Liderii socialiștilor și democraților i-au spus astăzi președintelui Igor Dodon că sunt dispuși să poarte negocieri cu alte partide parlamentare pentru crearea unei majorități, în vreme ce liderii Blocului ACUM – că sunt gata să discute despre adoptarea a ceea ce numesc pachetului deoligarhizării statului și chiar să-și asume un guvern minoritar ca să pună în practică acest pachet. În fine, președintele Dodon a spus că toți liderii parlamentari își doresc să se evite anticipatele, i-a îndemnat să discute între ei și le-a propus să le medieze dialogul.
Consultările inițiate de șeful statului nu au avut o finalitate imediată, lucru presupus de mai mulți experți care spuneau că dialogul formalizat din capul locului nu are cum să producă sinceritate și compromis. Cele trei partide invitate şi-au menținut în fond pozițiile.
Surpriza a livrat-o totuși Blocul ACUM, care a anunțat că ar vrea să-şi asume actul guvernării, printr-un executiv minoritar, cu liderii blocului în fruntea Parlamentului şi a Guvernului. Propunerea Blocului ACUM a fost dezaprobată atât de socialiști, cât şi de democrați care se văd, fiecare separat, în rol de primă vioară la formarea viitoarei majorități parlamentare.
„PD este deschis dialogului cu toate formațiunile politice, cu toate partidele care doresc să evite criza politică. PD are intenţia de a forma cât mai curând posibil ca să stabilizăm situaţia în ţară. Dacă ca urmare a blocajului politic vor avea loc alegeri anticipate, se va datora nu democraţilor şi nu PD, dar altor formaţiuni politice”, a declarat liderul PD, Vlad Plahotniuc, după întrevederea cu şeful statului. El a precizat însă că democraţii au „determinarea fermă” de a evita anticipatele prin crearea unei majorităţi „stabile”.
Lidera PSRM, Zinaida Greceanîi, a declarat imediat după întrevederea cu preşedintele Igor Dodon că formaţiunea sa ar avea temeiuri să inițieze negocierile pentru formarea unei majorităţi întrucât a acumulat cele mai multe mandate.
„Când am invitat la discuţii Blocul ACUM am anunţat şi condiţiile noastre, în ce condiţii putem să negociem cu orice partid, inclusiv şi, în primul rând, cu Blocul ACUM. Reacții la aceasta nu am primit. Uşile noastre rămân deschise. Aşteptăm reacţia colegilor noştri şi îi chemăm pe toţi la responsabilitate. Toţi să lase ambiţiile sale proprii, politice, de funcţii, de alt gen.”
Atât socialiştii, cât şi democraţii par să nu fi respins eventuala posibilitate de a forma o majoritate de guvernare, dar niciuna din cele două tabere nu au lansat deocamdată invitaţie publică la dialog. Blocul ACUM însă respinge cu aceeaşi fermitate o eventuală coaliţie fie cu PD, fie cu PSRM. Soluţia Blocului prezentată şi președintelui Dodon este formarea unui guvern minoritar cu Maia Sandu în frunte şi cu Andrei Năstase în funcţia de președinte al Parlamentului.
„Am vorbit despre faptul că preocuparea majoră a Blocului ACUM este eliberarea instituțiilor statului din captivitate, am reamintit despre pachetul de legi privind deoligarhizarea pe care l-am propus noului Parlament şi am vorbit că Blocul ACUM este gata să-şi asume, după votarea acestui pachet de legi, responsabilitatea pentru un Guvern”, a spus lidera PAS, Maia Sandu, după întrevederea cu şeful statului.
Socialiștii au calificat propunerea Blocului ACUM drept populistă, iar democraţii o consideră stranie după ce chiar ei le-au propus funcţia de premier formațiunilor din ACUM.
La ce formulă se va ajunge, ce fel de guvernare majoritară formalizată sau minoritară ţine nu de președintele țării...
Trăgând linia de total după consultări, şeful statului Igor Dodon a spus că e un pas înainte pentru că toate cele trei partide îşi doresc evitarea anticipatelor şi ar fi dispuse pentru dialog.
„La ce formulă se va ajunge, ce fel de guvernare majoritară formalizată sau minoritară ţine nu de președintele țării. Ţine de aceste partide şi cum vor discuta ele mai departe. Dacă va fi o majoritate parlamentară sau o candidatură la funcţia de prim-ministru înaintată de două partide, dar fără transfugi, preşedintele va accepta o astfel de candidatură. Nu voi accepta însă o majoritate formată din transfugi.”
Şeful statului s-a arătat în general optimist şi a invitat la consultări comune repetate liderii celor trei formaţiuni pentru data de 2 aprilie.
Mediul experților discută drept scenariu, cel mai probabil, coaliţia dintre socialişti şi democraţi, într-o formulă mai curând informală ca să mulțumească ambele tabere intrate în coabitare.