(Partea a 2-a)
Sub Hrușciov, scenele în care Iuri Gagarin (n. 9 martie 1934–d. 27 martie 1968) și Nikita nu apăreau împreună erau brutal eliminate din materialele care îl înfățișau doar pe cosmonaut. Când Brejnev a venit la putere, regizorii au „dezgropat” acele scene tăiate și le-au transformat într-un nou canon vizual, înlocuind porțiunile de film „întinate” prin prezența lui Hrușciov. Însă fața publică a programului spațial sovietic era doar vârful icebergului; la bază, se aflau, cum altfel, măruntaiele complexului militar-industrial sovietic.
La câteva luni după zborul istoric al lui Gagarin din aprilie 1961, cel de-al XXII-lea Congres al PCUS (octombrie) adopta un nou Program de Partid, care fixa ca obiectiv consolidarea fundamentelor comunismului în Uniunea Sovietică în decursul unei singure generații: adică, în limbajul epocii, construirea bazei materiale și tehnice a sistemului prin crearea Omului Nou sovietic, care combina „în mod armonios bunăstarea spirituală, puritatea morală și perfecțiunea fizică”. Și cine ar fi fost mai util ca astronauții pentru acest proiect ideologic?
Înapoi în viitorul sovietic
Presa sovietică a produs imediat un clișeu propagandistic adecvat: „Cosmonautul sovietic nu este doar un cuceritor al spațiului, nu doar un erou al științei și tehnologiei, ci, în primul și în primul rând, el este un Om Nou real, în carne și oase, care demonstrează în acțiune toate calitățile indispensabile ale caracterului sovietic, pe care partidul lui Lenin le-a cultivat vreme de decenii”. Evgheni Karpov, directorul centrului pentru pregătirea cosmonauților, prezenta la un moment dat calitățile celui decedat pe 27 martie 1968 (Iuri Gagarin): „Patriotism altruist. O încredere de nezdruncinat în succesul zborului. Sănătate excelentă. Optimism inepuizabil. Flexibilitate a minții și curiozitate. Curaj și determinare. Minuțiozitate. Sârguință. Rezistență. Simplitate. Modestie. O extraordinară căldură umană și preocupare pentru cei din jur”. Descrierea era aproape perfectă, sugerând că biografii cosmonauților erau complet instruiți cu privire la principiile discursului politic. În același timp, Gagarin părea a fi fost selectat pentru a se potrivi mitului pe care îl întruchipa.
În 1961, curând după zborul eroului sovietic, Hrușciov a ordonat mutarea rămășițelor lui Stalin din Mausoleul lui Lenin aflat în Piața Roșie și îndepărtarea numelui predecesorului politic de pe fațadă. Pe măsură ce rămășițele erei staliniste dispăreau, noi memoriale închinate epocii spațiului înfloreau. Memoria culturală a terorii staliniste era ușor, ușor înlocuită cu viziuni futuriste ale explorării spațiale. Ieșirea din gravitatea Pământului însemna pentru mulți fuga de trecutul stalinist. Pentru Homo Sovieticus, cosmosul era totodată și un simbol al eliberării totale. Stalin fusese expus, Soljenițîn fusese publicat... Saltul omului în spațiu părea concluzia logică a eliberării și începutul, al fel de logic, al unei ere a libertății. Pe cale de consecință, liderii industriei spațiale sovietice erau pe deplin conștienți de semnificația istorică a proiectelor lor, însă viziunea pe care o aveau asupra istoriei reflecta și dorința de a face ca realitatea să corespundă unui ideal. Discursul sovietic oscila astfel între „ceea ce este” și „ceea ce ar trebui să fie”. În viziunea inginerilor spațiali, „ceea ce este” era doar o schiță dezordonată, înclinată spre eroare, în vreme ce panteonul Istoriei merita o versiune curată, etalon pentru „ceea ce ar trebui să fie”...
Seria de dezastre care a lovit programul spațial sovietic după 1966 a generat o nostalgie pentru zilele glorioase de odinioară. Pierderea tragică a cosmonautului Vladimir Komarov în timpul unei misiuni Soiuz în aprilie 1967 și moartea lui Iuri Gagarin în timpul unui antrenament pe avion, în martie 1968, au instilat haos și neîncredere în programul spațial sovietic. Aselenizarea misiunii Apollo 11 în iulie 1969 condusă de Neil Armstrong și Buzz Aldrin n-a făcut decât să pună sare pe rana (de orgoliu a) sovieticilor. Efectul a fost că publicul sovietic și-a pierdut încrederea în rapoartele oficiale, mai ales în cazul explicațiilor privind decesul eroului Gagarin. N-au lipsit nici zvonurile despre erori de pilotaj, alcoolemia pilotului sau conspirațiile privind un asasinat pus la cale de KGB. Distanța dintre programele spațiale american și sovietic devenea evidentă.
Însă în cultura post-sovietică, miturile spațiale au luat de multe ori forma a ceea ce un critic cultural (Natalia Ivanova) a numit „no(w)stalgia”- adică nici condamnare, nici idealizare a trecutului, ci, mai degrabă, actualizarea lui ca un limbaj simbolic pentru discutarea chestiunilor presante ale zilei. Să ne amintim fie doar și de cultura tinerilor ruși ai anilor ’90, care apropriaseră iconografia spațială pentru extrem de popularele - la vremea lor - „petreceri Gagarin”, concerte rave la Pavilionul Cosmos din Moscova și așa mai departe. Melanjul sentimentelor de mândrie față de realizările spațiale glorioase ale trecutului, de rușine pentru pierderea statutului de super-putere, precum și minimalizarea ambelor drept constructe ideologice, oferă și un fundal extrem de fertil privind interdependența semiotică dintre trecut și prezent, dintre realitate și simulare, dintre adevăr și ficțiune în arta post-sovietică. Este vorba, dacă vreți, despre ceea ce Serguei Oushakine a numit (într-un articol intitulat „We’re nostalgic but We’re not Crazy”, Russian Review, 2007) „clișeele nostalgice”, cele care ajută la „producerea unui deja cunoscut și anterior întâlnit efect de recunoaștere, pentru a evoca o experiență comună, pentru a arăta spre un vocabular comun al gesturilor simbolice”.
De cealaltă parte, elita politică post-sovietică și-a însușit imaginea lui Gagarin ca simbol ideologic, o emblemă a orgoliului național și al potenței tehnologice, dar, mai ales, ca pe o sursă de inspirație pentru o reîntoarcere la statutul de superputere. Miturile erei spațiale sovietice sunt utilizate astăzi de către regimul lui Vladimir Putin pentru a repara și consolida prestigiul zdruncinat al Rusiei. În realitate, lungile liste cu proiecte comemorative de stat, nenumăratele medalii, noi cărți și noi filme, programe de radio și televiziune, stau toate mărturie pentru intenție și putință...