Linkuri accesibilitate

COVID: UE aprobă un sesam sanitar pentru a călători în Europa


Orizontul se luminează în direcția vacanței de vară, după ce Uniunea Europeană a ajuns în sfârșit, joi 20 mai, la un acord definitiv în legătură cu Certificatul Covid digital (“EU Digital COVID Certificate”), un soi de „pașaport sanitar”.

COVID:UE aprobă un „sesam” sanitar pentru a călători în Europa
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:51 0:00
Link direct

E drept că timpul presa și că țările mediteraneene, în primul rând Grecia și Spania, făceau un lobbying disperat pentru a obține un rezultat pozitiv. Acordul dintre Consiliu și parlamentul European a fost anunțat de comisarul european Didier Reynders, care a spus că e fericit de rezultat, deoarece asta va salva, cel puțin parțial, vara turistică în Europa.

Comisarul european Didier Reynders
Comisarul european Didier Reynders

Certificatul digital va fi gratuit și va trebui în principiu să fie accesibil oricărui cetățean din cele 27 de țări ale UE începând cu 1 iulie. El va fi valabil pentru orice călătorie în UE și în spațiul Schengen și va atesta unul din trei lucruri: dacă purtătorul este negativ, vaccinat și/sau imunizat. Un cod QR va spune dacă posesorul a primit cele două doze de vaccin (în afară de cei injectați cu Johnson&Johnson, vaccin care necesită o singură doză); dacă a făcut un test PCR în ultimele 72 de ore; sau dacă este imun după ce a fost deja bolnav în ultimele șase luni.

În principiu, cele 27 de țări membre se angajează să respecte pașaportul fără a mai impune alte restricții, cum ar fi o perioadă de carantină.

„Pașaportul Covid” nu dă însă dreptul automat persoanelor vaccinate cu seruri nerecunoscute de Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) să circule liber prin Europa.

EMA a aprobat patru vaccinuri: BioNTech/Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson...

Asta înseamnă că în cazul acelor maghiari, să spunem, care au primit vaccinuri rusești sau chinezești, va depinde doar de țara de destinație să îi accepte sau nu, chiar dacă este vorba de cetățeni ai UE, iar în cazul Ungariei ai spațiului Schengen. Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) a aprobat patru vaccinuri: BioNTech/Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson.

Comisia Europeană a promis o sumă de 100 milioane de euro pentru a cumpăra kituri de testare conforme cu certificatul, de folosit pentru cei care traversează frontierele interne ale UE.

A fost nevoie de patru runde de negocieri între Parlamentul European și guverne, deoarece Parlamentul dorea ca și kiturile de testare să fie gratuite. Compromisul găsit este că vaccinurile rămân în continuare total gratuite, dar kiturile de testare vor fi accesibile „la un preț abordabil”.

Parlamentul nu dorea să se ivească o discriminare între persoanele vaccinate și cele nevaccinate, care vor putea călători dacă trec un test. În final, Parlamentul a acceptat compromisul, deoarece guvernele (Consiliul) amenințau că vor adopta certificatul nu ca legislație, ci pe baza unei simple recomandări comune, ceea ce ar fi scos Parlamentul din joc.

Certificatul va fi în vigoare doar un an, până în iulie 2022...

Țările membre în UE pot încă impune o carantină, însă doar la apariția unei noi variante a virusului confirmată la nivel european și trebuie să avertizeze Bruxelles și celelalte țări cu 48 de ore înainte.

Cât despre cetățenii unor terțe țări, cum e Republica Moldova, ei vor putea călători în Europa dacă pot dovedi că sunt vaccinați și dacă vin dintr-o țară în care numărul de cazuri de infectare a fost sub 75 la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile înaintea călătoriei.

Rămâne însă o mare problemă, căreia încă nu i s-a găsit o soluție: încă nu se știe în ce măsură cei care au fost injectați pot fi, în continuare, purtători ai virusului chiar dacă ei sunt, teoretic, imuni.

****

Călătoriile cu destinații europene, ce pot fi considerate de poliția de frontieră drept neesențiale, inclusiv cele turistice, rămân în mare parte inaccesibile pentru cetățenii moldoveni care dețin doar cetățenia R. Moldova. Indiferent dacă s-au vaccinat sau nu împotriva Covid, turiştii moldoveni pot călători într-un număr foarte limitat de ţări europene, şi în state precum Egipt, Turcia sau Maldive fiind obligați să prezinte testul negativ la coronavirus.

Autoritățile din R. Moldova susţin că depun eforturi ca certificatele de vaccinare anti-COVID moldovene să fie recunoscute în UE. Medicul epidemiolog Alexei Ceban de la Agenţia Naţională de Sănătate Publică spune că certificatul emis de autoritățile moldovene ar trebui teoretic să fie compatibil cu cel european. Ceban precizează că până la aprobarea definitivă a certificatului unic de vaccinare la nivel european, călătoriile cetățenilor moldoveni sunt posibile în baza regulilor stabilite individual de fiecare stat:

Medicul Alexei Ceban
Medicul Alexei Ceban

„Trebuie să se intereseze la poliţia de frontieră dacă i se permite să treacă cu certificatul de vaccinare al R. Moldova, acesta având toate elementele necesare de securitate şi date variabile care sunt incluse, adică este şi QR codul aplicat pe acest certificat de vaccinare. În dependență, sunt țări care permit cu certificatul de vaccinare în două doze, sunt ţăra care impun valabilitatea acestui certificat după două săptămâni de la administrarea dozei doi. Este responsabilitatea fiecăruia de a se informa dacă aceste certificate sunt valide în ţara de destinaţie.”

Certificatul european ar urma să ia în considerare numai vaccinurile aprobate de Agenția Europeană a Medicamentelor...

Certificatul european ar urma să ia în considerare numai vaccinurile aprobate de Agenția Europeană a Medicamentelor, ceea ce exclude , în acest moment, vaccinurile rusești și chinezești. Prin urmare, nu este limpede deocamdată care va fi situația celor care și-au făcut vaccinul rusesc SputnikV sau alte vaccinuri, administrate în R. Moldova, dar neautorizate. De exemplu, Bulgaria, care a ridicat recent restricțiile de călătorie pentru cetăţenii moldoveni, permite accesul pe teritoriul său în baza certificatului de vaccinare, inclusiv a celor are şi-au administrat Sputnik-ul rusesc în două doze. Iar în statul vecin Ucraina deținerea certificatului de vaccinare, indiferent de tipul serului, nu scutește de necesitatea prezentării rezultatului negativ la testul Covid efectuat cu 72 de ore înainte de călătorie.

Și mai neclară rămâne deocamdată situația celor vaccinați în regiunea transnistreană pentru că certificatele de imunizare eliberate de autoritățile secesioniste din stânga Nistrului pot rămâne nerecunoscute indiferent de vaccin, că e Sputnik sau e Pfizer.

Vezi comentarii

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG