În urma audierii celor patru candidați la funcția de procuror general, președintele CSP, Dumitru Obadă, a informat că Octavian Iachimovschi, adjunctul interimar al șefei Procuraturii Anticorupție, a acumulat cel mai mare punctaj - 8,53. Astfel, informațiile despre el vor fi transmise comisiei de evaluare a procurorilor în vederea evaluării etice și financiare a acestuia.
Obadă a precizat că actualul procuror general interimar Ion Munteanu a acumulat 8,16 puncte, adjunctul lui, Igor Demciucin - 8,19, iar juristul Andrei Coca - 4,72.
Joi, 22 februarie, membrii CSP au audiat toți candidații care și-au prezentat conceptul de management și dezvoltare a Procuraturii Generale și au povestit ce i-a motivat să participe la concurs. Intervievarea candidaților a început la ora 9.00 și s-a finalizat la 18.15.
Propunere de amânare a concursului și o procuratură la standardele UE
Primul candidat audiat de membrii CSP a fost juristul Andrei Coca. După interviu, el a declarat presei că, dacă va deveni procuror general, va spori credibilitatea instituției. Potrivit lui, procuratura ar trebui să comunice cu societatea civilă și mass-media de 2-3 ori pe săptămână despre dosarele concrete.
Cel de-al doilea candidat, Igor Demciucin a solicitat amânarea concursului. El a explicat că s-a înscris în concurs în prima etapă, iar ceilalți candidați - după ce concursul a fost prelungit. Demciucin crede că concursul a fost prelungit neîntemeiat și a contestat decizia CSP la Curtea Supremă de Justiție. Potrivit lui, încă nu e clar dacă CSJ va respinge contestația lui, ori va anula prelungirea concursului și, respectiv, înregistrarea contracandidatilor. El a mai menționat că doi candidați excluși din concurs anterior au depus contestații în instanța. Membrii CSP au respins solicitarea lui.
Igor Demciucin nu a făcut declarații de presă după audierea sa. Înainte de interviu, acesta a cerut recuzarea membrilor CSP Dumitru Obada și Aliona Nesterov. Potrivit lui, aceștia au relații apropiate cu pretendenții Iachimovschi și Munteanu. Membrii CSP au respins cererea de recuzare a lui Obadă, care a solicitat opinia Autorității Naționale de Integritate și care a decis că nu vede un conflict de interese. Dar au acceptat cererea de recuzare a Alionei Nesterov, care nu avea o opinie a ANI.
Octavian Iachimovschi a spus presei că procuratura are nevoie să-și crească credibilitatea. Actualul procuror general - Ion Munteanu a declarat că obiectivul său este alinierea sistemului procuraturii la standardele Uniunii Europene. El a confirmat că este candidat și la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție, dar ar prima sa opțiune este funcția de procuror general.
După ce criterii au fost evaluați candidații
Conform regulamentului adoptat de CSP, membrii consiliului prezenți la ședința de interviu vor primi câte o fișă de evaluare pentru fiecare candidat. Ei urmează să aprecieze prestația candidaților cu o notă de la 1 până la 10 pentru fiecare din cele șase criterii:
- conceptul de management și dezvoltare instituțională a Procuraturii Generale;
- motivația de accedere în funcția de procuror general;
- experiența și competența profesională;
- capacitatea de analiză critică și comunicare publică;
- angajament instituțional raportat valorilor profesionale;
- integritate, etică și bună reputație.
Ulterior, membrii CSP urmează să-și argumenteze poziția și să calculeze media fiecărui candidat. Punctajul final al candidatului va fi calculat din media totală acordată de membrii CSP. Candidatul care va acumula cel mai mare punctaj va fi propus președintei pentru numirea în funcție.
Vettingul candidaților
Pe 15 februarie, comisia de vetting al procurorilor a anunțat că așteaptă ca CSP să-i înainteze candidații pentru funcția de procuror general. „Evaluarea presupune un efort semnificativ nu doar pentru comisie și secretariatul acesteia, dar și pentru subiecții evaluării”, se arată în comunicatul comisiei.
Comisia va evalua veniturile și cheltuielile candidaților și apropiaților din ultimii 12 ani. Candidații urmează să completeze și chestionare de etică. De exemplu, ei trebuie să prezinte comisiei linkuri la articolele din presă în care au fost criticați și să explice „pe deplin caracterul afirmațiilor în cauză” sau să precizeze dacă în ultimii 10 ani au primit de la au autoritățile publice terenuri și locuințe.
În cazul în care candidații vor pica evaluarea, CSP va închide concursul și va anunța unul nou.
Funcția de procuror general a devenit vacantă după ce, pe 26 septembrie 2023, președinta Maia Sandu l-a eliberat din funcție pe Alexandr Stoianoglo. În mai 2022, CSP a propus șefei statului să-l demită pe Stoianoglo după ce o comisie specială i-a evaluat performanțele și i-a dat calificativul „nesatisfăcător”.
Pe 9 noiembrie 2023, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul în baza cărui Stoianoglo a fost evaluat. Fostul procuror general a contestat în instanță decretul prezidențial. O decizie încă nu a fost pronunțată.