Linkuri accesibilitate

Cristina Pereteatcu: La Berlin, sunt cozi de kilometri la vot. Cred că toți își doresc o schimbare


Moldovenii din diaspora sunt prezenți, și de astă dată, la vot. Încă de dimineață au devenit virale filme cu mii de alegători pe ploaie sau vreme bună așteptând la intrare. Am stat de vorbă cu Cristina Pereteatcu, fosta directoare Amnesty International Moldova, care locuiește în Berlin.

Cristina Pereteatcu: „Mă aflu la Berlin, starea de lucruri este mai mult decât încurajatoare, pentru că suntem foarte-foarte mulți oameni, am venit la șapte dimineața și coada era deja de câțiva kilometri. Între timp, suntem repartizați pe câteva cartiere, poliția dirijează acest eveniment, care se numește alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Și mă bucur că oamenii nu renunță și în continuare vin foarte mulți.”

Europa Liberă: Dar care este starea de spirit printre alegătorii adunați la Berlin?

Cristina Pereteatcu: „Oamenii se simt bine, mai discută despre politică, dar, judecând după numărul mare de oameni, cred că toți își doresc astăzi o schimbare, altfel nu-mi pot explica de ce au venit într-un număr atât de mare pentru a vota președintele Republicii Moldova. Da, sunt mai mulți oameni ai legii, dar și la acest al doilea tur toți, absolut toți purtăm măști, ceea ce nu am putut spune despre primul tur. Oamenii sunt mai responsabili, suntem foarte-foarte mulți și, respectiv, poliția stă cu ochii pe noi, și aceasta ne face să fim mai responsabili.”

Europa Liberă: Din observațiile Dvs., oamenii sunt mai activi, în sens, numărul e mai mare în comparație cu primul tur de scrutin?

Cristina Pereteatcu: „Cu mult mai mulți. Deci, în primul tur am crezut că sunt mulți, dar astăzi suntem o comunitate enormă, am impresia că toți cei care locuiesc la Berlin, mă refer nu doar în orașul Berlin, dar în landul Berlin și în landurile vecine s-au adunat astăzi ca să voteze. Am auzit lumea spunând că, da, ei se tem că nu o să ajungă buletine de vot și că vor sta la coadă, într-un fel, în zadar, dar oricum nu disperă, stau și așteaptă.”

Europa Liberă: Și spre final, Cristina Pereteatcu, ce schimbări așteptați să aducă votul Dvs. astăzi?

ristina Pereteatcu: „Tare mult îmi doresc un discurs civilizat, în primul rând, pentru că m-a dezamăgit foarte mult ceea ce am auzit zilele trecute. Îmi doresc o democrație veritabilă, un stat de drept cu drepturile omului respectate și astăzi cred că toți cei care stăm la coadă facem un efort pentru a schimba direcția spre care se mișcă Republica Moldova.”

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG