Linkuri accesibilitate

Patru colaboratori apropiați ai fostului președinte Trump citați de comisia Congresului care anchetează atacul din 6 ianuarie


Asaltul asupra clădirii Congresului american unde avea loc validarea alegerilor prezidențiale, Washington, 6 ianuarie 2021.

Comisia Congresului american care investighează atacul din 6 ianuarie asupra Capitolului i-a chemat să depună mărturie pe patru dintre cei mai apropiați consilieri ai fostului președintelui Donald Trump, intensificându-și astfel eforturile de a stabili ce făcea fostul președinte înainte și în timpul revoltei soldată cu victime.

Citațiile, primele emise de comisia Congresului, caută informații de la Mark Meadows, fostul șef de cabinet de la Casa Albă; Dan Scavino Jr., care era adjunct al șefului de cabinet; Stephen K. Bannon, fostul consilier al președintelui Trump; și Kash Patel, fostul șef de cabinet al Pentagonului.

Până pe 7 octombrie , cei patru trebuie să furnizeze o serie de documente cerute de comisia de anchetă, după care urmează să fie audiați o săptămână mai târziu, relatează NYT care precizează că pentru moment nici unul nu a comentat citațiile.

„Comisia investighează faptele, circumstanțele și cauzele atacului din 6 ianuarie și problemele legate de transferul pașnic al puterii, pentru a identifica și evalua lecțiile învățate și pentru a recomanda Camerei și comitetelor sale relevante legi corective, politici, proceduri, reguli sau reglementări ", a scris Bennie Thompson, democrat din Mississippi, președintele comisiei de anchetă din Camera Reprezentanților, într-o declarație prin care anunța citațiile.

Comisia de anchetă a cerut deja înregistrări detaliate despre fiecare mișcare și întâlnire a fostului președinte Donald Trump în ziua atacului, cereri care sugerează că se concentrează pe orice posibilă implicare a fostului președinte în planificarea sau execuția atacului.

Comisia examinează circumstanțele asaltului violent din 6 ianuarie asupra clădirii Congresului, lansat de suporterii președintelui Trump, care a amânat cu ore întregi validarea victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din noiembrie 2021.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG