Linkuri accesibilitate

Crucea Roșie internațională: luptele de la Zaporojie trebuie să înceteze imediat


Punct de control la zona rusă de la centrala nucleară de la Zaprojie.

Șeful Crucii Roșii internaționale Robert Mardini spune că luptele dintre ruși și ucraineni din apropierea centralei nucleare de la Zaporojie trebuie oprite imediat, înainte ca un „incident major” să provoace o catastrofă umanitară.

„În cazul unei scurgeri radioactive, va fi dificil, dacă nu chiar imposibil, să se acorde asistență umanitară, și din cauza asta luptele trebuie să se oprească. A sosit deci timpul să nu se mai joace cu focul și să ia măsuri concrete pentru apărarea acestei centrale și a altora asemenea ei în fața oricărei operațiuni militare. Orice calcul greșit ar putea declanșa o devastare pe care o vom regreta decenii la rând”, a spus Mardini la o conferință de presă pe 1 septembrie.

Moscova și Kievul se acuză reciproc de bombardamentele care continuă în zona unde se află cea mai mare centrală atomică din lume, pe care rușii au ocupat-o la puțin timp după ce au invadat Ucraina pe 24 februarie.

Centrala de la Zaporojie e în continuare operată de ingineri și tehnicieni ucraineni, dar sub supravegherea armatei ruse.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG