O fotografie a cineastului Senţov, aflat în greva foamei de patru luni, publicată de autorităţile ruse
Autorităţile penitenciare ruse au publicat sâmbătă o fotografie a cinestului ucrainean Oleg Senţov, aflat în grev foamei de peste patru luni într-o închisoare în Marele Nord rus, unde ispăşeşte o pedeapsa de 20 de ani de detenţie.
Realizatorul, care a fost spitalizat vineri, apare în poză în timp ce este ce este ascultat de un medic. Oleg Senţov, în vârstă de 42 de ani, care are 1,90 metri înălţime pare şi mai slăbit, mai slab şi mai îmbătrânit.
O poză recentă, realizată la locul detenţiei lui Senţov, a fost difuzată pe 9 august.
Cineastul, care se opune anexării Crimeei, a fost transportat la spitalul municipal din Labîtnanghi (Marele Nord rus) în vederea unor ”examene suplimentare şi consultaţii ale unor specialişti”, au anunţat serviciile penitenciare regionale.
El a intrat în greva foamei pe 14 mai, cerând eliberarea tuturor ”deţinuţilor politici” ucraineni încarceraţi în Rusia.
Arestat după anexarea Crimeei de către Rusia, în 2014, el a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în 2015, după ce a fost găsit vinovat de ”terorism” şi ”trafic de armament”, denunţat de Amnesty International (AI), Kiev şi Uniunea Europeană şi Statele Unite.
Ambasadorii statelor membre G7 la Kiev şi numeroase personalităţi din lumea culturală, precum cineastul elveţian Jean-Luc Godard sau actorul american Johnny Depp, au îndemnat la eliberarea sa.
La începutul lui septembrie, juriul ediţiei a 75-a a Mostrei de la veneţia, staruri de cinema şi un realizator rus au lansat un apel la salvarea vieţii sale.
Kremlinul a repetat în mai multe rânduri că o graţiere poate să fie acordată numai la cererea deţinutului. Oleg Senţov refuză să o ceară.
Senator PNL : MRP şi MAE vor să arunce în aer programul burselor pentru etnicii români din Ucraina
Senatorul PNL Viorel Badea i-a acuzat, miercuri, pe reprezentanţii ministerelor Românilor de Pretutindeni şi de Externe că ”şi-au propus să arunce în aer programul de acordare de burse etnicilor români cu domiciliul stabil în Ucraina, zădărnicind astfel eforturile statului român” în acest sens.
”Sunt extrem de îngrijorat pentru faptul că MRP (Ministerul pentru Românii de Pretutindeni - n.r.), <în parteneriat> cu MAE (Ministerul Afacerilor Externe - n.r.) şi-au propus să arunce în aer programul de acordare de burse etnicilor români cu domiciliul stabil în Ucraina, zădărnicind astfel eforturile statului român de sprijin educaţional pentru comunitatea românească din ţara vecină”, a declarat pentru MEDIAFAX senatorul Viorel Badea.
El i-a cerut ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, situaţia reală a soluţionării dosarelor de burse în acest moment, precum şi modul în care va funcţiona acest program în anul şcolar 2018-2019.
”Solicit cu fermitate conducerii MRP să opereze toate dosarele depuse până în acest moment, trecând, totodată, la preluarea de urgenţă a restului dosarelor care au fost întocmite de către solicitanţi. Avertizez, în acelaşi timp, conducerea MRP, că stoparea acestui program va afecta iremediabil imaginea statului român în relaţia cu comunitatea românească din Ucraina şi va contribui decisiv la asimilarea acesteia de către autorităţile ucrainene prin politicile educaţionale de stopare a învăţământului în limba maternă”, a conchis Badea.
Ucraina va construi o bază militară în zona Mării Azov
Ucraina va construi o bază militară în zona Mării Azov, în nordul Mării Negre, pentru contracararea ameninţărilor Rusiei
Ucraina suplimentează capacităţile militare în nordul Mării Negre, pentru contracararea Rusiei
Kievul acuză Rusia că a continuat suplimentarea prezenţei militare în apropierea frontierelor Ucrainei.
"Toate acţiunile din zona Mării Azov constituie elemente pentru consolidarea prezenţei ucrainene în această regiune, pentru a putea avea o reacţie adecvată la posibilele provocări lansate de Rusia", afirmă şeful Statului Major al armatei ucrainene Viktor Mujenko.
Ucraina, care acuză Rusia că a intensificat controalele maritime şi împiedică trecerea a zeci de nave ucrainene, intenţionează să construiască o bază militară în zona Mării Azov. Administraţia SUA a cerut Rusiei "să înceteze persecutarea" navelor ucrainene şi a oferit Forţelor Navale ucrainene nave militare de patrulare.
Ucraina critică o tentativă a Moscovei de a-i sufoca porturile, cruciale în exportul producţiei sale metalurgice, şi chiar că ar pregăti o ofensivă contra Mriupolului, ultimul mare oraş aflat sub controlul Kievului în est.
Moscova caută să ”blocheze porturile ucrainene de la Marea Azov, să facă să crească tensiunea şi - nu putem exclude - să lanseze o ofensivă militară asupra Mariupolului”, afirma în iulie preşedintele Petro Poroşenko.
