Ceea ce inițial le-a părut multora un mini-scandal în jurul comportamentului conducerii cunoscutului și apreciatului canal de televiziune germano-francez Arte, a devenit de o zi un adevărat scandal de presă. Pe site-ul publicației germane cu renume bulevardier Bild a fost pus în vizionare liberă, timp de 24 de ore, documentarul de 93 de minute intitulat „Un popor ales și exclus: ura împotriva evreilor în Europa” (Auserwählt und Ausgegrenzt. Der Hass auf Juden in Europa), conceput și realizat de cineaștii germani Joachim Schröder și Sophie Hafner.
Filmul, produs sub egida canalului WDR (al televiziunii vest-germane, de la Köln), membru al grupului ARD, primul canal de televiziune german, urma să fie programat în lunile următoare pe Arte, după ce proiectul fusese validat în aprilie 2015 la conferința șefilor de programe ai postului de televiziune.
Or, surpriză, în decembrie 2016, conducerea franceză a postului de televiune refuza să facă subtitrajul în limba franceză, ca apoi, în februarie anul acesta, Alain Le Diberder, director de programe la Arte, să decidă ca documentarul să nu fie difuzat. De unde și mini-scandalul inițial.
Întreaga controversă a fost expusă public la începutul lunii iunie într-un amplu articol semnat de un ziarist francez cunoscut, Luc Rosenzweig, în publicația Causeur, fiind urmat de comentarii numeroase în presa franceză, începînd cu Le Monde, și în cea germană (Frankfurter Allgemeine Zeitung, Berliner Zeitung, etc.), unde au luat parte la discuție istorici de talie.
Ceea ce revela ziaristul de la Paris era că liderii francezi ai canalului Arte - președinta Véronique Calya și directorul de programe Alain Le Diberder - s-au opus de la început proiectului documentarului, pe care l-au calificat drept necorespunzător cu „linia lor editorială” în problema antisemitismului. Pentru ei, susține autorul comentariului din publicația Causeur, denunțarea antisemitismului s-ar limita la explorarea repetitivă a unor actori clasici, reprezentanți ai nazismului vechi și nou, și ai extremei drepte în toate formele ei europene, de la Frontul Național francez, la Jobbik-ul maghiar, trecînd prin olandezul Gert Wilders.
Or, noul documentar pune în lumină și stînga europeană, începînd cu partidul german «Die Linke» și trecînd prin militanți de stînga din lumea Bisericii și ai politicii, și aduce în discuție și atitudinea guvernelor occidentale ce sponsorizează direct sau prin ONU, abundent și adesea fără control, ONG-uri palestiniene ce fac masiv propagandă antisemită, și în care dispar sute de milioane de euro anual. Numărul acestor ONG-uri palestiniene s-ar ridica, potrivit unei estimări din 2012 a revistei Der Spiegel, la peste o mie, toate cu sediul numai la Ramallah.
Filmul, pe care l-am putut vedea marți online, și al cărui script integral în limba franceză a fost pus și el pe web, pe site-ul Calameo, aduce în discuție și atitudinea unei părți a presei occidentale care, dincolo de o critică normală la adresa politicii guvernului israelian față de palestinieni, perpetuează clișee false și opinii părtinitoare, adesea antisemite.
Între clișeele difuzate de presa occidentală, realizatorii subliniază, de exemplu, informațiile despre fâșia Gaza, calificată drept „zona cu populația cea mai densă” din lume, „un lagăr, o închisoare”. Or, citează cineaștii germani ca fapte: „Speranța de viață a unui locuitor din Gaza este de 74 de ani; mai ridicată decît în Egipt, Ucraina, și din alte 125 de țări. Mortalitatea infantilă este la același nivel ca în Turcia și, astfel, mult mai scăzută decît în 97 de alte state, între care multe din America Latină, ca de exemplu Brazilia. Pe 360 de km pătrați trăiesc 1,8 milioane de oameni, ceea ce reprezintă în medie aproximativ cinci mii de locuitori pe km2. La Paris, pe km2 trăiesc peste 21 de mii de locuitori.”
Proiectul documentarului a fost acceptat la limită în 2015, după opoziția conducerii aripii franceze a postului Arte, în urma unui compromis: realizatorii urmau să-l coopteze în echipă pe psihologul de origine arabă Ahmad Mansour, stabilit în Germania și recunoscut ca un „purtător de cuvînt al unui Islam al luminilor, moderat și ostil violent jihadismului”.
Din motive personale Mansour nu a acceptat să fie decît un consilier al realizatorilor, iar în februarie 2017, directorii francezi de la Arte le reproșau acestora, într-o scrisoare în limba germană: „nu se vede nici o urmă de colaborare cu Ahmad Mansour, ce trebuia să garanteze echilibrul și imparțialitatea proiectului”.
Mansour însuși a replicat într-un răspuns că și-a dat acordul pentru conținutul filmului și că acesta „este un film remarcabil și care și-a atins scopul propus. Cu siguranță, el revelează realități ce deranjează, aceleași pe care le întîlnesc și eu în activitatea mea cotidiană. Sînt surprins că un canal public, cu reputația de care se bucură ARTE, poate avea atâtea probleme cu realul. În activitatea mea profesională, eu cer imperios, constant, ca această realitate să fie conștientizată politic, pentru a se alimenta o dezbatere publică în societate și a se face față noilor provocări. Din acest motiv, acest film mi se pare important și necesar.”
Lui Ahmad Mansour i s-a alăturat, la 24 mai, Biroul Național de Vigilență împotriva Antisemitismului din Franța, care într-un comunicat de presă afirma că este: „scandalizat, denunță și condamnă cu fermitate decizia rușinoasă, nedemnă și discriminatoare, a canalului de televiziune Arte de a deprograma un reportaj despre antisemitism, pe care canalul însuși l-a finanțat. [...] Biroul Național protestează pe lîngă Președinția canalului Arte și îi sezizează pe Dl. Olivier Schrameck, președintele Consiliului Superior al Audiovizualului și pe Dna Françoise Nyssen, ministru al culturii și comunicației, cu scopul ca aceste autorități să facă uz de funcția și de competențele lor pentru anularea deciziei nedemne și rușinoase luată de direcția canalului Arte și pentru o programare de difuzare fără întîrziere a reportajului”.
La această oră, controversa este pe cale de a lua proporții atît în Franța cât și în Germania.
