Germania, Franţa, Rusia şi Ucraina încearcă să relanseze acordurile de la Minsk
Germania, Franţa, Rusia şi Ucraina vor căuta modalităţi de a accelera punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk privind reglementarea conflictului din estul ucrainean, a declarat joi purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert.
Cele patru ţări, care cooperează în cadrul aşa-zisului "Format Normandia" pentru a încerca să pună capăt acestei crize, au salutat totodată acordul părţilor aflate în conflict de a consolida armistiţiul pentru perioada Paştelui, încheiat la 23 martie şi care va intra în vigoare la 30 martie, a adăugat Seibert.
Şefii de stat şi de guvern din cele patru ţări "îşi reafirmă angajamentul faţă de aplicarea acordurilor de la Minsk în toate dimensiunile lor (de securitate, politică, umanitară şi economică) şi vor căuta lunile următoare posibile soluţii pentru accelerarea implementării acestora", se subliniază într-un comunicat al preşedinţiei franceze.
Acordurile de pace de la Minsk, semnate în februarie 2015, prevăd acordarea unei autonomii sporite teritoriilor separatiste din estul Ucrainei pentru a permite revenirea lor sub controlul Kievului. Conflictul armat care opune armata ucraineană separatiştilor proruşi din estul ţării s-a soldat de la declanşarea sa, în 2014, cu peste 10.000 de morţi.
Luarea de poziţie anunţată joi survine într-un moment de tensionare a relaţiilor dintre Rusia şi statele occidentale, ca urmare între altele a conflictului din Siria şi a otrăvirii unui fost agent dublu rus în Marea Britanie, incident care a generat expulzarea de diplomaţi ruşi din numeroase ţări europene şi din SUA.
Rusia va expulza 150 de diplomaţi, dintre care 60 sunt americani. Consulatul SUA din Sankt-Petersburg va fi închis
Administraţia Vladimir Putin va expulza 60 de diplomaţi americani din Rusia şi va închide Consulatul SUA din oraşul Sankt-Petersburg, ca reacţie la măsuri similare dispuse de preşedintele american, Donald Trump, după atacul neurotoxic din Marea Britanie. În total, Rusia ar urma să expulzeze aproximativ 150 de diplomaţi din zeci de ţări, inclusiv unul din România.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunţat joi seară că ambasadorul SUA în Rusia, Jon Huntsman, a fost convocat pentru a i se aduce la cunoştinţă măsurile de retorsiune luate de Administraţia Vladimir Putin. "Ambasadorul SUA în Rusia, Jon Huntsman, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde adjunctul meu, Serghei Riabkov, îi prezintă măsurile simetrice contra Statelor Unite", a declarat Serghei Lavrov, citat de agenţiile de presă Sputnik şi Tass.
"Măsurile vor fi reciproce. Acestea includ expulzarea unui număr echivalent de diplomaţi şi retragerea părţii ruse din acordul care permite funcţionarea Consulatului general american în oraşul Sankt- Petersburg", a spus Serghei Lavrov, precizând că măsuri simetrice vor fi luate împotriva tuturor ţărilor care au expulzat diplomaţi ruşi.
"Pe baza principiului reciprocităţii, ca măsură de retorsiune, 58 de funcţionari ai Ambasadei SUA din Moscova şi doi funcţionari de la Consulatul american din Ekaterinburg au fost declaraţi personae non gratae, din cauza activităţilor incompatibile cu statutul diplomatic. Vor trebui să părăsească teritoriul Federaţiei Ruse până pe 5 aprilie 2018", a explicat şeful diplomaţiei ruse.
"Vom face mai mult de atât", a continuat Serghei Lavrov, anunţând că Rusia va convoca o reuniune de urgenţă a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice în scopul iniţierii dialogului pentru aflarea adevărului despre atacul neurotoxic din Marea Britanie, pe care Londra îl atribuie Moscovei.
Anterior, Ministerul rus de Externe anunţase că Administraţia Vladimir Putin va anunţa curând măsuri simetrice împotriva ţărilor occidentale care au expulzat diplomaţi ruşi. "Nu este important dacă vor fi măsuri similare, nu trebuie să ne concentrăm pe acest lucru. Vom lua măsuri adecvate. Acum sunt analizate şi vor fi prezentate în curând. Veţi afla forma şi conţinutul măsurilor atunci când totul va fi pregătit. Repet, se va întâmpla în curând", declara Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova.
Statele Unite au anunţat, luni, decizia de expulzare a 60 de diplomaţi ruşi, ca reacţie la atacul neurotoxic din orăşelul britanic Salisbury. Printre diplomaţii ruşi expulzaţi se numără 12 presupuşi agenţi de informaţii activi în Misiunea Rusiei la sediul ONU din New York. În afară de expulzarea diplomaţilor, Casa Albă a dispus şi închiderea Consulatului rus din oraşul american Seattle. În semn de solidaritate cu Marea Britanie, majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, au anunţat expulzări de diplomaţi ruşi.
Rusia a testat cu succes noua rachetă balistică intercontinentală RS-28 Sarmat
Rusia a testat cu succes noua rachetă balistică intercontinentală RS-28 Sarmat, care poate transporta 12 focoase nucleare pe o distanţă de 10.000 de kilometri
Rusia a testat cu succes noua rachetă balistică intercontinentală RS-28 Sarmat: are capacitatea de a atinge teritoriul continental al SUA şi de a distruge suprafeţe de mărimea Franţei
"Acest nou test efectuat la cosmodromul Pleseţk a confirmat caracteristicile rachetei în timpul fazelor de prelansare şi de zbor iniţial", se arată într-un comunicat al Ministerului.
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Iuri Borisov, a declarat recent că industria naţională de apărare este pregătită să producă un număr mare de rachete balistice intercontinentale Sarmat, pentru a înlocui rachetele învechite Satan. El a menţionat că noua generaţie de rachete poate să lovească portavioane, distrugătoare şi crucişătoare.
Racheta RS-28 Sarmat are greutatea de 100 de tone şi poate transporta 12 focoase nucleare pe o distanţă de 10.000 de kilometri, având capacitatea de a atinge teritoriul continental al Statelor Unite şi de a distruge suprafeţe de mărimea Franţei.
Serghei Karakaiev, comandantul Forţelor Strategice Ruse, a anunţat că Rusia va efectua în 2018 de două ori mai multe teste cu rachete balistice decât în 2017.
La 1 martie, în discursul despre Starea Naţiunii din Duma de Stat, preşedintele Vladimir Putin a anunţat că Rusia deţine arme hipersonice care asigură o invulnerabilitate la sistemele de apărare antirachetă şi o rază de acţiune mai mare decât în cazul altor rachete balistice.
”Armistițiu pascal” în Donbas
În regiunea Donbas din sud-estul Ucrainei, unde de la începutul anului 2014 Rusia desasoara un razboi nedeclarat cu Ucraina, începand cu ora 00:01, 30 martie, a fost decretat așa-zisul ”armistitiu pascal”, a anunțat serviciul de presă al OSCE, în urma rezultatelor deciziei Grupului Tripartit de Contact (GTC).
Anunțul indică faptul că GTC confirmă angajamentul său față de o încetare a focului generala, durabilă și nedeterminată începând cu 30 martie.
Se remarcă faptul că toate acordurile privind încetarea focului au fost strict respectate de fortele armate al Ucrianei.
„Cu toate acestea, în cazul unei amenințări la viața și sănătatea populației civile, a membrilor unităților armate ale Ucrainei, orice provocari din partea luptatorilor administrației de ocupatie a Rusiei, Forțele Armate ale Ucrainei sunt gata să răspundă imediat“ – a anuntat biroul de presa al Fortelor Armate ale Ucrianei.
„Armistițiul” anterior, convenit de participanții Grupului de contact tripartit a intrat în vigoare la miezul nopții, pe 5 martie, dar a fost incalcat de separatisti la doar o oră după decretarea încetarii focului, amintesc oficialii militari ucraineni.