La sfîrșitul unui an în care Rusia a serbat centenarul Revoluției din 1917, diplomația moscovită străduindu-se cu un succes variabil și discutabil să amelioreze pe cale culturală relațiile politice deteriorate dintre Kremlin și cancelariile occidentale pe fundalul războiului din estul Ucrainei și a anexării Crimeei, la Frankfurt s-a deschis zilele trecute o mare expoziție găzduită de Muzeul icoanelor. Intitulată – se poate spune nu întîmplător - diferit în limba rusă „Iubire, tragedie și datorie”, iar în cea germană „Iubire, strălucire și asfințit”, expoziția are un subtitlu comun ce nu se pretează la interpretări: „Principesele de Hessen în istoria rusă”.
Oficialitățile ruse au acordat o atenție specială acestei expoziții. Muzeul icoanelor din Frankfurt este situat într-o impozantă clădire barocă a orașului, Casa Ordinului teutonic, iar deschiderea expoziției s-a desfășurat în Biserica Ordinului, astăzi și ea barocă, dar datînd din 1309, parte a complexului arhitectonic, și care poate găzdui peste o sută de persoane.
La ceremonia de deschidere au fost prezenți ministrul rus al culturii, Vladimir Medinski, și ambasadorul Rusiei în Germania, iar din partea landului Hessen, ministrul responsabil cu afacerile culturale. Atît ambasadorul Rusiei, cît și directorul Muzeului gazdă, Richard Zacharuk, au insistat pe ideea ameliorării relațiilor bilaterale, cel din urmă, preluat de agențiile de presă ruse spunînd, între altele, „Expoziția este foarte importantă nu numai pentru muzeul nostru, pentru orașul Frankfurt pe Main și pentru Germania, dar, de asemenea, și mai ales pentru relațiile ruso-germane, care [odinioară] erau mai bune și mai strînse decît astăzi”.
Dincolo de mesajele politice, expoziția este mai mult decît interesantă pentru înțelegerea raporturilor ruso-germane de-alungul istoriei moderne și contemporane. Trei dintre principesele de Hessen-Darmstadt s-au căsătorit în Rusia începînd din secolul al XVIII-lea pînă la sfîrșitul secolului al XIX-lea, trecînd la credința ortodoxă, preluînd nume ruse și, mai ales, jucînd adesea un rol vizibil în familia dinastiei ruse a Romanovilor.
Este vorba de principesa Wilhemine-Louise de Hessen-Darmstadt, căsătorită în 1773 cu fiul Caterinei a II-a, marele duce Paul Petrovici, și devenită astfel mare ducesă sub numele Natalia Alexeieva, de Maximilienne Wilhemine Maria, prințesă de Hessen și de Rin, căsătorită în 1841 la Sankt Petersburg cu țarul Alexandru al II-lea, devenind împărăteasă sub numele Maria Alexandrovna, și de Elisabeth de Hessen-Darmstadt, căsătorită în 1894 cu țarul Nicolae al II-lea, devenită Elisabeta Feodorovna, și care avea să devină victima revoluției bolșevice al cărei centenar a fost serbat anul acesta.
Celor trei prințese de Hessen, expoziția o adaugă în mod firesc pe Frédérique-Louise-Charlotte-Wilhemine de Hohenzolern, ce se căsătorise cu marele duce Nicolae în 1817, devenind împărăteasă a Rusiei în 1825, sub numele Alexandra Feodorovna. Fiul ei cu Nicolae, viitorul țar Alexandru al II-lea, era cel ce se căsătorea cu Maria de Hessen în 1841.
O linie genealogică impresionantă legînd Germania epocii moderne de cea a Rusiei, dublată de episoade epice dramatice, începînd cu relația de dragoste extra-conjugală a Nataliei Alexeieva, nora Caterinei a II-a, cu diplomatul Andrei Razumovski și moartea ei la o vîrstă tînără, și terminînd cu relația dintre împărăteasa Elisabeta Fiodorovna cu misticul Rasputin, ce a contribuit la declinul popularității țarului în anii Primului Război Mondial și sfîrșitul dinastiei și familiei Romanovilor într-o baie sîngeroasă, la ordinul lui Lenin.
Expoziția de la Frankfurt ilustrează mai puțin aceste aspecte, punînd pe primul plan portrete remarcabile, de mari dimensiuni ale celor patru prințese căsătorite în Rusia, tablouri sau sculpturi semnate de artiști cunoscuți ca Pierre-Etienne Falconet, Benjamin-Constant, Valentin Serov sau Anne-Marie Collot. O secție specială a expoziției insistă pe activitatea Crucii Roșii Ruse, la crearea căreia țarina Elisabeta Feodorovna a jucat un rol special, printre piesele expuse aflîndu-se și unele datînd din vremea Războiului ruso-turc din 1877-1878.
În expoziție figurează peste trei sute de piese, alături de tablouri și sculpturi fiind grafică, numeroase documente de arhivă, numismatice, fotografii etc. Remarcabilă și de notat este colaborarea pentru realizarea acestei expoziții între marile muzee ruse și din ex-spațiul rus, începînd cu Pușkin, Tretiakov, Ermitaj sau Muzeul de artă din Baku, marile biblioteci și arhivele statului de la Moscova și St. Petersburg și terminînd cu exponate din Muzeele Landului Hessen și aduse din Statele Unite, de la Muzeul de Istorie Rusă de la Jordanville.
În ansamblu o expoziție și un masiv catalog al ei bilingv, germano-rus, cu totul impresionante, în ciuda unei expuneri într-un spațiu foarte redus, dînd adesea impresia de înghesuială și proastă organizare și iluminare a vitrinelor, date fiind dimensiunile mici ale Muzeului Icoanelor de la Frankfurt.
