Linkuri accesibilitate

Covid-19: patru din cinci locuri de muncă sunt pierdute la nivel global


Coadă în fața Oficiului Național pentru Muncă, Varna, Bulgaria, aprilie 2020.
Coadă în fața Oficiului Național pentru Muncă, Varna, Bulgaria, aprilie 2020.

Organizația Mondială a Muncii a anunțat că patru din cinci locuri de muncă sunt afectate de pandemia de coronavirus, la nivel global. În total, 81% din persoanele active sau 3,3 miliarde de persoane și-au pierdut locul de muncă, permanent sau temporar. „Este o situație catastrofală, atât în țările dezvoltate cât și în cele în curs de dezvoltare” a declarat directorul general al organizației, Guy Ryder, citat de BBC.

În al doilea trimestru al acestui an, Organizația Mondială a Muncii – structură a Națiunilor Unite – se așteaptă să dispară circa 200 de milioane de locuri de muncă, posturi cu normă plină.

Este cea mai gravă criză economică de la al Doilea Război Mondial, subliniază Organizația Mondială a Muncii. Cât de mare va fi șomajul mondial, până la sfârșitul lui 2020 depinde de cât va mai dura blocajul din economie, provocat de pandemia de coronavirus dar și de măsurile luate de guverne, la nivel național, pentru a susține relansarea și crearea de noi locuri de muncă.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG