Ucraina îl expulzează pe consulul rus din Odesa
Kievul a anunțat expulzarea consulului rus de la Odesa, după ce Moscova a decis luni să trimităînapoi un diplomat al ambasadei Ucrainei în Rusia.
Expulzarea diplomatului ucrainean este o ''continuare a campaniei împotriva Ucrainei lansată de Federaţia Rusă şi o altă manifestare a acţiunilor ostile împotriva angajaţilor misiunilor diplomatice'' ucrainene, afirmă minitserul ucrainean de externe, justificând expulzarea consulului rus la Odesa, care trebuie să părăsească Ucraina înainte de 1 mai.
Rusia l-a expulzat recent pe consulul ucrainean la Sankt Petersburg, care a şi fost reţinut pentru scurt timp, potrivit autorităţilor ruse acesta încercând să obţină informaţii clasificate.
Drept răspuns, Ucraina a expulzat pe 19 aprilie un diplomat rus, măsură considerată de Moscova drept excesivă având în vedere nivelul diferit de reprezentare între o ambasadă şi un consulat, astfel că MAE rus a expulzat luni la rândul său un diplomat al ambasadei Ucrainei la Moscova, decizie la care Kievul a răspuns acum prin expulzarea consulului rus la Odesa.
Lavrov evaluează perspectiva unui război cu Ucraina
Într-un interviu acordat agenției RIA NOVOSTI, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a comentat probabilitatea izbucnirii unui război între Rusia şi Ucraina, în Donbas.
„Dacă aceasta va depinde de noi și de milițiile populare, în măsura în care noi înțelegem abordările lor, care sunt unele principiale, atunci războiul poate fi evitat și trebuie să fie evitat„, a spus Lavrov, comentând probabilitatea izbucnirii unui război, în contextul în care şeful diplomaţiei ruse a subliniat că trebuie avut în vedere faptul că peste jumătate de milion dintre rezidenții din Donbas au primit deja cetățenia rusă.
Potrivit şefului diplomaţiei ruse, pentru președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, ”potrivit semnalelor externe, cel mai important fapt” este ”să se menţină la putere”. „El e pregătit să plătească orice preț, inclusiv să-i tolereze pe neonaziști și ultraradicali, care continuă să-i declare drept teroriști pe cei din rândul milițiilor populare din Donbas„, a subliniat Lavrov.
„Războiul din Ucraina ia o turnură vicioasă”: Le Monde
Le Monde are astăzi un reportaj din Pivnicine (Північне), pe linia frontului în Ucraina, „printre drone, mine și snipers”.
„Războiul din Ucraina e pe cale de a lua o turnură vicioasă și asimetrică”, constată Le Monde, care confirmă că rebelii sprijiniți de Rusia nu încetează să tragă asupra pozițiilor ținute de soldații Kievului.
Zelenski spune că Vaticanul ar fi un loc potrivit pentru întâlnirea cu Putin
Volodimir Zelenski a declarat miercuri că el consideră că Vaticanul ar fi locul potrivit pentru desfăşurarea convorbirilor directe cu omologul său rus Vladimir Putin.
Întrebat de jurnalistul ziarului italian La Repubblica dacă Roma sau Vaticanul s-ar potrivi ca loc pentru desfăşurarea întâlnirii dintre cei doi şefi de stat pentru rezolvarea conflictului ucrainean, Zelenski a declarat: 'Da, Vaticanul ar putea fi locul optim sub toate aspectele'.
Sfântul Scaun, la fel şi Papa sunt autorităţi morale, a spus Zelenski
'Un mediator cu o astfel de autoritate ar putea aduce încrederea care a lipsit până acum în încercările noastre de a ajunge la un acord' pentru a pune capăt conflictului din estul Ucrainei, a afirmat Zelenski, în aluzie la un posibil rol al Papei Francisc, ca şi al Vaticanului în rezolvarea situaţiei din Donbas. 'Evident, locul întâlnirii trebuie să genereze încredere de ambele părţi', a adăugat el.
În timp ce Zelenski a sugerat ca loc de întâlnire cu Putin 'oriunde' în zona conflictului din Donbas, Kremlinul a declarat că şeful statului ucrainean este binevenit la Moscova.
Reacţia Kremlinului nu s-a lăsat aşteptată. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că el nu ştie dacă Vladimir Putin este dispus să se întâlnească cu Volodimir Zelenski oriunde altundeva decât la Moscova, potrivit agenţiei de presă oficiale ruse TASS.
'Chiar nu ştiu dacă preşedintele Putin este sau nu pregătit să meargă undeva pentru a se întâlni cu Zelenski. Până în acest moment noi plecăm de la faptul - de altfel ceea ce a menţionat şi Vladimir Putin în repetate rânduri - că întrucât Rusia nu este parte a conflictului (din Donbas) nu cu noi trebuie să se vorbească despre pacea (în estul Ucrainei). Aceasta ar trebui discutat în cadrul formatului de negocieri Normandia (Ucraina, Rusia, Franţa şi Germania)', a afirmat Peskov.
Preşedintele Putin, a adăugat el, consideră că dacă Kievul este dispus să discutăm despre relaţiile noastre bilaterale (ruso-ucrainene), el va fi bucuros să-l primească pe Volodimir Zelenski la Moscova.
Într-un discurs din 20 aprilie, preşedintele Ucrainei i-a propus lui Putin să se întâlnească 'oriunde în Donbas, unde are loc un război', pentru a discuta despre reglementarea conflictului.
Putin i-a răspuns lui Zelenski peste două zile, declarând că este gata să discute despre relaţiile bilaterale ruso-ucrainene. În ceea ce priveşte conflictul din Donbas, conducerea Ucrainei ar trebui să se întâlnească cu liderii autoproclamatelor republici populare Doneţk şi Lugansk şi abia apoi să discute cu reprezentanţi ai unor terţe părţi, a afirmat şeful statului rus.
Referitor la posibilitatea unor discuţii cu pretinşii lideri din Doneţk şi Lugansk, Zelenski şi-a precizat poziţia încă în 2020, aminteşte portalul ucrainean Gordon.ua.
'Ucraina nu duce negocieri cu combatanţii (separatişti) şi insistă că Rusia este parte a conflictului şi nu grupările armate ilegale pe care Moscova le finanţează şi înarmează', a declarat atunci preşedintele ucrainean. 'Suntem dispuşi să discutăm cu populaţia civilă din aceste teritorii, dar nu cu cei care nu sunt recunoscuţi din punctul de vedere al dreptului internaţional şi, prin urmare, nu pot reprezenta populaţia locală', a subliniat Volodimir Zelenski.