Linkuri accesibilitate

Coronavirus: administrația Trump nu va schimba echipa de experți medicali


Dr. Anthony Fauci, directorul echipei de experți medicali ai Casei Albe la o conferință de presă alături de președintele Donald Trump , Washington.

În Statel Unite, un purtător de cuvânt al Casei Albe a respins drept absurde speculațiile că președintele Donald Trump, ar intenționa să-l demită pe medicul Anthony Fauci, expertul celulei de criză privind coronavirusul din cadrul administrației. Precizarea vine după ce Trump a redistribuit pe contul său de Twitter un mesaj cu #FireFauci (#FauciConcediat). Anthony Fauci, potrivit ultimelor sondaje de opinie, se bucură în acest moment de încrederea a peste 80% din americani, spre deosebire de cota de încredere a președintelui, de numai 45%. Mai mult, într-un interviu cu CNN, Fauci a declarat că s-ar fi putut evita numărul mare de victime dacă se luau mai devreme măsuri de izolare și distanțare fizică așa cum propusese el. „Sunt însă decizii complicate” a continuat Fauci care de altfel sprijină, în acest moment, o eventuală ridicare treptată si controlată a restricțiilor impuse de eforturile de a încetini răspândirea epidemiei de coronavirus.

Președintele Trump a numit chiar data de 1 mai drept data țintă pentru „redeschiderae” țării iar marți prezintă noua echipă de consilieri care va conduce acest proces.

Peste 17 milioane de americani și-au pierdut locurile de muncă în ultimele trei săptămâni. Decizia de ridicare a restricțiilor nu aparține însă numai administrației federale, ea se ia și la nivelul guvernatorilor statelor componente.

Statele Unite sunt pe departe cea mai afectată ţară de COVID-19, având confirmate peste 680 de mii de cazuri de contaminare, cel mai mare număr din lume și peste 23. 500 de decese, din care peste 10.000 numai în statul New York.

XS
SM
MD
LG