De 15 ani, Cristina Cornovan predă limba română adulților alolingvi. După ce a lucrat cu voluntari americani de la Corpul Păcii, a început să predea și vorbitorilor de rusă, deși nu are studii filologice.
Încă din adolescență, bunicul ei, profesor de istorie, îi spunea că are talent pedagogic, însă pe atunci Cristina era convinsă că nu va deveni profesoară. A studiat sociologie și etnologie la Sibiu, în România, iar această experiență i-a schimbat perspectiva asupra diferențelor culturale.
„Sociologia mi-a dat acea deschidere spre celălalt. Și o perspectivă sociologică de a nu judeca altă cultură, ci de a o înțelege, de a pune întrebări”, spune ea. Mai mult, lucrarea sa de licență a fost dedicată stereotipurilor și prejudecăților studenților din Sibiu față de basarabeni.
Mai târziu însă, s-a confruntat chiar cu propriile stereotipuri, atunci când a început să predea româna vorbitorilor de rusă din Chișinău.
Tatăl bunicului său fusese deportat în Siberia, iar traumele legate de perioada sovietică erau foarte prezente în familie. „Erau foarte traumatizați de «rus». «Rus», generic vorbind. Ideea că rusul este dușmanul este cea cu care am crescut în casă”, povestește Cristina.
Prima lecție cu un grup de vorbitoare de rusă a fost un moment de cotitură. „Eu am ieșit cu toată furia poporului moldovean în fața lor. Țin minte gândurile mele - transpiram și mă gândeam: chiar așa? Aveți peste 30–40 de ani și nu ați fost în stare să învățați româna? Spuneam asta în gând, evident. Dar eram cu o furie nemaipomenită și mi-am dat seama că nu o să mă ajute asta să le predau”.
În pauze, cursantele au început să-și spună poveștile: despre cum li s-a predat româna la școală, despre încercările lor de a învăța, despre dificultățile întâmpinate...
„Și atunci mi-am pus întrebarea, ca sociolog deja: de ce este așa? E cea mai bună întrebare pe care putem să ne-o punem atunci când credem că avem dreptate absolută.”
Pentru Cristina, ascultarea acestor istorii a fost începutul unui proces lung de schimbare a perspectivei. A vrut să înțeleagă mai bine experiențele cursanților săi și chiar a realizat un chestionar sociologic pentru a vedea dacă poveștile lor se repetă.
„O istorie este o întâmplare, două istorii pot fi o coincidență, dar trei sunt deja o statistică. Și da, toate împărtășeau aceeași istorie — același proces, de unde până unde au ajuns și de ce situația este așa”, își amintește Cristina Cornovan.
Depășirea propriilor stereotipuri și efortul de a-i înțelege pe vorbitorii de rusă a fost un proces de durată. Dar, odată ce a reușit să vadă lucrurile și din perspectiva studenților ei, eficiența cursurilor a crescut.
Cei mai mulți dintre cursanți sunt cei care vin atunci când au nevoie de limba română la serviciu sau pentru a susține bacalaureatul. Din discuțiile cu studenții săi, Cristina a înțeles că cea mai mare provocare pentru vorbitorii de rusă din R. Moldova este lipsa ocaziilor de a practica limba în viața de zi cu zi. Atunci când ei încearcă să vorbească româna în magazin sau pe stradă, interlocutorii observă accentul și adesea trec imediat la rusă. În plus, nici programa școlară nu este întotdeauna eficientă: textele din manuale sunt depășite, iar temele nu sunt mereu practice.
Uneori, dificultățile sunt amplificate și de atitudinea profesorilor.
„O explic prin faptul că vorbitorii de română au ceea ce eu numesc o răzbunare istorică. În momentul în care intră în contact cu un vorbitor de rusă, el dispare ca persoană și apare acel «rus» generic, în care se personalizează toată istoria strămoșilor mei, toată suferința, toată frustrarea pe care am ocazia să o vărs în gaura neagră... Fără să văd că în fața mea este un om care nu a avut nimic cu istoria mea și a strămoșilor mei. Dacă are 30 de ani, să fim serioși, el s-a născut în Moldova”, spune Cristina Cornovan.
Ea crede că predarea limbii române pentru alolingvi nu poate fi separată de contextul istoric: „Trebuie să-i facem pe ei să înțeleagă de ce există această atitudine a vorbitorilor de română, dar, în același timp, și noi trebuie să înțelegem provocările lor”.
Cererea pentru cursurile de română este în creștere. Dacă în 2011 mulți se puteau angaja fără să cunoască limba română, astăzi acest lucru este aproape imposibil. În plus, cursanții îi povestesc tot mai des că întâlnesc tineri – vânzători, de exemplu - care vorbesc cu greu rusa. „Deja e clar că româna capătă tot mai mult teren. Este nevoie de ea, iar generația tânără nu mai știe rusa”.
În opinia Cristinei, întrebarea esențială rămâne una simplă: „Noi, ca vorbitori de română, trebuie să ne întrebăm care este miza noastră în raport cu ei. Vrem să cadă în genunchi, să plângă, să-și ceară iertare pentru frustrarea noastră istorică? Vrem să le dăm în cap, să-i alungăm de aici? Deși, ei sunt moldoveni ca și noi. Sau vrem ca ei să ne vorbească limba, până la urmă?”.
***
Podcastul „Laboratorul Social”, unde luăm mostre de societate – oameni, idei, fenomene, procese - și le studiem la microfon, a fost conceput din start ca un spațiu public și sigur pentru a pune în cuvinte și a înțelege mai bine ceea ce ni se întâmplă ca indivizi și ca societate într-o lume în schimbare rapidă.
Acum, după ce câteva runde de alegeri au readus la suprafață resentimentele acumulate în timp și care, în lipsa unei culturi a dialogului, au accentuat divizarea, ne propunem să abordăm, prin povești personale, subiecte sensibile ce țin de identitate și relații interetnice în Republica Moldova. Dar nu ne vom opri doar la acestea, pentru că vrem să descoperim împreună și alte povești despre cum se schimbă această societate.
Urmărește „Laboratorul social” pe YouTube și pe moldova.europaliberă.org.
Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
