SUA au trimis primul transport de cărbune în Ucraina
Compania minieră americană XCoal Energy and Resources a trimis în Ucraina primul lot de 85.000 de tone de cărbune.
În acest fel, SUA devin o sursă de aprovizionare cu cărbune în Ucraina, după ce Rusia a preluat controlul rezervelor de cărbune din Donbas.
Ucraina intenționeaza sa cumpere în acest an circa 700.000 tone de cărbune din SUA.
Saakaşvili vrea să revină în Ucraina pe 10 septembrie
Fostul preşedinte al Georgiei şi fostul guvernator al regiunii Odesa din Ucraina, Mihail Saakashvili, şi-a anunţat intenţia de a se întoarce în Ucraina pe data de 10 septembrie.
"Doresc să anunţ că voi reveni din Polonia în Ucraina pe 10 septembrie", a anunţat acesta live pe Facebook. Saakaşvili a subliniat că intenţionează să ajungă în regiunea Liov din Ucraina.
Serviciul de Frontieră al Ucrainei a declarat anterior că paşaportul lui Saakashvili va fi confiscat în cazul în care acesta va încerca să treacă graniţa ţării. De asemenea, procurorul general adjunct al Ucrainei, Evgheni Ienin, a subliniat că fostul preşedinte georgian ar putea să treacă graniţa doar dacă va avea viză.
Mihail Saakaşvili a militat pentru combaterea corupţiei din Georgia în perioada în care a fost preşedinte, din 2004 până în 2013. În mai 2015, a primit paşaport ucrainean şi a fost numit de Petro Poroşenko în funcţia de guvernator al regiunii Odesa. Pe 26 iulie, serviciul de migraţie al Ucrainei a precizat într-o declaraţie că Saakaşvili a fost deposedat de cetăţenia ucraineană în conformitate cu un decret emis de preşedintele ţării, Petro Poroşenko.
Intorsături de limbă

Q.: -- Ce au în comun portugheza, spaniola, nahuatl (azteca modernă) și greaca?
A.: -- Sînt limbile în care Ucraina se spune Ucrania…
… așa li s-a întors lor în gură. Sînt de altfel (mai puțin greaca) și limbile în care Algeria a devenit Argelia.
Dar important e să știe să le arate pe hartă.
Moldova și Ucraina vor extinde controlul comun la frontiera cu Transnistria
Moldova și Ucraina vor extinde controlul comun la toate punctele de trecere a frontierei pe segmentul transnistrean, se spune într-un comunicat publicat după o întâlnire avută luni la Chișinău între vicepremierul Gheorghe Bălan cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Ivan Gnatâşin.
Cei doi au discutat, de asemenea, despre finalizarea procesului demarcării frontierei dintre cele două țări. Kievul și Chișinăul au lansat luna trecută controlul comun la punctul de frontieră Cuciurgan-Pervomaisk, promițând că vor extinde treptat această practică la celelalte 12 aflate pe segmentul transnistrean.
Tiraspolul a protestat, spunând că ar fi vorba de o blocadă.