Linkuri accesibilitate

Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019
Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. Live Blog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

16:02 2.12.2018

"Războiul va continua" în estul rebel al Ucrainei atâta timp cât autorităţile ucrainene actuale "vor rămâne la putere”: Putin


"Războiul va continua" în estul rebel al Ucrainei atâta timp cât autorităţile ucrainene actuale "vor rămâne la putere", a declarat sâmbătă preşedintele rus Vladimir Putin, după încheierea summitului G20 de la Buenos Aires.

"Autorităţile actuale ucrainene nu au interesul să soluţioneze conflictul" între Kiev şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei, care s-a soldat cu peste 10.000 de morţi de la declanşarea sa, în 2014, a declarat Putin, în cadrul unei conferinţe de presă. "În special prin mijloace paşnice", a adăugat el.

"Atâta timp cât acestea vor rămâne la putere, războiul va continua (...) Este mereu mai uşor să-ţi justifici eşecurile economice prin război", aruncând responsabilitatea asupra unui "agresor extern", a subliniat preşedintele rus.

Tensiunile între Moscova şi Kiev s-au înveninat după capturarea, duminică, de către Garda de coastă rusă, a trei nave militare ucrainene în Marea Neagră, în largul Crimeii, şi arestarea a 24 de marinari ucraineni.
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez Emmanuel Macron au discuta vineri, pe marginea summitului liderilor din G20, despre situaţia din Siria şi din Ucraina.

Macron a declarat că i-ar plăcea să mai discute cu Putin despre implementarea Acordului de la Minsk, securitate cibernetică şi domeniul securităţii în general în Europa.

"Mă îngrijorează situaţia din Ucraina. Putem observa cum aceasta s-a schimbat în urma unei întrevederi foarte utile de la Istanbul. De asemenea, mă îngrijorează şi situaţia din Ucraina, în special din cauza evenimentelor recente", a declarat Macron.

Preşedintele american Donald Trump şi-a anulat întâlnirea prevăzută cu Vladimir Putin la Buenos Aires după această confruntare ruso-ucraineană.

16:05 2.12.2018

Mattis: Rusia a încercat să se amestece în alegerile americane din noiembrie


Jim Mattis, ministrul Apărării din SUA, a condamnat Rusia pentru încălcarea tratatului cu Kievul prin capturarea celor trei nave ucrainene, încercarea de a se amesteca în alegerile americane de la jumătatea mandatului şi pentru încălcarea tratatului nuclear.

Acuzaţiile vin după ce Trump a anulat o întâlnire prevăzută cu Putin în timpul summitului G20 din Argentina, invocând noile tensiuni dintre Rusia şi Ucraina.

"Nu există nicio îndoială că relaţia s-a înrăutăţit", a declarat Mattis la Reagan National Defense Forum. "El a încercat să-şi facă de lucru în alegerile noastre de luna trecută. Şi observăm un efort continuu în acest sens", a adăugat el.

"Avem de a face cu cineva în care pur şi simplu nu putem avea încredere", a mai spus Mattis.

Comunitatea americană de informaţii crede în mare parte că Rusia s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din 2016. Robert Mueller, fost şef al FBI, investighează aceste ingerinţe, inclusiv potenţiale legături cu campania electorală a lui Trump.

Mattis a mai spus că Putin dăunează intereselor Rusiei cu poziţia agresivă faţă de Ucraina, argumentând că Moscova efectiv împinge NATO să se înarmeze şi să devină mai unită.

Făcând referire la un acord din 2003 privind Strâmtoarea Kerci, Mattis a declarat că Moscova nu a respectat acordul “care permite atât navelor ucrainene cât şi celor ale Rusiei libertate de mişcare” în acea zonă. Comentariile sale sunt printre cele mai dure venite din partea unui oficial american.

Ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, a acuzat anterior Rusia de “acţiuni în afara legii” şi de o “încălcare revoltătoare a teritoriului suveran al Ucrainei”.

Pe 25 noiembrie, Trei nave ucrainene - două vedete blindate, Berdiansk şi Nikopol, şi remorcherul Iani Kapu - au fost sechestrate de forţele ruseşti în timp ce încercau să intre din Marea Neagră în Strâmtoarea Kerci, care desparte Crimeea de Rusia şi marchează accesul în Marea Azov. Una dintre nave fost atacată, iar şase marinari au fost răniţi.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că este „prea devreme” pentru a elibera marinarii şi navele ucrainene. Preşedintele rus a declarat că este necesar ca Rusia să îi reţină pe marinari cât timp este construită acuzarea legală pentru a demonstra că cele trei nave ucrainene au încălcat apele teritoriale ale Rusiei. El a declarat că jurnalele de bord vor arăta că încercarea lor de a trece prin Strâmtoarea Kerci din Marea Neagră spre Marea Azov a fost o provocare.

Marinarii ucraineni au fost transportaţi la închisori în Moscova.

La summit-ul G20 din Argentina, preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cancelarul german Angela Merkel au făcut apel la Rusia să elibereze marinarii.

În California, Mattis l-a criticat pe Putin, susţinând că Rusia a încercat să se amestece în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA în noiembrie ca parte a eforturilor Moscovei “de a influenţa procesul democratic”. De asemenea, Mattis l-a învinovăţit pe Putin pentru decizia lui Trump din octombrie de a se retrage din tratatul din 1987 privind forţele nucleare intermediare (INF). “Avem de-a face cu încălcarea lui Putin a tratatului INF”, a declarat el, notând că deşi SUA respect tratatul, Rusia nu face acest lucru. “Vom mări eforturile privind controlul armelor, dar presiunea este pe Rusia”, a adăugat Mattis.

Kremlinul neagă că ar fi încălcat tratatul. “Acest lucru are legătură cu stabilitatea strategică, mai ales după ce preşedintele şi-a exprimat dorinţa să se retragă din tratatul INF”, a declarat Putin. Acest pact încheiat între Rusia şi Statele Unite interzice o întreagă clasă de rachete de croazieră balistice, cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.000 de kilometri.

Vladimir Putin şi-a exprimat la Buenos Aires speranţa că el şi Donald Trump se vor putea întâlni în curând. Ei s-au întâlnit ultima dată în iulie la Helsinki, când preşedintele american a provocat un val de nemulţumire, inclusiv în rândul republicanilor, după ce a refuzat să spună dacă Rusia s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din SUA.

16:38 3.12.2018

Posibila înlocuitoare a lui Merkel cere închiderea pentru Rusia a porturilor din SUA și Europa

Annegret Kramp-Karrenbauer cu Angela Merkel.
Annegret Kramp-Karrenbauer cu Angela Merkel.


După incidentul din strâmtoarea Kerci, candidata la funcția Angelei Merkel în Partidul Uniunii Creștin-Democrate (CDU) din Germania, Annegret Kramp-Karrenbauer, a cerut o abordare mai dură în relațiile cu Federația Rusă.

Astfel, după acțiunea Rusiei împotriva Ucrainei în Marea Azov, șefa CDU, Kramp-Karrenbauer, a propus interzicerea intrarii navelor rusești în porturile occidentale.

Potrivit politicianei, interdicția ar trebui să cuprindă și porturile americane, nu doar cele europene, așa cum a propus tot ea anterior.

Kramp-Karrenbauer spune că Putin este convins că „își poate permite astfel de comportament față de Ucraina”.

„Cred că este necesar să avem în vedere faptul că, momentan, nu au fost impuse măsuri dure împotriva Rusiei. În caz contrar, Putin nu ar fi mers pe această cale”, a subliniat ea.

Totodata, candidatul la președinția CDU a cerut Uniunii Europene să reia dezbaterea privind justificarea construirii gazoductului rusesc Nord Stream-2. Potrivit lui Kramp-Karrenbauer, Bruxelles ar putea decide ce cantitate de gaze ar avea dreptul Moscova să transporte în Europa prin aceasta conductă.

16:39 3.12.2018

NATO își sporește prezența în regiunea Mării Negre


NATO monitorizează îndeaproape situația din Marea Neagră și își sporește prezența militară în regiune, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la o conferință de presă susținuă la Bruxelles, potrivit „Adevarului European”.

„NATO și-a sporit prezența în regiunea Mării Negre. Anul trecut, am mărit prezența navelor NATO în Marea Neagră de la 80 la 120 de zile. Avem o misiune de poliție aeriană în regiune și o brigadă multinațională în România”, a spus Stoltenberg.

Secretarul general a subliniat că Alianța sprijină în continuare integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei și oferă sprijin politic și practic.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG