Linkuri accesibilitate

Cultura politică a stângii locale...


Stânga a fost mereu marginală și subdezvoltată în România, în special din pricina modernizării lente și a apariției tardive a unui proletariat industrial urban activ. Absența unei baze sociale robuste și dinamice nu a paralizat și nici n-a inhibat pe veci mișcările stângiste.

Ambiția de a schimba realitatea socială a fost la fel de pasionată și mistuitoare pentru radicalii României ca pentru stângiștii bulgari sau maghiari. Atunci când Lev Davidovici Troțki a vizitat România în 1912–1913 pentru a acoperi războaiele balcanice, s-a simțit el însuși înconjurat de adevărați frați de cruce.

Cultura politică a stângii locale a inclus tensiunea între cei care doreau occidentalizarea și avocații unui drum „special” românesc către modernitate, care a ocolit capitalismul. În acest sens, rolul basarabean în constituirea și dezvoltarea radicalismului de stânga românesc nu poate fi nicicând subliniat îndeajuns.

Basarabia, cea mai estică regiune a Moldovei, fusese anexată de Rusia din 1812 și până în 1918. Atunci când Revoluția bolșevică le-a permis națiunilor subjugate ale Imperiului țarist dreptul la autodeterminare, provincia a devenit parte a Regatului României. Radicalii basarabeni au absorbit mitologia revoluției totale, marcă a rupturii bolșevice cu statu-quo-ul. Tot ei au introdus dimensiunea social-utopică în cultura politică națională, una în mod tradițional mai puțin predispusă la experimente.

Elemente slavofile, narodnice importate din Rusia au influențat direct ideea rolului misionar predestinat al intelighenției naționale în varianta de populism românesc a lui Constantin Stere—poporanismul, un termen derivat din cuvântul românesc „popor”. Cea mai importantă tribună a idealurilor și ideilor populiste (poporaniste) a fost revista culturală Viața Românească, în paginile căreia contrastau stângiștii presupusa puritate a agrarianismului românesc și civilizația capitalistă coruptă originată în Vest.

Într-o societate agrară înapoiată precum România acelor timpuri, suferind de pe urma șocului modernizării, cei mai mulți intelectuali au părut mai interesați să vorbească în numele naționalismului decât în cel al luptei de clasă.

Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România s-a format în 1893. În 1899, în orice caz, o largă facțiune a acestei formațiuni politice a trecut de partea puternicului Partid Liberal. Un eveniment rămas în istorie drept „trădarea generoșilor”, și care avea să submineze șansele mișcării socialiste până la renașterea din februarie 1910 ca Partid Social-Democrat.

Această mișcare socialistă timpurie a fost, în orice caz, mai mult un club intelectual decât o alcătuire organică de la bază, iar slăbiciunea sa a reflectat compoziția socială a națiunii. Ceea ce s-a petrecut, de fapt, a fost că socialiștii români militau pentru o clasă practic inexistentă, așa cum a arătat chiar Constantin Stere.

Spus pe scurt, varianta timpurie de socialism românesc a fost în cea mai mare parte un produs de import. Într-adevăr, cuvântul „socialism” nici nu era cunoscut în România atunci când sclipitorul gânditor marxist Constantin Dobrogeanu-Gherea (1855–1920) ajungea în țară ca refugiat. Născut Solomon Katz într-un sat din regiunea Ekaterinoslav a Ucrainei, Gherea îi scria lui Karl Kautsky în 1894. Avea să devină el însuși părintele fondator al socialismului românesc.

Mai târziu, sub Nicolae Ceaușescu, s-au conturat mai multe tentative de a demonstra continuitățile dintre tradiția socialistă a României și mișcarea comunistă. În realitate, socialismul, așa cum se dezvoltase el sub influența teoretică a lui Dobrogeanu-Gherea, a presupus recunoașterea nevoii de a urmări mijloace legale pentru atingerea obiectivelor economice și politice ale emancipării clasei muncitoare. Ambiția socialiștilor români nu a fost de a răsturna sistemul, ci, mai degrabă, de a dezvolta un puternic partid politic muncitoresc care să participe la viața politică a țării.

Pe termen lung, desigur, scopul era construirea societății socialiste, însă și acesta a rămas un obiectiv nebulos. Inițiativele socialiste vizau mai întâi îmbunătățirea condițiilor și educației proletariatului, emanciparea femeilor și drepturile minorităților. Abia la urmă, după ce toate acestea vor fi fost obținute, se putea vorbi și de o completă ruptură sistemică.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
Previous Next

XS
SM
MD
LG