Budislavka Mira Saveljić nu și-ar fi putut imagina că, în prima ei zi de lucru, o femeie intrată pe ușa biroului avea să-i marcheze întreaga carieră.

Femeia care se afla la ușa adăpostului din Podgorica, însoțită de trei polițiști, era Svetlana Cebotarenco, cetățeană a Moldovei.

Ea venise în fosta Republică Federală Iugoslavia în 1998, împreună cu un grup de 40 de persoane, pentru a munci. Credeau că vor culege porumb în Novi Sad și vor lucra în podgorii, explică Saveljić.

Însă bărbatul care se ocupa de viza ei avea alte planuri.

„Bărbatul i-a spus: «Nu ești aici ca să lucrezi pe câmp, vei lucra într-o cafenea»”, își amintește Saveljić, care a petrecut trei luni alături de Cebotarenco la adăpostul pentru femei.

Cafeneaua urma să fie deschisă pentru o perioadă scurtă de timp. În curând, femeia va fi... scoasă la vânzare pentru prima dată.

„I-a luat pașaportul și a început s-o exploateze. A vândut-o, iar ea nu a putut face nimic să se apere. După aceea, s-a dus la Zvornik; a fost revândută și a ajuns la spital. Avea fracturi la braț și la coaste”, spune Saveljić. Din Zvornik a fost vândută la Podgorica.

La începutul anilor 2000, exploatarea sexuală a femeilor din Moldova în străinătate a atins apogeul, explică Ina Buimestru, de la organizația moldoveană La Strada. În 2001, numai organizația ei a identificat 400 de cazuri de trafic de persoane.

„Nouăzeci și nouă la sută dintre ele erau femei implicate în exploatarea sexuală în străinătate, în special în Balcanii de Vest și în Turcia”, afirmă Buimestru. Ea adaugă că atât recrutarea, cât și exploatarea din acea perioadă erau foarte vizibile, fățișe.

Cum s-a desfășurat ancheta?

Exact asta i s-a întâmplat Svetlanei Cebotarenco. La câțiva ani după ce a fost adusă la Podgorica, ea a depus o plângere la poliție, afirmând că mai multe persoane au forțat-o să se prostitueze, au vândut-o și au violat-o. Ea menționa numele unor personalități cunoscute și influente din Muntenegru.

În zilele următoare, poliția a arestat mai multe persoane, printre care și pe Zoran Piperović, pe atunci adjunct al procurorului general al statului.

„Conform declarațiilor sale, Piperović o aduce, de fapt, din Republica Srpska în Muntenegru. Și, în tot acest timp, ea nu are documente; de fapt, trece granița ilegal, ascunzându-se într-o mașină, potrivit declarației sale”, explică Tea Gorjanc Prelević, director executiv al organizației „Acțiune pentru Depturile Omului”.

Arestarea a devenit iminentă în urma plângerii depuse de Cebotarenco. De asemenea, a fost demarată o anchetă privind intermedierea prostituției.

Suspecții sunt Zoran Piperović, care pe atunci era procuror-șef adjunct al statului, antreprenorul Ekrem Jasavić, proprietarul de restaurant Bajram Orahovac și Irfan Kurpejović.

Prelević, care lucrează în prezent ca avocată, cunoștea la acea vreme cazul prin intermediul soțului ei, un avocat care o reprezenta pe Svetlana Chabotarenko. În prezent, ea este directoarea executivă a organizației neguvernamentale „Acțiune pentru Depturile Omului”, care a documentat și s-a ocupat de cazul Svetlanei Chabotarenko.

În cursul anchetei, au fost audiați aproximativ 50 de martori.

„Svetlana Cebotarenco a dat o declarație detaliată de peste 200 de pagini. Ea le-a arătat judecătorului și tuturor celor implicați în proces locurile în care a fost abuzată”, își amintește Prelević.

În timpul mărturiei sale, Cebotarenco a devenit martoră sub protecție, cu inițialele S.C. Ea s-a prezentat de mai multe ori în fața instanței și a participat la identificarea persoanelor care, potrivit declarațiilor sale, au abuzat-o.

A explicat totul și a mers să identifice locul. Ea a spus: „Acolo se află o oglindă mare; lângă ea este un buton. Când apeși, se deschide. Înăuntru este un sertar și un bufet, iar toate sticlele și băuturile sunt sus. Sub sticlele acelea, proprietarul ținea fotografii – îi fotografia pe cei care veneau să o vadă”, spune Mira Saveljić.

Cazul care a zguduit opinia publică din Muntenegru în urmă cu mai bine de 20 de ani nu a fost încă soluționat judiciar. Acuzația de intermediere în prostituție adusă persoanelor acuzate de Svetlana a fost retrasă, deoarece ancheta a ajuns într-un impas.

