Linkuri accesibilitate

Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019
Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. Live Blog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

11:28 18.5.2016

Dughin împiedicat să intre în Grecia și UE

Unul din ideologii Kremlinului, Aleksandr Dughin, a fost împiedicat să intre în Grecia.

Dughin, care se află pe listele negre ale Ucrainei și SUA, dar nu și pe cele ale UE, a fost oprit de autoritățile grecești pe aeroportul din Salonic și trimis înapoi în Rusia.

Dughin a declarat canalului TV Tsargrad (“Царьград”) unde este redactor șef, că “deportarea” sa, cum s-a exprimat el, s-a făcut la cererea autorităților maghiare.

Dughin a calificat drept “ciudat” acest lucru, întrucât recent călătorise mult prin UE, pentru a se întâlni cu grupuri de extrema dreaptă sau extrema stângă din Ungaria, Grecia și România.

Dughin a spus că dorea să meargă la Muntele Athos, în apropiere de Salonic, pentru a pregăti apropiata vizită acolo a lui Putin și a patriarhului Kirill.

13:32 18.5.2016

UN cere Rusiei să respecte drepturile minorităților cu ocazia comemorării deportării tătarilor

Rupert Colville
Rupert Colville

Cu ocazia comemorării deportării tătarilor din Crimeea de către Stalin, pe 18 mai 1944, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Rupert Colville a cerut Rusiei să respecte drepturile minorităților.

Rusia, care a ocupat Crimeea în 2014, a interzis luna trecută lucrările parlamentului tătarilor, Mejlisul. Multe drepturi ale tătarilor au fost excluse, inclusiv dreptul de a-și folosi limba.

Anul trecut, liderul pro-rus din Crimeea, Serghei Aksionov, a interzis manifestatiile de 18 mai, menite a comemora deportarea tătarilor din Crimeea de catre Stalin.

Steagul tătarilor din Crimeea astăzi în Kiev.
Steagul tătarilor din Crimeea astăzi în Kiev.

12:46 19.5.2016

Mogherini e convinsă că sancțiunile UE impuse Rusiei vor fi prelungite

Șefa diplomației UE Federica Mogherini crede că sancțiunile impuse Rusiei, care expiră în luna iulie, vor fi prelungite, conform unui interviu aparut in Die Welt.

„Mă aștept la acest lucru. Liderii UE au legat ridicarea sancțiunilor de punerea în aplicare integrală a acordurilor de la Minsk. Acest lucru nu a fost făcut,” a spus Mogherini.

De asemenea, Mogherini a subliniat că, în ciuda „punctelor de vedere diferite cu privire la politica de sancțiuni”, UE și-a menținut întotdeauna unitatea în timpul votului privind prelungirea sancțiunilor.

13:00 19.5.2016

Victoria Nuland a discutat la Moscova despre Ucraina

Adjuncta secretarului de stat SUA Victoria Nuland a discutat la Moscova cu consilierul lui Putin Vladislav Surkov despre implementarea acordurilor de la Minsk în chestiunea Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a descris discuțiile ca pe un “scurt schimb de opinii”.

Acordurile de la Minsk din februarie 2015 au dus la diminuarea, o vreme, a intensității conflictului din estul Ucrainei, dar ciocnirile și folosirea armamentului greu au reînceput să fie din ce în ce mai numeroase.

Oficial, conflictul a făcut 9.300 de morți din aprilie 2014 încoace.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG