Linkuri accesibilitate

Cristian Preda: „Există suspiciunea că justiția din Moldova acționează sub presiune politică” (VIDEO)


Cristian Preda: „Plahotniuc şi PSD doi elevi codași”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:15:06 0:00

Cristian Preda: „Plahotniuc şi PSD doi elevi codași”

Interviu cu eurodeputatul român din grupul popular-europenilor.

Serviciul de Acțiune Externă, Comisia Europeană și Parlamentul European sunt fermi în decizia de a nu accepta eliberarea niciunei noi tranşe de bani din asistența macrofinanciară până când nu sunt îndeplinite condiționalitățile asumate. Pe scurt: legea electorală să faciliteze o reală competiție politică, să fie găsiți vinovații pentru frauda bancară și să fie respectat rezultatul alegerilor, dacă observatorii internaționali și cei interni le consideră corecte. Sunt câteva dintre ideile exprimate ieri, la Parlamentul European, în cadrul unei reuniuni care a discutat în regim de urgență situatia din Moldova, mai ales după invalidarea în justitie a rezultatului alegerilor pentru primăria Chișinăului. „Există suspiciunea că justiția din Moldova acționează sub presiune politică”, declară într-un interviu pentru Europa Liberă eurodeputatul Cristian Preda, coordonator în Comisia pentru afaceri externe (AFET) al grupului PPE. Referitor la asistența macrofinanciară, Preda arată că „atâta vreme cât nu există credibilitate, cât liderii politici nu bifează, punct cu punct, toate solicitările legate de funcționarea statului de drept și funcționarea legii, banii nu vor veni”.

Eurodeputatul Cristian Preda în dialog cu Iolanda Bădiliță la Strasbourg
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:15:16 0:00
Link direct

Europa Liberă: Comisia pentru afaceri externe (AFET) din Parlamentul European a ținut joi o dezbatere de urgență ca urmare a invalidării rezultatului alegerilor de la Chișinău. Ați spus în cadrul acestei dezbateri: „​Condiția principală într-o democrație este ca rezultatul alegerilor să fie respectat”. Revenind la deciziile justiției moldovene de ce pune UE sub semnul întrebării aceste decizii?

Cristian Preda: „În primul rând, mulțumesc pentru oportunitatea de a vorbi despre R. Moldova, și spun asta pentru că de multe ori, ceea ce am spus în parlament, sau pozițiile pe care le-am adoptat în AFET fără să mă pronunț public, au fost distorsionate în R. Moldova. Referitor la întrebarea Dvs., există suspiciunea bazată pe elemente rezonabile, că justiția din Moldova acționează sub presiune politică. Iar asta este una dintre principalele probleme pe care le avem cu această țară, cum este și una dintre principalele probleme pe care le avem cu țările din Balcanii de Vest. De aceea, în momentul în care candidatul care a câștigat aceste alegeri spune că decizia tribunalului a fost urmarea unei decizii politice, discursul este foarte credibil.

Nimeni nu se îndoiește, dacă vede ce se întâmplă de câțiva ani în R. Moldova, că justiția este influențată politic și, din păcate, am trăit aceste experiențe și în România, cu mai mulți ani în urmă, dar între timp lucrurile s-au îmbunătățit. Există în afara UE state unde se întâmplă la fel: judecătorii nu sunt independenți, ci acționează la comandă politică. În urmă cu trei- patru ani, Moldova era văzută ca un candidat serios pentru aderare la UE. Evoluțiile politice negative din ultimii ani, construirea acestei duble guvernări, avându-i drept actori principali pe cei din Partidul Democrat și pe cei din Partidul Socialiștilor, au dus la o degradare semnificativă a imaginii Moldovei, și a credibilității țării.

Nu scapă nimănui legătura între controlul justiției și eșecul în îndeplinirea condițiilor cerute de Bruxelles pentru acordarea asistenței macrofinanciare și această împărțire a puterii între Dodon și Plahotniuc...

Iar invalidarea unor alegeri care au fost clare pentru toată lumea, despre care s-a spus că au fost organizate în bune condiții, nu face altceva decât să consolideze percepția negativă, să consolideze ideea că justiția nu e independentă, că este controlată politic, și de aceea, discuția din AFET a dezbătut nu doar chestiunea anulării alegerilor, ci și investigarea furtului miliardului și condiționalitățile pentru acordarea asistenței macrofinanciare. Toate aceste lucruri sunt un tot. Nu scapă nimănui legătura între controlul justiției și eșecul în îndeplinirea condițiilor cerute de Bruxelles pentru acordarea asistenței macrofinanciare și această împărțire a puterii între Dodon și Plahotniuc.

Europa Liberă: Cine iese în câștig din această poveste? Din faptul că dl Năstase nu poate încă să își exercite mandatul de primar?

Cristian Preda: „Să precizăm că această discuție are loc în timp ce Curtea de Apel examinează constestația dlui Năstase (respins, între timp n.a.). Nu cred că vreunul dintre partidele din Moldova ar ieși câștigător dintr-o asemenea operațiune, care ar conduce, prin justiție, la blocarea rezultatului alegerilor. Asta ar putea conduce la un provizorat care se traduce prin controlul lui Plahotniuc asupra primăriei din Chișinău, căci toată lumea știe cine e dna Radu. Nu pot să spun că sunt deloc sigur că dl Plahotniuc a sprijinit candidatura dlui Năstase. Dimpotrivă, așa cum văd eu lucrurile, și așa cum au văzut foarte mulți din cetățenii din Chișinău, intervenția oligarhului Plahotniuc în alegeri a fost mai degrabă dăunătoare. În primul rand, a susținut un candidat care spunea că e independent, dar toată lumea știa că e candidatul lui. Și toată lumea știa că e o anticipare a unei strategii pe care PD a gândit-o mai de mult, strategie pe care să o aplice și la alegerile legislative.

Ideea aceasta că există o solidaritate a unor forțe pro-europene în Moldova este falsă. Există diferențe de substanță între felul în care PD vede relația cu UE și felul în care alți actori, Maia Sandu și Andrei Năstase, văd această chestiune. Acțiunile disparate ale lui Plahotniuc susținute, de altfel, de PSD din România, de a prezenta PD drept o formațiune europeană, sunt sortite eșecului. Nu este credibil acest efort de legitimare. Faptul că spui că ești pro-Bruxelles și în același timp să faci o modificare a legii electorale care să îți fie favorabilă, ție și lui Dodon, în primul rând lui Dodon, îl descalifică în mod absolut.

Parlamentul European și-a dat seama de asta, Serviciul de Acțiune Externă și-a dat seama de asta, Comisia Europeană și-a dat seama de asta. Doar PSD-iștii din România și Plahotniuc nu și-au dat seama de asta. Până și Dodon și-a dat seama de asta. Avem doi elevi codași în înțelegerea mecanismelor democratice din Europa. Plahotniuc şi PSD cred că pot să mai înșele pe cineva, la Serviciul de Acțiune externă sau în Parlament. Lumea știe despre ce este vorba. Este o situație care arată cât de păgubos este totul pentru cetățenii R. Moldova, cât de păguboasă este această înțelegere între Dodon și Plahotniuc. Sper ca, până la urmă, să nu se ajungă la o situație de blocaj politic, ca cetățenii să răspundă, la vot, și mai sper să nu se ajungă la o situație de instabilita politică.”

Europa Liberă: Săptămâna viitoare preșesintele Dodon va fi aici, la Bruxelles, însoțit de ministrul de finanțe, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că tema va fi asistența macrofinanciară. Moldova are nevoie de bani, dar din discuțiile pe care le-am avut aici în PE rezultă că banii nu vor veni până nu se schimbă legea electorală (potrivit recomandărilor Comisiei Veneția).

Cristian Preda: „Mie îmi pare rău să constat că ceea ce le-am spus personal dlui Plahotniuc şi lui Filip, cu săptămâni înainte de schimbarea legii electorale, că dacă vor face această eroare, să confiște reprezentarea politică în numele unei înțelegeri cu comuniștii, atunci, drumul european al R. Moldova va fi blocat. Și când spun drum european, spun și asistența macrofinanciară, care vine din Europa, sunt banii cetățenilor europeni. I-am prevenit pe acești oameni, le-am spus că fac o mișcare greșită, că nu este nici în interesul lor ca partid politic, nici în interesul cetățenilor R.Moldova. Nu cred că era o urgență schimbarea legii electorale.

Credibilitatea guvernului de la Chișinău a scăzut dramatic când, practic, au spus „prioritatea noastra este să batem palma cu Dodon și să facem o lege electorală care să blocheze competiția...

Este pur si simplu un calcul greșit, și, din nefericire, cetățenii R.Moldova sunt cei care au plătit acest calcul greșit. UE nu glumește, și faptul că s-a discutat despre Moldova sau Ucraina, în acești termeni, asistența macrofinanciară este acordată dacă avem garanții că democrația funcționează cum trebuie, că există măcar încercarea de a instaura domnia legii. Toate acestea sunt lucruri de care trebuia ținut seama. Credibilitatea guvernului de la Chișinău a scăzut dramatic când au făcut aceste lucruri, când, practic au spus, „prioritatea noastra este să batem palma cu Dodon și să facem o lege electorală care să blocheze competiția, jocul politic, și să ne permită nouă, socialiști pro-Kremlin și democrați care își arogă titlul pro-european, nu înțeleg de ce, să confiște jocul politic. Lucrurile erau clare de acum un an, și cei care sunt vinovați de situația creată sunt președintele Dodon, care nu a definit o alternativă, și cei de la Partidul Democrat, care au fost avertizați și de mine, și de alți colegi de la Bruxelles, și au trecut peste aceste avertismente, au crezut că vor arunca praf în ochii Comisiei Europene, Serviciului de Acțiune Externă, și că cineva se va lăsa înșelat.

Din păcate, un rol important a jucat și PSD din România, care a încercat să cupleze cele două modele, modelul de politică de la Chișinău și modelul de la București, există, din nefericire, numeroase similitudini, și, iată, că în acest moment trăim o criză dramatică și la Chișinău, și la București. Cu două seri în urmă la Chișinău se striga „Noi suntem poporul”, iar la București: „PSD, ciuma roșie”. Oamenii au simţit aceste similitudini. Politicienii nu sunt peste inteligența cetățenilor. Dimpotrivă. Referitor la asistența macrofinanciară, atâta vreme cât nu există credibilitate, cât liderii politici nu bifează, punct cu punct, toate solicitările legate de funcționarea statului de drept, funcționarea legii, egalitatea tuturor, faptul că nu trebuie să ascunzi făptași, pentru că tot Plahotniuc și Dodon sunt responsabili că ancheta în furtul miliardului nu avansează (…). În aceste condiții banii nu vor veni, căci nu putem arunca banii cetățenilor europeni. Vrem să ajutăm R. Moldova, dar doar după respectarea înțelegerilor și angajamentelor asumate.”

XS
SM
MD
LG