Epidemia de coronavirus , carantina și auto-izolarea fac și mai necesare eforturile organizațiilor caritative neguvernametnale. Cum este „The Moldova Project”, codusă de Victoria Morozov și care se ocupă mai ales de familiile cu mulți copii.
Victoria Morozov: „Organizația pe care o reprezint eu – Asociația „The Moldova Project” - lucrează pe parcursul anului cu familiile socialmente vulnerabile care se află în dificultate temporară și în cadrul proiectului avem grijă de peste 70 de familii cu mulți copii, adică 3+.
Desigur că viața acestor familii și până la situația care s-a creat acum cu acest virus era destul de dificilă, dar acum este mult mai complicată, întrucât părinții din aceste familii nu pot să lucreze, fiindcă este carantină și, respectiv, nu prea au venituri.
Majoritatea acestor beneficiari lucrează la țară, adică pe deal, lucrează cu ziua și, respectiv, dacă nu pot să se deplasează să lucreze, ei nu pot să-și suplinească bugetul familiei nicicum. Și este foarte dificil, pentru că multe dintre familiile noastre sunt monoparentale, adică au doar un singur întreținător. Respectiv, majoritatea mămicilor sau tăticilor, că avem și din aceștia singurei, ei trebuie să stea acasă și să educe copiii, deoarece aceștia nu au posibilitatea să meargă la școală sau la grădiniță.
Și încă o problemă mare este faptul că acești copilași la școală sau la grădiniță primeau cel puțin o masă pe zi, acum, fiind privați de această masă, trebuie să se alimenteze acasă, dar acești părinți nu prea au posibilitate și nu au planificat să aibă produse mai multe decât de obicei. Și asta creează foarte mari probleme, pentru că copilașii sunt permanent acasă și trebuie cel puțin de trei ori pe zi să fie alimentați, dar când ai trei+ copii, cu siguranță că cerințele sunt mult mai mari. Noi când ne deplasăm acum în republică, pe lângă faptul că le ducem produse alimentare și igienice, încercăm să le mai povestim și ce se întâmplă în țară. Și, de fapt, care sunt consecințele și ce ar putea ei să simtă atunci când ar putea cineva din familie să se îmbolnăvească cu acest virus.”
Europa Liberă: În aceste zile ați ajuns și în două localități din raionul Hâncești, în satele care se află în carantină, ați dus produse celor nevoiași de acolo din mediul rural. De ce nu v-ați oprit?
Noi am ajuns în satele Negrea și în Sofia chiar în ziua în care ei au declarat carantină totală.
Victoria Morozov: „Da, săptămâna trecută am început repartizarea pachetelor pentru aceste 70 de familii care se află în proiectul nostru. Noi am ajuns în satele Negrea și în Sofia chiar în ziua în care ei au declarat carantină totală, dar noi dimineață când s-a deplasat echipa nu am știut că acolo este carantină, doar când am ajuns acolo, ne-am dat seama că ceva se întâmplă și pe urmă am aflat cu siguranță ce se întâmpla. Era poliția la intrarea în sat, te înregistrau, îți dădeau un tichet cu numărul de persoane câte au intrat și câte ies, era totul coordonat și nu permiteau chiar la toată lumea să treacă.”
Europa Liberă: Atunci când mergeți și ajutați acești oameni nevoiași, vă întrebați și unde este susținerea statului pentru acești oameni?
Victoria Morozov: „Ar fi fost frumos să fie și susținerea statului, pentru că eu mă uit chiar și în Statele Unite și în alte țări copilașii care, spre exemplu, primeau cel puțin câte o masă la școală, acum statul le trimite aceste produse acasă, adică le livrează mâncarea copilașilor acasă, ca să fie siguri că toți copiii au ce mânca. Aici s-ar părea că cineva tot ar trebui să aibă grijă de aceste familii care n-au fost pregătite pentru așa situație, care acum în primăvară nu mai au rezerve de conserve cum ar putea să aibă toamna, de exemplu, dacă s-ar fi întâmplat. Sunt oameni care trăiesc de azi pe mâine cumva, fără un plan lunar sau anual de a cheltui resursele pe care le au. Respectiv, cineva ar trebui să aibă grijă de ei, dar nu vreau acum să-mi epuizez timpul dând vina pe cineva, ci vreau să încercăm să ne consolidăm eforturile și să ajutăm cel puțin pe cei care putem și îi avem noi în vizorul nostru.”
Europa Liberă: Referitor la colectarea acestor fonduri mai des se vorbea despre cei din afara Republicii Moldova care întind o mână de ajutor. Se pare că de această dată ați găsit agenți economici și pe interior, în Republica Moldova, care au arătat această generozitate, mărinimie, solidaritate?
Victoria Morozov: „Da, într-adevăr, multă lume a reacționat la îndemnul nostru de a ne ajuta, inclusiv compania Kaufland, care a oferit vouchere în valoare de 55 de mii de lei pentru noi și 45 de mii pentru „Diaconia”, care lucrează cu bătrânii din Chișinău. Toți acești bani vor fi folosiți pentru procurarea produselor igienice și alimentare pentru familiile care sunt la noi în proiect, dar cred că o să ajungem și la alții care o să fie recomandați de către primării.
Noi am lansat și o posibilitate on-line (...) poate au posibilitatea să ajute cu o donație oricât de mică.
Noi am lansat și o posibilitate on-line pentru oamenii care nu sunt în țară poate sau chiar și din țară care nu pot să plece, fiindcă acum este carantină și trebuie să stea acasă, dar poate au posibilitatea să ajute cu o donație oricât de mică. Astfel s-au colectat și on-line niște bani, ne-au mai contactat câteva companii care se gândesc cum ar putea și ele să se mobilizeze un pic și să ne ajute.
Încă suntem în proces, dar cel puțin acum colegii mei fac primele procurări ca probabil de sâmbătă să reîncepem livrările către aceste familii.”