Pe parcursul întregului proces, Zoran Piperović a fost demis din funcția de procuror-șef adjunct al statului pentru comportament necorespunzător, întrucât, așa cum s-a stabilit în cadrul anchetei și așa cum a recunoscut chiar el, a apelat la serviciile unor prostituate.

Într-un interviu acordat în 2014 postului Happy TV, Zoran Piperović a afirmat că nu o cunoștea pe Svetlana Cebotarenco și că întreaga afacere fusese inventată cu scopul de a-l îndepărta pe Milo Đukanović de la putere. De asemenea, el a scris două cărți pe această temă.

În cadrul anchetei, a fost audiat și Milo Đukanović, pe atunci prim-ministru și, ulterior, președinte al Muntenegrului.

Câțiva ani mai târziu, în cadrul Adunării Naționale a Muntenegrului, el a afirmat că scandalul legat de traficul sexual fusese fabricat de un serviciu de informații.

El a vorbit despre Svetlana și peste 15 ani. În cadrul unei apariții la Televiziunea E, în mai 2026, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la independența Muntenegrului, Đukanović afirma că scopul așa-numitei „afaceri S.C.” a fost acela de a-l compromite pe el și pe țara lui, pentru a consolida „poziția negativă” a comunității internaționale față de independența Muntenegrului.

„Afacerea S.C. reprezintă o manifestare a procesului continuu distructiv pus la cale de agențiile de securitate și informații ale Serbiei, favorizat de carierismul și lipsa de profesionalism a unor persoane-cheie din conducerea statului Muntenegru de la acea vreme”, a declarat fostul președinte al Muntenegrului.

Ce urmează după decizia instanței?

Svetlana Ceabotarenco ia la cunoștință, în timp ce se află deja în străinătate, de decizia instanței de a nu formula acuzații în cauza pornită de ea. După ce a petrecut trei luni într-un adăpost sigur, ea părăsește Muntenegru într-un scaun cu rotile în ianuarie 2003.

„Nu putea să meargă pentru că era în greva foamei; a spus: «Până la urmă, o să mor dacă nu mă lăsați să plec»”, povestește Budislavka Mira Saveljić.

La acea vreme, judecătoarea de instrucție Ana Vuković a decis că prezența sa nu mai era necesară în cadrul procedurii de anchetă.

Cu ajutorul și însoțirea femeilor de la adăpostul de urgență, ea călătorește în Austria, unde este primită de organizația Lefo-IBF, după care ajunge într-o țară terță. Organizația austriacă care oferă asistență tuturor victimelor traficului de persoane identificate astăzi pe teritoriul acestei țări nu-și amintește de Svetlana și nici nu este dispusă să discute cazuri individuale fără consimțământul victimelor.

Mira Saveljić, care a petrecut trei luni alături de Svetlana, spune că nu a mai auzit nimic de la ea de la episodul de la Viena încoace.

„Mă așteptam ca ea să ne sune la un moment dat; voiam să ne sune ca să pot afla ce mai face și să aud tot ce s-a întâmplat, dar ea nu a vrut, pentru că credea că toate telefoanele din Muntenegru erau ascultate”, explică Saveljić. Ea mai spune că Svetlana a fost amenințată că o vor găsi dacă se va întoarce în Moldova, țară din care plecase după ce soțul ei a fost ucis.

Hotărâre împotriva Svetlanei

La câțiva ani după ce Cebotarenco a părăsit Muntenegru, Zoran Piperović și Ekrem Jasavić au depus plângeri penale private împotriva ei în 2009, pentru mărturie mincinoasă. Milo Đukanović a fost, de asemenea, chemat ca martor, dar nu s-a prezentat în fața instanței.

După două achitări, în 2014, judecătorul Goran Đuković a pronunțat o sentință de condamnare pentru depunerea unei declarații false, iar împotriva lui Cebotarenco a fost emis un mandat internațional de arestare.

Hotărârea precizează că este ilogic ca suspectul, care ocupa funcția de procuror general adjunct al statului, să fi putut comite o infracțiune atât de gravă împotriva victimei, la acea vreme.

„Mai ales că (oficialul), pe lângă calificările profesionale, trebuia să se bucure de o reputație excelentă, atât în viața profesională, cât și în cea personală”, se menționează în hotărârea din 2014, prin care Cebotarenco a fost condamnată la un an de închisoare.

Răsturnarea de situație în care femeia care i-a acuzat pe patru bărbați de abuz și viol a ajuns să fie ea însăși condamnată a șocat, printre alții, organizațiile internaționale.

Amnesty International a declarat la momentul respectiv că pe baza informațiilor anterioare ajunsese la concluzi că S.C. fusese victima unor abuzuri și a unor încălcări grave ale drepturilor omului.

Amnesty International consideră că autoritățile din Muntenegru, în loc să o urmărească penal pe S.C. pentru acuzațiile sale, ar fi trebuit să îi asigure drepturile în calitate de victimă a traficului de persoane, inclusiv dreptul la asistență, sprijin și despăgubiri pentru prejudiciul suferit, așa cum se prevede în Convenția Consiliului Europei privind combaterea traficului de persoane, la care Muntenegru este semnatar”, a declarat Amnesty la acea vreme.

Iar Tea Gorjanc Prelević, de la organizația „Acțiunea pentru Drepturile Omului”, afirmă că verdictul pronunțat împotriva Svetlanei reprezintă o pată gravă pe imaginea sistemului judiciar din Muntenegru.

Această hotărâre este halucinantă deoarece conține câteva concluzii incredibile, cum ar fi aceea că practic niciun procuror de stat, și mai ales un adjunct al procurorului general, nu poate comite infracțiuni, deoarece aceștia trebuie să fie persoane integre prin însăși faptul că au fost aleși în funcția de procuror de stat, a spus Tea Gorjanc Prelević.

Prelević adaugă că acest lucru este „absurd” din perspectiva actuală din Muntenegru, unde mai mulți procurori se află pe banca acuzaților.

„Însă, ceea ce este important este că nimeni nu a fost vreodată urmărit penal pentru ceea ce suntem cu toții convinși că s-a întâmplat, și anume că femeia a fost abuzată, că i-a fost restricționată libertatea, că i-au fost confiscate documentele și că a fost forțată să se prostitueze”, explică Prelević.

Faptul că situația din sistemul judiciar din Muntenegru este oarecum diferită, de acum, este demonstrat de faptul că, în ultimii ani, au fost inițiate proceduri penale împotriva a 11 judecători și procurori, foști și actuali, suspectați de comiterea unor infracțiuni – de la abuz în serviciu și falsificarea documentelor, până la apartenența la organizații criminale și divulgarea de informații confidențiale.

O necunoscută în Moldova

În timp ce în Muntenegru se prezenta la tribunal în cadrul unui program de rotație și sub escortă polițienească, în Moldova, țara ei natală, puțini oameni știau despre cazul Svetlanei. Știu cei din familia ei, profesioniștii implicați în procedură, dar aproape nimeni din rândul publicului larg.

În perioada încriminată, în Moldova se înregistrau aproximativ 500 de cazuri similare pe an, precizează La Strada, iar țările din Balcanii de Vest erau destinația în 50 la sută dintre cazuri.

Moldova este adesea o țară de origine pentru traficul de persoane, așa cum reiese din cazul Svetlanei, dar și o țară de tranzit și de destinație, subliniază Buimestru.

„Principalii factori sunt dificultățile economice și șomajul. Multe femei, în special din zonele rurale, se confruntă cu lipsa oportunităților de angajare și cu venituri mici, ceea ce le determină să caute locuri de muncă mai bune în străinătate, adesea prin canale foarte informale și neverificate, explică Buimestru.

Ea adaugă că atât ratele ridicate de migrație, cât și mediile familiale instabile joacă un rol major în traficul de persoane din Moldova.

Tamara Schmidt, una dintre directoarele organizației Lefo, împărtășește o opinie similară; și în Austria a întâlnit femei din Moldova care au ajuns victime ale traficului de persoane.

„Principalul motiv pentru care aceste femei au venit în Austria a fost o combinație între dificultățile financiare și vulnerabilitatea structurală a societăților”, afirmă Schmidt.

Organizația pentru care lucrează oferă o serie de servicii de sprijin victimelor traficului de persoane. Ea explică că, deși sunt finanțate de instituții austriece, acestea oferă asistență tuturor femeilor, indiferent de statutul lor juridic. Singura condiție este ca acestea să se afle pe teritoriul Austriei.

Sprijinul pe care îl acordă nu depinde de faptul că poliția a identificat o persoană ca fiind victimă a traficului de persoane. Pentru ei, este suficient ca o persoană să se considere victimă a traficului de persoane. Și, adaugă ea, există o serie de indicii care sugerează că o femeie este victimă a traficului de persoane.

„De exemplu, femeia sau victima traficului de persoane nu are pașaport propriu sau documente personale foarte importante. Foarte adesea, persoana respectivă pare speriată, manifestă o anumită teamă față de autorități sau de poliție și este reticentă să intre în prea mult contact cu cei din jur. „Uneori, persoana respectivă poate prezenta și vânătăi pe corp pe care nu le poate explica”, explică ea. După identificarea unei victime a traficului de persoane în Austria, i se oferă asistență psihologică, juridică și medicală.

Femeile care reușesc să scape din rețeaua de trafic de persoane au nevoie de mult ajutor pentru a se reintegra în societate. Acest lucru este subliniat și de Ina Buimestru, de la filiala moldovenească a organizației La Strada.