La sfârşitul lui august, Statele Unite denunţau o ”hărţuire a transportului internaţional” care afectează ”sute de nave comerciale”. La începutul lui septembrie, reprezentanţa UE în Ucraina a acuzat, la rândul ei, Moscova de ”obstrucţionarea şi întârzierea trecerii” cargoboturilor.
Moscova aruncă vina pe Kiev, purtătoarea sa de cuvânt Maria Zaharova dând asigurări că ”controalele efectuate de Rusia vizează exclusiv să-i asigure securitatea”. ”Am văzut, în practică, de ce sunt capabile elemenetele radicale ucrainene”.
Difucultăţile au apărut odată cu construirea de către Moscova a unui foarte controversat pod de 19 kilometri lungime în Strâmtoarea Kerci, care leagă Crimeea anexată de Rusia.
Instalarea arcadelor podului, în 2017, a ”tăiat calea unei părţi a navelor, prea mari pentru a putea să treacă pe dedesubt”, a declarat pentru AFP Oleksandr Oliinîk, directorul Portului Mariupol.
Anul acesta, Paza de Coastă rusă a început să încetinească vapoare, oficial în vederea unor controale.
Aceste întârzieri provoacă pierderi importante armatorilor şi porturilor, care îşi pierd clienţii. Fiecare zi de aşteptare a unui cargobot îi costă ”între 5.000 şi 15.000 de dolari” pe proprietarii lui, spune el. ”Într-o bună zi, armatorii vor ajunge să ne spună basta, nu ne mai interesează!”.
În primele şapte luni ale anului, veniturile porturilor Mariupol şi Berdiansk au scăzut cu aproape un sfert faţă de aceeeaşi perioadă a lui 2017, potrivit presei.
Numai în mai Moscova a transferat cinci dintre navele sale militare de la Marea Caspică spre marea Azov, ”dându-şi o nouă capacitate de atac”, potrivit unei publicaţii a centrului de analiză Jamestown Foundation din aceeaşi lună.
În iulie, Kievul a acuzat că aproximativ 40 de vedete de luptă se aflau deja la Marea Azov.
”Prezenţa forţelor armate ruse a devenit provocatoare şi agresivă”, a declarat recent la Kiev emisarul special american Kurt Volker.
În replică, Ucraina a transportat pe uscat, în septembrie, două navete blindate de artilerie în portul Berdiansk şi, potrivit ambasadorului său în Statele Unite, negociază cu Washingtonul să obţină două ambarcaţiuni de patrulare de clasa Island.
Duminică, două nave ucrainene au intrat în Marea Azov prin Strâmtoarea Kerci, către Berdiansk, cu scopul de a eeveni, potrivit preşdintelui Poroşenko, ”o nouă bază a Forţelor navale ucrainene”.
Klimkin numește depozitul de muniții din Transnistria o amenințare la adresa Ucrainei
Depozitul de muniții rusești din satul Colbasna din Transnistria reprezintă o amenințare fundamentală în domeniul siguranței și al ecologiei pentru Ucraina și Moldova, a declarat Ministrul de externe al Ucrainei, Pavel Klimkin, la conferința de presă comună cu ministrul de externe al Republicii Moldova, Tudor Ulianovschi.
Ministrul ucrainean a menționat că a purtat negocieri detaliate cu omologul său moldovean „cu privire la întregul spectru al relațiilor bilaterale și al agendei noastre europene”. „Dar accentul principal … este că avem un trecut comun, provocări comune în sensul protejării integrității și suveranității noastre teritoriale și sunt absolut sigur că există un viitor european comun”, a spus Klimkin.
„Ambele țări suferă din cauza agresiunii ruse și din cauza prezenței militare ruse. Lucrăm în mod constant pe toate platformele internaționale, precum și în contextul eliberării Transnistriei de prezența rusă. Existe primele semne pozitive, deși foarte slabe, în sensul că cel puțin de acum in Transnistria mașinile vor avea plăcuțe de înmatriculare obișnuite. Din păcate, acest lucru nu înseamnă că provocările care vin din Transnistria se vor opri, deoarece se fac tentative de destabilizare a Ucrainei de către Rusia inclusiv dinspre teritoriul Transnistriei”, a spus Klimkin.
„Vom lucra împreună pentru a elimina amenințarea reprezentata de depozitul rusesc de munitii din satul Colbasna. Este o amenințare fundamentală pentru ambele țări. Este o amenințare în domeniul securității și, în sensul prezenței trupelor rusești și al unei amenințări fundamentale pentru mediul inconjurator”, – a spus Klimkin.
Colbasna este un sat din raionul Rîbnița din Moldova, parte a republicii nerecunoscute a Transnistriei. Depozitele militare din satul Colbasna au fost înființate în anii 1940.
Începând cu anul 2000, volumul de arme și muniții ale Rusiei în Transnistria a fost de aproximativ 42.000 de tone. Din 2000 până în 2004, aproximativ 50% din arme, echipamente militare și muniții au fost îndepărtate sau distruse la fața locului. În stoc, potrivit diferitelor estimări, rămân între 19.000 și 21.500 de tone de muniții: proiectile, bombe, mine, grenade și cartuse.