Linkuri accesibilitate

Contradicțiile lui García Márquez


Motto: „Si las revoluciones no se hacen con palabras, las ideas no se implantan con decretos.”/ „Dacă revoluțiile nu se fac din cuvinte, ideile nu sunt aplicate prin decret” - Octavio Paz, El laberinto de la soledad

Octavio Paz, Gabriel García Márquez și Mario Vargas Llosa sunt, alături de Jorge Luis Borges, Julio Cortázar, Ernesto Sabato, Roberto Bolaño, vârfurile literaturii latino-americane din secolul trecut și din acest secol. Toți trei au primit Premiul Nobel pentru literatură. Porniți dinspre stânga radicală, cu pronunțate simpatii marxiste, chiar leniniste, simpatizanți ai Revoluției lui Fidel și „Che” Guevara, au evoluat în direcții diferite, îndeosebi după accentuarea a ceea ce regretatul sociolog Irving Louis Horowitz a diagnosticat drept ireversibila stalinizare a regimului de la Havana, abandonarea promisiunilor emancipatoare inițiale și transformarea sa într-un experiment liberticid. Între cei care au îndrăznit să protesteze împotriva bolșevismului tropical a fost Octavio Paz. A fost imediat blamat ca fiind „complicele lui Ronald Reagan”. Stângiștii scandau: „Reagan rapaz, tu amigo es Octavio Paz!”

Lista persecuțiilor organizate de totalitarismul castrist împotriva oricărei expresii de autonomie a spiritului este fără de sfârșit. Tăcerea lui García Márquez, ori și mai grav, refuzul emfatic de a-i sprijini pe disidenții din Cuba rămâne o pată indelebilă din biografia sa intelectuală și politică. Este ceea ce i-au reproșat Vargas Llosa, Guillermo Cabrera Infante, Reinaldo Arenas, Susan Sontag, Andre Glucksmann, Sofia Imber, Carlos Alberto Montaner și câți alții. Ceea ce nu înseamnă că valoarea operei sale literare scade ori că ar trebui să judecăm această operă în funcție de pariul său politic scandalos și revoltător.

Care pariu de-o viață a existat și nu poate să-l lase indiferent pe niciun prieten al libertății. Spre a-l cita pe istoricul și eseistul mexican Enrique Krauze: „Panegyrist, court adviser, press agent, ambassador-at-large, plenipotentiary representative, head of foreign public relations: García Márquez has been all these things for Castro. In 1996, he dined with President Clinton and told him that „if you and Fidel could sit face to face, there wouldn’t be any problem left.” After September 11, he published a long letter to Bush: „How does it feel now that the horror is erupting in your own yard and not in your neighbor’s living room?”// „Panegirist, sfătuitor al curții, agent de presă, ambasador și reprezentant plenipotențiar, șef al relațiilor publice externe: García Márquez a fost toate astea pentru Castro. În 1996, a luat masa cu președintele Clinton și i-a spus că «dacă tu și Fidel a-ți putea sta față în față, n-ar mai fi nicio problemă.» După 11 septembrie, a publicat o lungă scrisoare către Bush: «Cum se simte acum că spaima domnește la tine în curte și nu în curtea vecinului tău?».”

Istoria literară și politică a veacului trecut se va ocupa, sunt sigur, de această contradicție dintre o fascinantă operă literară care exalta imaginația fără nicio opreliște și cauționarea unui despotism ideologico-polițienesc. Asemeni, să spunem, unui Heidegger, García Márquez a făcut parte din contingentul tiranofililor secolului XX. Termenul aparține, din câte știu, istoricului ideilor Mark Lilla și este cât se poate de adecvat. Heidegger admira, în anii ’30, „grandoarea istorică a național-socialismului”. García Márquez gândea, probabil, în aceiași termeni, despre aventura istorică a castrismului. Dar, at the end of the day, opera sa literară, magnifică, fără precedent, clocotitoare, dăinuie.

Cred că acesta este sensul cuvintelor lui Vargas Llosa din finalul unui interviu apărut cu o zi înaintea morții lui García Márquez, după patru decenii de ruptură a unei prietenii cândva legendare: „Vargas Llosa said the Colombian author’s writing was one of the ‘real important literary works of this time.’ ‘One Hundred Years of Solitude’ is one of the great achievements in literature and that will be his legacy.”// „Vargas Llosa a spus că literatura autorului columbian a fost una din cele mai importante ale timpului. O sută de ani de singurătate reprezintă una din marile realizări ale literaturii și va rămâne moștenirea sa”. Cred ca marele scriitor peruvian nu greșea. Sunt convins că Octavio Paz ar fi subscris.

Vezi comentarii (1)

XS
SM
MD
LG