Putin consideră că e „necesară” o întâlnire cu Donald Trump
Vladimir Putin a apreciat sâmbătă că este „într-adevăr necesar” să aibă o „întâlnire adevărată cu Donald Trump” mai ales în probleme de stabilitate strategică, exprimându-şi regretul că preşedintele american şi-a anulat întâlnirea dintre cei doi programată în marja summitului G20 de la Buenos Aires, informează France Presse şi TASS.
„Păcat că nu am putut avea o întâlnire în adevăratul sens al cuvântului. Cred că o astfel de întâlnire este cu adevărat necesară”, a spus Vladimir Putin în cursul unei conferinţe de presă, adăugând: „Sper că ne vom putea întâlni când partea americană va fi pregătită”.
„Problemele pe care trebuie să le discutăm sunt extrem de importante.Acestea sunt în primul rând probleme privind stabilitatea strategică şi apoi sunt chestiuni legate de neproliferarea armelor de distrugere în masă”, a adăugat el.
Preşedintele american a luat joi seara, în ultimul moment, decizia de a-şi anula întâlnirea cu Putin în marja G20, explicând această schimbare prin escaladarea tensiunilor declanşate – potrivit lui – de Moscova împotriva Ucrainei.
Vladimir Putin a asigurat că a avut o scurtă discuţie informală, „în picioare”, cu Donald Trump în marja summitului cu privire la criza ucraineană. „Am stat de vorbă puţin. I-am răspuns la întrebările legate de incidentul din Marea Neagră”, când forţele ruse au capturat acum o săptămână trei nave militare ucrainene şi echipajele lor, a adăugat preşedintele Putin.
Şeful statului rus a declarat că Moscova nu pune niciun fel de condiţii în prealabil părţii americane în vederea unei eventuale întâlniri cu Donald Trump. Anterior, secretarul de stat Mike Pompeo condiţionase o astfel de întrevedere de eliberarea navelor şi echipajelor ucrainene capturate de Rusia acum o săptămână, prin utilizarea forţei.
Militarii ucraineni capturaţi în Marea Azov, inculpați de către Rusia
Toţi cei 24 de marinari de pe cele trei nave ucrainene sechestrate de gărzile de coastă ruse la 25 noiembrie au fost puşi sub acuzare pentru trecerea ilegală a frontierei ruse, riscând până la şase ani de închisoare fiecare, a declarat luni pentru agenţia de presă RIA Novosti avocatul acestora, Nikolai Polozov.
Instanţe judiciare din Crimeea au decis miercuri plasarea în arest preventiv timp de 60 de zile a celor 24 de militari ucraineni capturaţi de Rusia în incidentul naval produs în Marea Azov. Autorităţile ruse au anunţat vineri că îi vor transfera la Moscova pe comandaţii navelor ucrainene sechestrate.
Douăzeci şi unu dintre ei se află în prezent sub arest preventiv în închisoarea Lefortovo din Moscova, ceilalţi trei - care au fost răniţi în urma incidentului - în spitalul închisorii ''Matrosskaia tişina'', tot din Moscova. Imediat după capturarea lor, marinarii ucraineni au fost iniţial transportaţi în Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Rusia în 2014, iar apoi transferaţi în capitala rusă.
Moscova susţine că cele trei nave ucrainene - două vedete blindate (Berdiansk şi Nikopol) şi remorcherul (Ianî Kapu) - au intrat în apele teritoriale ale Rusiei în largul Crimeii, efectuând ''manevre periculoase'' şi fără să răspundă la somaţii, încercând să pătrundă în strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov. În această primă confruntare directă între cele două ţări, o navă de patrulare rusească ''Don'' a lovit remorcherul ucrainean, iar gărzile de coastă ruse au deschis focul asupra vaselor ucrainene, rănind trei persoane. Înregistrări difuzate de Kiev arată elicoptere şi avioane ruseşti în zona incidentului care lansează proiectile asupra vaselor ucrainene, conform mai multor media.
Ucraina declară că navele sale au fost atacate în ape neutre în Marea Neagră, chiar dacă nu recunoaşte apartenenţa Crimeii la Rusia şi deci nici dreptul acesteia la ape teritoriale în zona peninsulei. Mai mult, Kievul a denunţat un ''act de agresiune deliberată'' din partea Federaţiei Ruse şi a instituit legea marţială în zece regiuni de frontieră pentru o perioadă de 30 de zile.
În schimb, preşedintele rus Vladimir Putin a apreciat incidentul naval drept o ''provocare premeditată'' de care şeful statului ucrainean Petro Poroşenko, care s-a folosit de acesta ca pretext pentru a institui legea marţială în Ucraina înaintea alegerilor prezidenţiale pentru a-şi creşte cota de popularitate.
Totodată, Vladimir Putin consideră că gărzile de coastă ruse au acţionat în deplină legalitate şi şi-au făcut 'datoria’.
Kremlinul a catalogat luni drept absurde acuzaţiile Ucrainei că ar avea planuri pentru ocuparea porturilor Mariupol şi Berdiansk
Kremlinul a catalogat luni drept absurde acuzaţiile Ucrainei că ar avea planuri pentru preluarea controlului asupra porturilor Mariupol şi Berdiansk de la Marea Azov cu scopul de a crea un coridor terestru între Crimeea şi estul Ucrainei, controlat de rebelii separatişti proruşi.
Între altele, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a făcut personal o declaraţie în acest sens într-un interviu acordat în weekend pentru Funke Media Group din Germania.
''Este o declaraţie absurdă'', a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. ''Este o altă încercare de a genera tensiune'', a adăugat el. ''Este clar că, cel mai probabil, astfel de încercări, spre regretul nostru, vor continua pe măsura apropierii alegerilor (prezidenţiale) din Ucraina'', a mai spus Peksov, susţinând că ''Rusia nu a capturat nimic niciodată şi nici coridoare nu a făcut’’.
Berlinul e surprins de declarația lui Putin privind războiul din Ucraina
Guvernul de la Berlin a fost surprins de declarația recentă a președintelui rus Vladimir Putin care a spus că ”războiul din Donbas va continua, atâta timp cât conducerea politică actuală rămâne la putere în Ucraina”.
„Această declarație a fost luată în considerare cu surprindere în guvernul federal”, a declarat Steffen Seibert, purtatorul de cuvant al guvernului Germaniei, luni, la o conferință de presă susținută la Berlin.
El a reamintit că autoritățile din Ucraina au fost alese într-un mod legitim și democratic și au fost parte legitimă la negocieri în procesul de la Minsk.
Germania respectă aceste acorduri și negocieri din formatul Minsk, și la fel și Ucraina, a subliniat purtătorul de cuvânt al guvernului german.
Anexarea ilegală a Crimeei și sprijinul separatiștilor din estul Ucrainei sunt acțiuni ale Rusiei, a mai spus Seibert.