Linkuri accesibilitate

Conducerea formațiunii conservatoare Partidul Poporului din Austria a aprobat un acord de coaliție cu Verzii


Liderul Partidului Poporului, Sebastian Kurz, și al Partidului Verzilor, Werner Kogler

Conducerea formațiunii conservatoare austriece Partidul Poporului (OVP) a aprobat în unanimitate un acord de coaliție cu Verzii, ca și lista echipei guvernamentale OVP. Coaliția condusă de cancelarul conservator Sebastian Kurz va fi prima alianță de guvernare la nivel național între conservatori și ecologiști din istoria Austriei. Acordul de guvernare mai trebuie aprobat și de un congres al Verzilor, programat pentru sâmbătă.

În înțelegerea citată de presa austriacă figurează la loc de frunte măsuri pentru combaterea crizei climatice, inclusiv atingerea obiectivului neutralității în ce privește emisiile de bioxid de carbon în 2040, cu 10 ani mai devreme decât ținta UE, sau taxarea sporită a transportului aerian și încurajarea celui feroviar.

XS
SM
MD
LG