Comisia Europeană a cerut astăzi țărilor UE să "împartă" produsele medicale necesare în combaterea epidemiei de coronavirus. Asta, după ce vreme de multe zile, o săptămână chiar, Europa părea să fi dispărut.
Cei care au urmărit de-a lungul anilor evoluția și metoda de lucru combinată a tandemului Jean-Claude Juncker în fruntea Comisiei și Donald Tusk în fruntea Consiliului European știu că cu aceștia lucrurile s-ar fi întâmplat poate altfel. Ca foști șefi de guverne experimentați, ei aveau o cu totul altă autoritate, iar pe deasupra reprezentau atât Europa de vest, cât și pe cea de est.
Cu Ursula von der Leyen și Charles Michel, însă, lucrurile nu stau deloc așa, Asta s-a văzut prin felul în care, de la începutul lunii, Comisia a tăcut. Începând de la anunțul brusc al Greciei că suprimă (fie și temporar) dreptul de azil (ceea ce e contrar legislației internaționale), până la felul în care țările Europei și-au închis unilateral, una după alta, frontierele, lăsând Comisia să afle asta din presă, UE a părut a se afla în plin proces de dezagregare.
Cea mai șocantă a părut însă a fi tăcerea care a urmat cererii de ajutor a Italiei.
Atât New York Times, cât și Financial Times au scris despre efectul deleter al aparentei nepăsări a UE în privința Italiei, care nu a primit de la ceilalți europeni ajutorul solicitat, fiind nevoită să accepte material medical oferit de... China, care a trimis acest material însoțit și de medici specializați.
Cel mai sever verdict a fost însă dat de Foreign Policy, care numește abdicarea Europei în Italia «rușinoasă».
Sentimentul de abandon a fost întărit de gafa șefei Băncii Centrale Europene (BCI), franțuzoaica Christine Lagarde, care a lăsat de înțeles joia trecută că nu intră în sarcina ei să țină Italia în Euro. Atitudinea ei dezinvoltă a distrus tot ce construise predecesorul ei, italianul Mario Draghi, care a căutat în permanență să mențină convingerea piețelor că Italia este solid ancorată în zona euro. Asta l-a făcut să intervină până și pe discretul președinte al Italiei, Sergio Mattarella, care a spus că o țară în criză se așteaptă la «inițiative de solidaritate, nu să i se pună bețe în roate».
Este a treia criză în care Italia se vede abandonată de Europa, după cea economică începută în 2008 și cea a refugiaților din 2015, iar asta nu va face decât să stimuleze populismul anti-UE și ascensiunea politicienilor dreptei naționaliste precum Matteo Salvini.
Germania a trimis totuși, în cele din urmă, un milion de măști Italiei, ceea ce a fost dificil, pentru că în realitate foarte puține măști sunt produse în Europa. Dar închiderea frontierelor Germaniei, inclusiv a celei cu Franța, a făcut să cadă si „ultimul bastion” al cooperării paneuropene. Europa nu poate exista fără pivotul franco-german, or axa Berlin-Paris a fost pusă din ce în ce mai mult la încercare începând din momentul în care a devenit evident declinul politic al Angelei Merkel.
Ursula von der Leyen a propus luni, 16 martie, e drept, în numele Comisiei Europene, restricţionarea călătoriilor neesenţiale în UE. Ar fi scutiţi de restricţii diplomaţii, familiile cetăţenilor din UE şi personalul medical.
„ Propunem „culoare verzi”, culoare rapide pentru a prioritiza transporturile de bunuri medicale sau perisabile. Dar trebuie să facem mai multe pentru a reduce presiunea de pe sistemele de sănătate. Astfel, aşa cum i-am anunţat pe membrii G7, propun şefilor statelor membre să introducem restricţii temporare, pentru 30 de zile, pentru călătoriile non-esenţiale în Uniunea Europeană”, a spus șefa Comisiei UE.
Acestea sunt însă propuneri tardive, făcute după ce statele membre au introdus deja controlul la frontiere și au suprimat majoritatea zborurilor comerciale.
Tensiunile provocate de Brexit făcuseră și frontul comun aparent al celor 27 în fața jocului de poker al Londrei făcuseră pe toată lumea să creadă că erodarea Europei se va opri acolo. Reapariția frontierelor și lipsa de solidaritate între cei 27, combinate cu povara continuă a refugiaților pe țări cum sunt Grecia și Italia, aflate și în criză economică, ar putea duce la sfârșitul Europei unite.
Pentru a opri asta, ar trebui ca principalele capitale, dar și Banca Centrală Europeană, să pună capăt regulilor stricte ale austerității și sufocantei ortodoxii bugetare. Atitudinea șefei BCI, Christine Lagarde, săptămâna trecută, față de Italia nu împinge însă la prea mult optimism.
