Linkuri accesibilitate

Covid-19: crește alarmant numărul de noi infectări în Europa


Protest al restauratorilor, care riscă din nou, la Paris, să fie închise barurile și restaurantele din cauza pandemiei de Covid-19.

În Europa continuă să crească numărul de noi cazuri de Covid-19, Franța fiind acum una din țările cele mai afectate cu aproape 17 mii de noi cazuri confirmate în ultimele 24 de ore. În total, Franța are acum peste 600 de mii de cazuri de contaminări. Masca este acum obligatorie și afară, în multe orașe iar la Marsilia, de exemplu, toate barurile și restaurantele sunt închise. Aceeași măsură ar putea fi impusă și la Paris.

Marea Britanie a înregistrat pe 3 octombrie aproape 13 mii de noi cazuri, un nou record de la constatarea pandemiei. Cam o treime din populație trăiește acum din nou în condiții de carantină.

Cehia a reintrodus de luni, 5 octombrie, starea de urgență pentru 30 de zile, intrarea în țară va fi limitată dar granițele nu se mai închid, cum s-a întâmplat în martie. Persoanele care vine din țări „de risc” (lista este întocmită și actualizată de Ministerul Sănătății) trebuie să facă un test de Covid-19 în primele zile de la intrarea în țară sau să intre în carantină. Se închid parțial școlile (se prelungește vacanța de toamnă) și sunt limitate la 20 de persoane adunările în aer liber, respectiv la 10 persoane, adunările în spații închise.

În ultimele 24 de ore în România au fost înregistrate 1835 de cazuri de COVID 19, la mai puțin de 14.000 de teste, ceea ce înseamnă o rată a infecțiilor detectate de circa 13%. 56 de oameni au murit în ultimele 24 de ore iar cazurile grave sunt la un nivel record.

În R. Moldova au fost înregistrate alte 691 cazuri noi de infectare cu COVID-19. Toate sunt cu transmitere locală. Bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 56. 579. Numărul deceselor legate de COVID este în Moldova de 1366 .

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG