Linkuri accesibilitate

Alexandru Cozer: În ceea ce-l privește pe Platon, procuratura „n-a fost independentă”


Achitat nu demult la inițiativa procurorului general în dosarul privind frauda bancară, Veaceslav Platon pare să fi părăsit, duminică, Republica Moldova, cu un avion spre Londra. Procuratura Generală a răspuns criticilor că l-ar fi lăsat să se ascundă de justiție, spunând Platon poate călători liber pentru că în privința controversatului om de afaceri „nu există vreo lucrare pendinte” care ar necesita aplicarea față de el a „vreunei măsuri preventive”. Un dialog pe această temă cu jurnalistul Alexandru Cozer, moderator al emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV.

Alexandru Cozer: „De comentat, în primul rând, este reacția procuraturii, care încă o dată a fost absolut incalificabilă, a fost o reacție care seamănă mai mult cu a unei case de avocatură a lui Platon, care prestează servicii pentru Platon. Acolo doar n-au înlocuit cuvântul „Platon” cu „clientul nostru”, atunci când au spus că nu are niciun motiv să se eschiveze. E o chestie gravă, care denotă încă o dată faptul că Procuratura Generală în ceea ce-l privește pe Platon cu siguranță n-a fost independentă și nu și-a făcut treaba. Acum, din ceea ce am văzut eu, acest cetățean figurează în, cel puțin, 11-12 procese penale, unele începute în anii 2000 în privința falimentării mai multor întreprinderi de stat, are un rol foarte important în ceea ce s-a întâmplat cu Hotelul Național și, în condițiile acestui scandal care s-a iscat acum cu demolarea lui și construcția foarte rapidă a ceva în loc, ar fi fost un martor foarte important, pentru că statul cu siguranță trebuie să recupereze acest bun. În anul 2011, Platon a cumpărat de la Plahotniuc Hotelul Național împreună cu acțiuni de la Victoriabank și Victoria Asigurări. Probabil că ușor-ușor, odată cu schimbarea puterii, va fi o cu totul altă atitudine a Procuraturii Generale în cazul „laundromatului”, acolo unde el este principalul figurant, el este creierul acestei acțiuni și ar putea, de fapt, trebuie să aibă probleme cu legea în sensul aceasta. Deci, nu este deloc surprinzătoare plecarea lui, mai curând este surprinzătoare reacția Procuraturii Generale. Din păcate, procurorul general Alexandru Stoianoglo și în al 12-lea ceas nu dorește să se trezească și în loc să acționeze ca un procuror general, precum un reprezentant al statului, a acționat mai mult ca un prieten al lui Veaceslav Platon, așa cum sunt de atâția ani.”

A acționat mai mult ca un prieten al lui Veaceslav Platon...

Europa Liberă: Când procuratura spune: „desfășurarea normală a procedurilor penale pendinte de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, este inclusiv în interesul cetățeanului Platon, prin urmare, procuratura nu vede logica pentru ca numitul să se eschiveze”, ce are în vedere procuratura? Ce fel de cauze are în vedere, pentru că în cea cu privire la furtul bancar a fost achitat, nu?

Alexandru Cozer: „El figurează în mai multe dosare penale, unele încă nu sunt trimise în instanță, chiar dacă sunt pornite pe cauze, după cum am spus, din anii 2000. Din ceea ce știu eu, în instanță la Buiucani sunt câteva dosare penale, inclusiv acel în care el este acuzat că ar fi mituit colaboratorii de la Pantera. Mai sunt și alte dosare în care el, în acest moment, figurează și sunt pe rol la Buiucani, inclusiv dosare mai noi, chiar după ce a ieșit au fost intentate. Deci, există dosare și probabil la asta s-au referit, dar și Platon a recunoscut în cadrul unei emisiuni televizate că mai figurează în câteva.”

Europa Liberă: Dar Procuratura Generală a spus vreodată că cercetează un X număr de dosare? Vă întreb, pentru că eu personal nu am văzut așa ceva.

Alexandru Cozer: „Nu, comunicate oficiale din partea procuraturii nu au fost, nu am văzut. Cu siguranță, un dosar foarte important în care el deja a fost condamnat este cel care vizează mituirea mascaților de la Pantera. Cel puțin, unul dintre ele ar trebui să fie pe rol, pentru că el a fost disculpat doar în acela referitor la jaful bancar.”

Europa Liberă: Și când ziceți Dvs. că ar fi 11, 12 cauze pe rol în procuratură, o spuneți în baza a ce? V-a spus Dvs. Procuratura Generală urmare a vreunui demers special sau de unde aveți această informație?

Alexandru Cozer: „Am solicitat din interiorul procuraturii chiar anul trecut, când am realizat filmul cu WatchDog, toate dosarele în care el figurează și erau 11 sau 12, dintre care primele vizau anii 2006, Cristal Flor, câteva fabrici de zahăr de la nord, apoi pe acel litigiu cu Moldova-Gaz, unde el este acuzat că n-a plătit datorii de 6 milioane de dolari. Sunt tare multe, le-am văzut și chiar am precizat atunci în filmul pe care l-am realizat împreună cu WatchDog că el este vizat în atâtea dosare. Este adevărat că puține din ele sunt pe rol, sunt trimise în judecată, dar ele sunt...”

Europa Liberă: Deci, v-a spus Dvs. în baza unui demers jurnalistic punctat sau cum?

Alexandru Cozer: „Nu este oficial, pe surse, dar inclusiv oficial. Dacă căutăm în bazele de date ale judecătoriilor, el figurează în mai multe dosare. Iată chiar în dosarul acesta cu mituirea deputaților, el iarăși este vizat ca bănuit, pentru că dosarul nu a fost închis și în totalitate, după cum am spus, sunt 11 sau 12.”

Europa Liberă: În condițiile acestea, așteptarea formațiunii PAS ca să fie măcar un mandat de nepărăsire a teritoriului Republicii Moldova pe numele dlui Platon ar fi cumva justificată, da?

Omul acesta este implicat, practic, în toate crimele economice de rezonanță...

Alexandru Cozer: „Da, omul acesta este implicat, practic, în toate crimele economice de rezonanță care au avut loc în Republica Moldova. Și atât el, cât și Vladimir Andronachi ar fi trebuit cu siguranță autoritățile statului acesta să se asigure că nu vor părăsi Republica Moldova. Și ce se întâmplă cu Andronachi cred că chiar este mai grav, pentru că Andronachi și acum este implicat într-o serie de scheme și ce se întâmplă la Hotelul Național este exact aceeași schemă pusă în aplicare în ianuarie 2019, când a fost cu Consulatul de la Odesa, când, în preajma alegerilor parlamentare din 2019, băieții au mau dat niște tunuri. Este dosar penal pe Consulatul de la Odesa, eu mai comunic cu martori, comunic cu procurorul de caz, acolo sunt acuzați martorii care au colaborat cu presa. Noi o să scoatem totul în vileag, dar Andronachi nu are niciun statut, el nu există, deși o spune SIS-ul foarte clar, toți au acționat în favoarea lui Andronachi, martorii au depus declarații, au depus imagini video la procuratură cu Andronachi la consulat, cum vine, cum dă indicații, dar omul nu are absolut niciun statut în acel dosar.”

Europa Liberă: Acum, o întrebare legată de viitorul procurorului Stoianoglo. Văd tot mai multe voci care îi cer să plece, funcția este bine protejată, s-a văzut asta în cazul vechiului procuror, când nu a plecat decât după multe-multe presiuni publice și politice. Ce credeți că se poate întâmpla totuși în condițiile legale existente?

Alexandru Cozer: „Dacă Veaceslav Platon nu se întoarce de bunăvoie în Republica Moldova, nu cred că 1 septembrie îl prinde în funcție pe Stoianoglo, pentru că chiar nu ar mai avea nimic de ce să se agațe pentru a se menține în funcție. El are aproape doi ani deja de mandat, dacă ar fi să ne gândim, să enumerăm, iată, să spunem Alexandru Stoianoglo, primul lucru care ne apare la toți în minte este eliberarea lui Platon. El n-a trimis în judecată niciun dosar care îl vizează pe Plahotniuc, deși a ieșit cu declarații tari de câteva ori, dosarele celea care el a spus că sunt intentate se „murează”, măcar nu este dat în continuare în căutare internațională, deși acesta este atributul, în primul rând, al Procuraturii Generale. Procuratura Generală trebuie să meargă la Interpol cu toate documentele necesare și cu toate probele necesare ca să-i convingă pe aceia să-l dea în căutare. Deci, nu există reușite la absolut niciun capitol. L-am pomenit pe același Andronachi, schemele au mers în continuare absolut libere. Când spunem Stoianoglo, din păcate, ne gândim la Platon, acesta-i primul lucru. Și din punctul meu de vedere, nu va mai sta mult timp în funcție, pur și simplu nu are cum să mai stea.”

Europa Liberă: Poate că totuși politicul îi va da o șansă acum să se manifeste, când se presupune că nu ar avea constrângeri de tot felul? Nu credeți asta? Sau nu dependența politică a fost problema lui?

Alexandru Cozer: „Noi am ajuns în anul 2020 ca în continuare să ne așteptăm de la procurorul general să acționeze în funcție de puterea politică. Stoianoglo a venit într-un moment de schimbare dramatică, radicală în politica de la Chișinău și a avut absolut toată libertatea în perioada aceasta să acționeze așa cum crede el și are în continuare toată libertatea să acționeze conform legii. El nu a profitat de lucrul acesta. Deci, noi nu am avut, și chiar dacă aveam un Plahotniuc, el nu trebuia să acționeze cum îi dicta cineva. Chiar nu putem, și dacă ne-am conduce după chestia asta că s-a schimbat puterea și ar trebui cumva să se schimbe și modul de a acționa a procurorului general, ajungem la aceeași paradigmă din perioada lui Plahotniuc, că acționează procurorii după cum se schimbă puterea. Nu, procurorii trebuie să fie independenți, trebuie să-și facă meseria, indiferent de cine este la putere. Or, Stoianoglo a demonstrat că nu poate și nu este în stare să facă asta. Ar fi extrem de trist și extrem de grav dacă acum Stoianoglo cumva s-ar plia pe noua putere și ar acționa conform așteptărilor noii puteri. Iarăși nu este vorba despre supremația legii, democrație și stat de drept.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, dle Cozer, în ultima vreme s-au produs niște acțiuni ale procuraturii care păreau, dintr-o parte, a fi încercări de a-l tempera pe dl Platon, care parcă era așa, într-un plin proces de recuperare a unor proprietăți, nu se știe cum dobândite, dar pe care d-lui pretindea că le-a pierdut în urma unor acțiuni ilegale pe timpul regimului Plahotniuc – Casa Modei, altele. Pot fi privite astfel lucrurile, că procuratura a încercat să-l tempereze pe dl Platon, chiar și după ce l-a achitat în furtul bancar?

Dacă acea ordonanță a fost anulată, de ce acel procuror nu a fost sancționat...

Alexandru Cozer: „Lucrurile iarăși sunt foarte interesante și grave, pe de altă parte, pentru că Platon în scurta perioadă în care a fost proprietar al Casei Modei acest lucru s-a întâmplat datorită unei ordonanțe a unui procuror din cadrul PCCOCS. Era în mod evident o ordonanță ilegală, presa a explodat și Stoianoglo a fost în foarte scurt timp nevoit s-o anuleze. De aici, noi avem câteva probleme: dacă acea ordonanță a fost anulată, de ce acel procuror nu a fost sancționat în niciun fel? El acționează bine mersi în continuare în cadrul PCCOCS, ordonanța a fost luată la scurt timp după perioada aia în care Platon era văzut foarte des pe la PCCOCS. Presa relata destul de des că mașina lui era parcată în față. Deci, prima întrebare este: dacă procurorul general a constatat o ilegalitate, că, într-adevăr, acolo a fost comisă o ilegalitate, de ce nu a fost sancționat acel procuror? În al doilea rând, dacă există temeiuri juridice, că acele două clădiri – a ASITO și a Casei Modei – sunt totuși preluate ilegal de Platon, de Plahotniuc în continuare întrebarea este: de ce ele au revenit în proprietatea lui Vladimir Russu, și nu a fost pus sechestru și controlul de stat, pentru că aici era problema și atunci când procurorul a decis a fi administrator temporar al companiei lui Platon? Ele sunt într-un litigiu și, respectiv, Vladimir Russu nu a intrat în posesia lor legal, ba din contra, ar fi fost implicați iarăși bani proveniți din jaful din sistemul bancar și el ar fi fost doar un intermediar al lui Plahotniuc. Iarăși o altă întrebare: de ce aceste clădiri în continuare se află sub controlul lui Russu, dar nu sunt administrate de către stat atâta timp cât litigiul nu este încheiat?”

Europa Liberă: Se pare că și aici procuratura l-a ajutat sau cum?

Alexandru Cozer: „Evident, din start l-a ajutat, s-a întâmplat într-o perioadă tumultoasă, probabil s-a sperat că se va trece cu vederea, dar foarte rapid a izbucnit acel scandal în presă și Stoianoglo a fost nevoit să anuleze ordonanța procurorului respectiv. Deci, noi de aici trebuie să pornim, că scurta perioadă în care Platon a administrat acele clădiri se datorează unei ordonanțe a unui procuror de la PCCOCS, dar acesta nu a fost sancționat în niciun fel pentru acea ordonanță ilegală. La fel cum, deocamdată, Procuratura Generală pe acest caz nu a pornit nicio procedură nici împotriva judecătoarei de la Judecătoria Ciocana, care de asemenea a emis o decizie pe care s-a bazat procurorul de la PCCOCS în ordonanța sa. Deci, iarăși sunt foarte multe semne de întrebare și, din punctul meu de vedere, intervenția lui Stoianoglo acolo a fost doar ceva intermediar pentru a se aștepta să vadă cum va reacționa presa, ce se va întâmpla în politică, puterea, chestii de acest gen, pentru că în continuare litigiul nu este terminat și se judecă la Curtea de Apel sau la CSJ. Deci, Platon, teoretic, datorită acelei ordonanțe, în continuare are șansa să preia din nou clădirile respective.”

Europa Liberă: Și cel mai răsunător caz, numele lui Platon este legat cel mai adesea de el – „laundromatul” rusesc. Acolo cum stau lucrurile? Îmi amintesc o declarație a dnei Inga Grigoriu, care conducea comisia parlamentară pentru investigația asta, și ea zicea că procuratura vrea să renunțe la acest dosar.

Alexandru Cozer: „Mai grăitoare decât declarațiile dnei Grigoriu sunt declarațiile lui Stoianoglo dintr-o emisiune din vara anului trecut, când a zis că, din punctul lui de vedere, „laundromatul”, din punct de vedere legal, practic, nici nu a existat, pentru că, vezi Doamne, partea rusă nu s-ar fi plâns, nu ar fi venit cu probele necesare că a fost prejudiciată. Și, chipurile, aceasta este o declarație falsă, pentru că rușii au zeci de dosare penale pe baza „laundromatului”, iar în aceste dosare figurează inclusiv Plahotniuc, Platon, Usatîi ș.a. de la noi. E, într-adevăr, un dosar mai dificil de gestionat, era dificil, în special, în anii 2016-2017, pentru că rușii nu erau dispuși să colaboreze, dar ulterior rușii au început să colaboreze, au deschis dosare la ei și în aceeași măsură trebuiau să evolueze lucrurile și la noi. Lucrurile s-au stopat în dosarul „laundromat”, în special, după ce a venit Platon și noi știm că am avut și anumite condamnări în cazul unor judecători, iar acei judecători au fost ulterior repuși în funcții, la scurt timp după ce Platon a ieșit din pușcărie. Avem și cazul unui executor judecătoresc, în baza ordonanțelor căruia s-au spălat câteva miliarde din total, dar care la fel a fost achitat în toamna anului trecut, la scurt timp după ce a ieșit Platon din pușcărie, iarăși fiind acțiuni care trezesc mari semne de întrebare.”

Europa Liberă: Și când ziceți Dvs. că Platon și Stoianoglo ar fi prieteni, asta e o impresie sau?...

Felul în care cei doi s-au salutat (...) este unul descalificant pentru un procuror general...

Alexandru Cozer: „Noi trebuie să ne întoarcem la anul 2010. Din sursele mele știu că întotdeauna a existat un trio, o troică de prietenie între Colenco, Platon și Stoianoglo. Și ridică foarte mari semne de întrebare ceea ce s-a întâmplat în anul 2010 într-o ședință din parlament, atunci când AIE avea doar 51 sau 52 de voturi, când s-a pus în discuție desființarea judecătoriilor economice, or, noi știm că prin judecătoriile economice Platon a executat mare parte din aceste atacuri prin care a falimentat întreprinderile de stat, ulterior, atacuri raider. Cei care s-au opus au fost anume Platon, Stoianoglo și un oarecare Cheptene de la AMN, care de asemenea un om controlat de Platon. Ulterior, felul în care cei doi s-au salutat: «Привет, Слава!» (Salut, Slava!) și și-au strâns mâinile, iarăși este unul descalificant pentru un procuror general, pentru că chiar dacă ar fi avut o anumită relație în trecut, nu poți în halul ăsta să se comporți față de un inculpat, pentru că transmiți și mesaje total greșite față de cei, cel puțin, 10 procurori care se aflau în aceeași cameră și mulți dintre ei, probabil, au fost șocați, văzând cu câtă căldură Stoianoglo așteaptă să-i fie scoase cătușile lui Platon și să-i strângă mâna. Deci, prietenie OK, putem să-i spunem și la figurat, dar, din punctul meu de vedere, relația dintre cei doi mai degrabă poate fi calificată ca prietenie decât ca o relație între un procuror și un individ certat cu legea și periculos, totuși extrem de periculos pentru Republica Moldova.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG