Ca în atât de multe progrese sociale, de la sindicate și grădinițe, la concediile cu plată, apoi la săptămâna de lucru de 40 de ore și apoi de 35 de ore, Franța a fost una dintre țările care au legiferat cel mai mult și cel mai devreme și solid în legătură cu pregătirea profesională a tinerilor și cu felul în care poate fi evitată discriminarea în muncă, după angajare.
Nici nu vorbim aici de munca copiilor sau adolescenților, interzisă peste tot, ci de ideea de a evita discriminarea celor tineri, mai atunci când au de-a face cu un prim loc de muncă, o primă angajare unde din start vor fi defavorizați salarial sau în alte feluri.
Altminteri, peste tot în Europa tinerii sunt defavorizați salarial la angajare, iar aceasta este o realitate care nu poate fi tăgăduită sau ascunsă. În Italia sau Spania, ca să nu mai vorbim de Grecia, dar în generale în țările din sud ale UE, unde protecția socială este mai puțin eficace și extinsă decât în nord, trăiește această întreagă generație care a fost numită generația „Mille euro”, pentru că acesta e salariul mediu al tinerilor, 1.000 de euro, ceea ce într-o țară occidentală a Uniunii Europene este practic abia deasupra pragului sărăciei. Acei o mie de euro sunt banii care trebuie să servească și la plata chiriei, a cheltuielilor cotidiene de hrană și îmbrăcăminte, iar uneori și la plata studiilor.
Nici nu e de mirară că într-o țară ca Italia – unde într-adevăr aceasta are și o dimensiune culturală – există acea categorie de oameni numiți „bamboccioni” („bebelăi”) care stau cu părinții până la 30 - 40 de ani.
În cazul tinerilor, pentru a reveni la o țară cum e Franța, aceasta încearcă de foarte multă vreme să ofere un cadru legal care să nu ducă la niciun fel de discriminare a tinerilor. Legea franceză le oferă astfel celor sub 26 de ani contracte pe termen nedeterminat.
Mai mult, Franța este una din țările cu învățământul tehnic cel mai bine organizat, în jurul așa-numitului compagnonnage, confrerii de tineri organizați pe meserii, pe branșe și profesii, urcând uneori până la ritualuri din Evul Mediu, în care se pot iniția și în care inițierea se face la propriu, printr-o lungă învățare și printr-o încadrare sindicală apoi pe viață.
Și alte țări, precum Belgia, de pildă, au legalizat foarte strict munca tinerilor, inclusiv numărul maximum de ore anuale pe care le poate lucra un student, plătit la tarif legal, în cadrul a ceea ce e numit în general „student jobs”, astfel încât să nu impieteze asupra studiilor, dând însă posibilitatea studentului lucreze și să se autofinanțeze cel puțin parțial.
Există chiar și o inițiativă globală, a Națiunilor Unite (ONU), numită Youth Unemployment, cu birouri pe întreaga planetă, care caută să se ocupe de acest fenomen de dimensiuni planetare.
Într-atât de mare – și de dimensiuni cronice – este problema, încât până și într-o țară a Uniunii Europene cum este Spania, unde șomajul tinde în anumite perioade, cum e cea actuală, spre 20%, adică dublul mediei europene, cel al tinerilor sub 26 de ani este iarăși dublu, adică o medie de 40%.
***
O treime din tinerii din R. Moldova cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani sunt fie şomeri, fie în afara oricărui sistem de formare profesională, arată statisticile oficiale. Rata șomajului în rândul tinerilor este de aproape două ori mai mare decât în mediul populației economic active. Ca și în alte țări, tinerii din R. Moldova înfruntă mai multe bariere în căutarea unui loc de muncă stabil şi bine plătit, spune doctorul în sociologie Olga Gagauz de la Centrul de Cercetări Demografice:
„Se cunoaşte că mulţi angajatori vor ca angajaţii să aibă experienţă de muncă. Cerinţele angajatorilor sunt ridicate, la fel şi cele ale tinerilor faţă de locurile de muncă, în primul rând faţă de salarii. Majoritatea tinerilor nu acceptă salariile mici în economia naţională.”
Experții din domeniu constată că această realitatea rămâne constantă chiar dacă statul şi organizații ale societăţii civile întreprind diverse măsuri şi inițiază programe de natură încurajeze angajarea tinerilor şi nediscriminarea lor în câmpul muncii. Vom menţiona doar câteva din aceste măsuri. Activitățile de voluntariat au fost omologate drept ani de experienţă de muncă luați în calcul la angajare. În şcolile profesionale şi unele colegii se practică învățământul dual care presupune activitate practică la întreprindere în proporție de 60 la sută pe durata studiilor şi angajare prioritară la absolvire. Tineri care au sau vor să inițieze o afacere, în special la sate, pot beneficia de diverse programe de granturi ale Organizaţiei Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. Au fost deschise mai multe centre de ghidare în carieră. Cu sprijinul financiar al partenerilor externi sunt în derulare mai multe proiecte prin care tinerii din afara sistemului de educaţie, formare şi ocupaţie sunt ajutaţi să obţină o calificare profesională şi să-şi găsească mai uşor locuri de muncă cu remunerare decentă.
De ce în ciuda acestor eforturi numărul tinerilor şomeri rămâne în continuare ridicat? Doctorul în sociologie Olga Gagauz spune că acest fapt se datorează unei subdezvoltări şi unei economii nefuncționale care nu este capabilă să creeze locuri de muncă atractive, iar salariile modeste îi determină pe tineri să emigreze:
„Ceea ce constatăm, chiar acum am avut discuţii cu colegi, este că înregistrăm o migraţie foarte înaltă a tinerilor de 18-27 de ani, ceea ce este destul de îngrijorător din punct de vedere a întineririi forţei de muncă şi perspectivelor demografice viitoare.”
Experta mai precizează că mai afectaţi de şomaj, respectiv de emigrare sunt tinerii din zonele rurale:
Tinerii din mediul rural se confruntă cu probleme mai mari de angajarea în câmpul muncii
„Practic 80 de procente din locurile vacante sunt în mediul urban, mai ales în Chişinău, pe când persoanele tinere neangajate sunt din mediul rural. Tinerii din mediul rural se confruntă cu probleme mai mari de angajarea în câmpul muncii, dar mobilitatea este redusă. Studiile noastre au demonstrat că tinerii din mediul rural care au încercat în anii precedenți să se integreze în câmpul muncii în oraşe se întorc înapoi la sate din cauza că în mediul urban, mai ales în capitală viaţa este foarte scumpă şi ei nu reuşesc să facă faţă acestor cheltuieli. Revin la sate şi nimeresc în categoria tinerilor NEET care nu sunt angajaţi şi care nu fac studii, iar apoi se orientează la migraţia peste hotare fie circulară, fie definitivă.”
Un recent sondaj realizat de Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova arată că peste 90 la sută din tinerii chestionați la nivel național vor să emigreze. Peste 64 la sută dintre ei invocă șansa de a găsi peste hotare un loc de muncă decent şi bine remunerat.
