Linkuri accesibilitate

Criza din Niger, o provocare pentru diplomația americană în Africa


Poză de familie, președintele SUA Joe Biden și liderii africani în timpul Summitului liderilor SUA-Africa de la Centrul de Convenții Walter E. Washington, SUA, 15 decembrie 2022
Poză de familie, președintele SUA Joe Biden și liderii africani în timpul Summitului liderilor SUA-Africa de la Centrul de Convenții Walter E. Washington, SUA, 15 decembrie 2022

Ceea ce este caracterizat drept o lovitura de stat militară din Niger, care a dus la detronarea președintelui săptămâna trecută, a creat o situație de instabilitate politică și amenință sprijinul economic oferit de Washington acestei națiuni africane, a declarat secretarul de stat al Statelor Unite, Anthony Blinken.

Criza din Niger, o provocare pentru diplomația americană în Africa
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:52 0:00
Link direct

Totuși, Blinken s-a ferit să descrie cele întâmplate ca fiind un puci pentru că dacă ar face-o ar putea antrena pierderea unui sprijin considerabil din partea Statelor Unite, în asistența militară și alte forme de ajutor.

În prezent, Washingtonul sprijină Nigerul în lupta împotriva grupărilor jihadiste legate de Al-Qaida și ISIS din regiunea Sahel, unde persistă confruntarea dintre Occident și Rusia. Grupul militar care a condus lovitură de stat, numit Consiliul Național pentru Salvarea Țării, susține că este dispus să colaboreze cu comunitatea internațională pentru a menține ordinea. Însă, prezența unor lideri mercenari din grupul Wagner în regiune adaugă o notă de incertitudine asupra direcției pe care o va lua noua conducere din Niger. Șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a salutat lovitura militară și a oferit serviciile luptătorilor săi pentru menținerea ordinii.

Prigojin a descris lovitura de stat ca pe o eliberare mult așteptată de sub jugul colonizatorilor occidentali, iar susținătorii juntei au fost văzuți cu drapele rusești și scandând numele lui Vladimir Putin, în timp ce au denunțat puternic Franța, puterea colonială anterioară a Nigerului.

În contextul acestei instabilități politice și a incertitudinii privind viitorul țării, sprijinul economic și de securitate al Statelor Unite pentru Niger este pus sub semnul întrebării. Statele Unite au comunicat clar că asistența acordată Nigerului, de sute de milioane de dolari, depinde de restabilirea imediată a ordinii democratice.

Nigerul fusese considerat un partener de încredere al Occidentului în lupta împotriva extremismului în regiunea Sahel, unde Franța și alte țări europene au ajutat la pregătirea forțelor armate. Cu toate acestea, acum, în condițiile instabilității politice și poziționării mercenarilor ruși, există incertitudini privind poziția viitoare a Nigerului, fie că va rămâne în tabăra occidentală sau va căuta să se apropie de Moscova.

Statele Unite și aliații lor au subliniat că sprijinul lor considerabil pentru această națiune depinde de respectarea ordinii democratice și a guvernării constituționale. Situația din Niger reprezintă o provocare semnificativă pentru diplomația americană în Africa, în special în contextul în care influența Rusiei și a altor actori externi se extinde în regiunea Sahel, unde interesul strategic și resursele naturale sunt importante atracții.

XS
SM
MD
LG