Ultimele zile petrecute alături de Svetlana

Astăzi, după aproape 30 de ani de activitate într-un adăpost de siguranță, Mira Saveljić afirmă că nu a existat niciodată un caz mai dificil decât cel al Svetlanei Cebotarenco. Ea povestește, de asemenea, cum Svetlana a fost forțată să consume droguri și cum era dezorientată în primele zile.

A lăsat doi copii în Moldova și, după cum explică Saveljić, tot ce-și dorea era să fie acasă, alături de ei.

Ea mi-a spus: „Mira, cu 10.000 de dolari pot să-mi cumpăr o casă în Moldova pentru mine și pentru copii; cu 10.000 de dolari pot să ne asigur traiul. Am câștigat atât de mulți bani încât aș putea acum să închiriez un avion privat și să zbor acasă pe cont propriu.”

Nimeni nu știe unde se află Svetlana în prezent. Au trecut 24 de ani de când a fost văzută ultima oară.

„În Muntenegru, Svetlana a supraviețuit unui adevărat iad”, spune Tea Gorjanc Prelević. A primit amenințări cu moartea, a suferit traume atât psihice, cât și fizice, iar femeile care i-au fost alături în acea perioadă sunt cele mai bune martore ale acestui fapt. Dar a învățat Muntenegru ceva din cazul S.C.?

„Acel caz, deși era de domeniu public, din păcate nu a reușit să depășească eșecul sistemului judiciar de a-l aborda. Cu toate acestea, a dus la salvarea vieții victimei”, spune Tea Gorjanc Prelević.

„Și știm că se află într-o țară terță, grație organizațiilor internaționale, reunită cu copiii ei, și sperăm că duce o viață sănătoasă și fericită”, concluzionează avocata.

Mira, pentru care Svetlana Cebotarenco a reprezentat primul caz și un adevărat botez al focului în activitatea sa cu victimele violenței la adăpostul pentru femei, nu știe ce ar face astăzi dacă s-ar confrunta cu o situație similară cu cea din acea zi de noiembrie.

„Nu știu dacă i-aș spune femeii, dacă i-aș sfătui să continue procedura, ce o așteaptă. Ce o așteaptă și ce ar putea merge prost, nu știu.”

Când s-a aflat, în aprilie 2026, că Muntenegru nu o mai urmărește penal pe Cebotarenco, o declarație comună a Centrului pentru Drepturile Femeilor, a organizației „Acțiune pentru Drepturile Omului” și a Adăpostului pentru Femei a precizat că prescripția penală nu reprezintă o satisfacție.

„Satisfacția ar însemna respectarea statului de drept – ca făptașii să fie condamnați, ca victima să fie recunoscută oficial și ca instituțiile care nu au reușit să o protejeze să-și asume măcar eșecul. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Ridicarea mandatului de arestare nu schimbă această evaluare”, se arată în declarație.

Care este azi situația traficului de persoane?

Situația de astăzi este oarecum diferită. Muntenegru dispune de o lege împotriva traficului de persoane, ceea ce nu era cazul pe vremea Svetlanei, iar în 2024 a deschis un adăpost special destinat victimelor traficului de persoane. Spre deosebire de începutul anilor 2000, tot mai multe cazuri de trafic de persoane ajung acum în fața instanțelor.

Numai în anul 2025, au fost identificate 50 de victime ale traficului de persoane și au fost deschise 27 de dosare împotriva a 32 de persoane fizice și a trei persoane juridice.

Cu toate acestea, în raportul de anul trecut privind traficul de persoane în țările din Balcanii de Vest, Departamentul de Stat al SUA a afirmat că țările din regiune încă nu îndeplinesc standardele minime în combaterea traficului de persoane, deși depun eforturi semnificative în acest sens.

Printre problemele principale cu care se confruntă țările din regiune, autorii raportului au identificat numărul redus de condamnări, o politică inadecvată de stabilire a pedepselor și capacitatea centrelor de adăpostire pentru victimele traficului de persoane.

Situația este diferită acum și în Moldova, afirmă Ina Buimestru, de la organizația „La Strada”. Motivele țin de o legislație mai strictă și de cooperarea polițienească transfrontalieră.

„Traficul de persoane către Balcanii de Vest a scăzut semnificativ, dar asta nu înseamnă că el a încetat, ca fenomen. Pur și simplu a fost redirecționat către alte țări, de exemplu Rusia, Europa de Vest, destinații din Orientul Mijlociu și așa mai departe. Așadar, a avut loc o deplasare a traficului de persoane, nu o eliminare a acestuia”, spune ea.

Faptul că situația rămâne alarmantă este demonstrat și de cea mai recentă operațiune a Europol, desfășurată în 59 de țări, care a dus la arestarea a 334 de persoane suspectate de trafic de persoane. Una dintre țările din care provin victimele este în continuare Moldova.

Articol scris cu contribuția Europa Liberă Moldova.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te