Șaizeci și doi de artiști, între care mai mulți celebri, și 192 de tablouri, desene, tipărituri și sculpturi, sînt prezentate timp de aproape patru luni într-o mare expoziție, intitulată expresiv Splendoare și mizerie în Republica de la Weimar, organizată de Muzeul SCHIRN de la Frankfurt.
Expoziția ilustrează vremurile de tensiuni sociale și confruntări politice ale anilor 1918-1933, cu imagini ale celor defavorizați de urmările războiului încheiat și, pe de altă parte, ale „profitorilor de război”, schimbările sociale aduse de industrializare, rolul model al „Noii Femei” germane, dezbaterile de mare actualitate asupra avortului și homosexualității, orașul și industria divertismentului, inclusiv prostituția în creștere, toate văzute de artiștii timpului, în căutarea unui nou realism sau „naturalism”. Am rezumat din prezentarea făcută de organizatorii expoziției, avînd-o în frunte pe o cunoscută cercetătoare a istoriei artei, Dr. Ingrid Pfeiffer, distinsă în 2015, cu Premiul anului acordat celei mai bun curator din spațiul de limbă germană (Austria, Germania, Elveția) pentru o expoziție pe tema Avantgardei la Berlin în aceeași epocă și tot la SCHIRN.
Ingrid Pfeiffer, curatoare și editor în același timp a unui impresionant catalog, publicat în cooperare cu editura Hirmer, subliniază pe bună dreptate: „Noi, citim adesea istoria Republicii de la Weimar începînd de la sfîrșitul ei – de la tranziția ei la Național-Socialism și la cel de-al Doilea Război Mondial. În ciuda evoluțiilor social-politice negative pe care artiștii le descriu atât de succint în lucrările lor, în timpul Republicii de la Weimar „modernismul” a evoluat. Republica de la Weimar a fost o eră a progresului, în care s-au închegat numeroase idei de pionierat, și aceasta nu numai în artă, arhitectură și design. Direcția în care urma să se dezvolte Republica de la Weimar, a fost discutată cu energie pe toate nivelele, de la rolul femeii și durata săptămînii de lucru, pînă la paragrafele de lege referitoare la avort și homosexualitate. Dincolo de mizeria manifestă, aceste tendințe sînt cele care disting splendoarea Republicii de la Weimar.”
Istorie și artă: Expoziția „Splendoare și mizerie în Republica de la Weimar”
Spre deosebire de expozițiile anterioare consacrate perioadei, la Hanovra în 2001, Dresda în 2012, Veneția/Los Angeles și New York (2015), expoziția de la Frankfurt se concentrează pe ilustrarea în artă a temelor social-politice, fără să caute să prezinte un stil artistic comun al epocii. Faptul frapează chiar privind tablourile expuse, ce înfățișează personaje ale epocii în cele mai diferite stiluri, de la portretul epocii renascentiste, la cel al unui Van Gogh, pentru a nu mai vorbi de formele expresioniste dezvoltate în anii Primului Război Mondial.
Dacă multe nume de artiști sînt celebre și relativ bine cunoscute tuturor, începînd cu Otto Dix (1891-1969), George Grosz (1893-1959) sau Max Beckmann (1884-1950), altele, familiare adesea mai mult specialiștilor, relevă o lume de o expresivitate fantastică. Între ele, Georg Scholz, Karl Hofer, Paul Grunwaldt, extraordinara Jeanne Mammen și la fel formidabila Dörte Clara Wolff, cunoscută sub pseudonimul Dodo, Lotte Laserstein, Christian Schad, Elfriede Lohse-Wächtler, Josef Scharl, Hanna Nagel, Rudolf Schlichter etc.
Ar fi de adăugat aici și numele lui Arthur Segal, artistul născut la Iași în 1875, emigrat la Berlin, membru al mișcării noului Secesionism și apoi al Grupului revoluționar Noiembrie. Segal avea să plece din Germania în 1933, la venirea la putere a naziștilor, trăind în Mallorca și, în cursul celui de-al Doilea Război Mondial, la Londra unde a încetat din viață.
O pînză a lui Arthur Segal, Legea avortului (1931), ilustrează, de altfel, una din secțiile cele mai interesante ale expoziției, consacrate luptei pentru abolirea Paragrafului 218 al Codului Penal al Imperiului German, datînd din 1871, și care interzicea avortul.
Cererea referitoare la „Dreptul fiecăruia asupra corpului său”, numeroasele campanii și demonstrații de masă din epoca Republicii de la Weimar nu au reușit să-i determine pe parlamentarii germani să voteze abolirea paragrafului. Aceeași secție ilustrează și lupta pentru abolirea Paragrafului 175 din Codul Penal ce criminaliza homosexualitatea, și el menținut, în ciuda unei atitudini mai laxiste pînă la venirea național-socialiștilor lui Hitler la putere.
Proveniența pînzelor și aquarelelor - Muzeul de Artă Metropolitan și Neue Galerie, New York, Muzeul Thysen-Bornemisza, Madrid, Muzeul de Artă Modernă Fundația Ludwig din Viena, Galeria Națională a Muzeelor de Stat din Berlin, Albertinum din Dresda sau Galeria Lenbach din Munchen - spune mult despre calitatea aparte a expoziției, gîndită să aniverseze o sută de ani de artă germană din perspectiva Republicii de la Weimar, instalată în 1918.
