Niciuna însă nu a întrunit voturile necesare ca să devina norma legală.

Previous Next

XS
SM
MD
LG