Fotografie realizată de Arben Hoti

La prima noastră încercare de a ajunge cu mașina în Borje, un sat izolat din nord-estul Albaniei, aproape de granița cu Kosovo, am fost întorși din drum de grăniceri. O zi mai târziu, am revenit cu un permis de călătorie și, în sfârșit, ni s-a permis să trecem.

După ce ne-am întâlnit cu o familie din Borja, Albania, am decis să împărtășim provocările cu care se confruntă cei 900 de localnici în vârstă, izolați de serviciile de bază în timpul iernii din cauza drumurilor impracticabile. Proviziile și asistența medicală sunt disponibile doar dincolo de graniță, în Dragaș, Kosovo.

Am urmărit-o pe localnica Shate Palinci dând dovadă de o rezistență incredibilă, cum se trezește înaintea zorilor ca să-și ducă fiul de 12 ani la un control medical în Kosovo, pentru ca apoi să se întoarcă după câteva ore cu alimente pentru familia sa. Femeia are grijă de gospodărie, practic, de una singură.

Această fotografie o surprinde pe Palinci călare pe catârul său, pe care îl duce până la un pârâu din Borje, ca să bea apă. Pentru mine, această fotografie ilustrează eforturile zilnice și puterea incredibilă a celor care trăiesc într-o asemenea izolare.

***

Fotografie realizată de Serhiy Nuzhnenko

Ne-am petrecut ziua pe pozițiile Brigăzii 25 Aeropurtate Separate, apoi, la lăsarea serii, am plecat cu trupele trimise pe front. Mai mulți soldați urmăreau în permanență cerul, gata să doboare orice dronă rusească FPV.

Dronele au schimbat radical cursul acestui război. În trecut, era relativ ușor să accesezi pozițiile de pe linia frontului – acum este extrem de periculos. Dronele de recunoaștere pot urmări mișcările tale chiar și la o distanță de 10-15 kilometri de linia frontului, iar când te apropii mai mult, quadcoptere, controlate prin cabluri de fibră optică, pot zbura fără a fi amenințate de sistemele de bruiaj.

Trei dintre noi ne înghesuiam în remorca unei camionete, făcându-ne cât mai mici posibil pentru a nu deranja soldații. Încercam să nu mă gândesc la pozițiile rusești aflate la doar un kilometru distanță și la posibilitatea ca operatorii lor de drone să ne urmărească.

Misiunea mea era să fotografiez, dar lumina sumbră, praful și denivelările drumului făceau focalizarea aproape imposibilă.

Mașina gonea cu 120 de kilometri pe oră, trecând prin câmpuri de floarea-soarelui care nu va mai ajunge vreo dată să fie recoltată.

***

Fotografie realizată de Mzia Saganelidze

După ce prim-ministrul Georgiei, Irakli Kobahidze, a anunțat că guvernul său va suspenda discuțiile de aderare la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2028, în doar câteva minute, strada din fața parlamentului s-a umplut de protestatari.

În prima noapte de proteste, pe 28 noiembrie, guvernul a dispersat violent mulțimea cu ajutorul poliției antirevoltă, însă acest lucru nu a făcut decât să-i înfurie și mai tare pe cetățeni. A doua zi, mulțimea era și mai numeroasă.

Chiar și în mijlocul unei săptămâni de violențe și abuzuri comise de forțele de securitate, această noapte a fost remarcabilă dintr-un motiv aparte: un polițist din forțele speciale folosea un megafon pentru a insulta și intimida protestatarii. Înjura, îi amenința, ba chiar promitea că le va vizita casele.

Pentru mine, părea un lucru de neconceput: faptul că există un grup de oameni în această țară care simt o impunitate absolută.

Am făcut această fotografie la intrarea din spate a parlamentului, unde erau staționate forțele speciale. Tinerii din mulțime, care se adunaseră acolo, aruncau în ei cu diverse obiecte și fumigene colorate, cerând răspunsuri și insultând poliția pentru violențele din noaptea precedentă.

***

Fotografie realizată de Viyaleta Sauchyts

Seara, belarușii exilați, care cu câteva ore mai devreme au mărșăluit pe străzile capitalei lituaniene, s-au adunat în Biserica Evanghelică Reformată din Vilnius. Această fotografie a fost realizată în timp ce corul interpreta faimosul imn belarus „Mahutny Boza” („Atotputernicule Doamne”). Cântecul a devenit un simbol al protestelor antiguvernamentale din Belarus în 2020.

În timpul spectacolului, am văzut oameni emoționați până la lacrimi. O femeie s-a întors către mine și mi-a spus: „Am pielea de găină. Această muzică îmi aduce amintiri și speranță.”

Înainte de exilul său forțat, Corul Liber cânta în sprijinul protestatarilor antiguvernamentali, opunându-se reprimării violente a disidenței din Belarus după alegerile prezidențiale contestate din 2020. Mulți membri ai corului au fost arestați de mai multe ori. Astăzi, cântă în capitalele europene, atrăgând atenția asupra situației dificile a belarușilor care trăiesc sub regimul lui Lukașenko.

***

Fotografie realizată de Amos Chapple

Lipovenii din România sunt descendenții etnicilor ruși care au fugit la marginile fostului imperiu rus pentru a scăpa de persecuțiile religioase din secolul al XVII-lea. Pe parcursul weekendului de Paște, bisericile din satele lipovenești din România îi lasă pe toți doritorii să tragă clopotele.

Pe stradă, sunetul clopotelor adaugă farmec sărbătorii de Paște, în timp ce lipovenii, îmbrăcați în haine tradiționale, se salută spunând „Hristos a înviat!”, la care se răspunde „Adevărat a înviat!” Totuși, în turnul clopotniței, sunetul este asurzitor. Când m-am urcat în acest turn, am fost întâmpinat de următoarea scenă: bărbați și băieți, localnici, trăgeau pe rând de funiile clopotelor.

Era un zgomot asurzitor, dar, în mod incredibil, chiar alături, în afara cadrului imaginii, câțiva bărbați din sat stăteau în acest vacarm, urmărindu-i pe cei care băteau clopotele. La scurt timp după ce am părăsit această biserică, mi-am pierdut auzul în urechea stângă. M-am tratat după câteva săptămâni, dar până și azi, dacă îmi bag capul sub apă, urechea aceea se înfundă instantaneu și îmi pierd din nou auzul.

***

Fotografie realizată de Veselin Borishev

Pe 7 noiembrie, se marchează aniversarea unei bătălii importante din Războiul Sârbo-Bulgar din secolul al XIX-lea. Naționaliștii însă au considerat o insultă la adresa bulgarilor ca premiera piesei „Arms and the Man”, bazată pe acest conflict, să fie programată în acea seară. Unii cred că piesa ridiculizează soldații bulgari.

Câțiva preoți ai Bisericii Ortodoxe Bulgare au început să protesteze în fața teatrului, rugându-se pentru sufletele soldaților căzuți, iar copii îmbrăcați în costume populare tradiționale alergau printre protestatari. Nu era niciun cordon, impasibili, polițiștii urmăreau pur și simplu procesul dintr-o parte.

Mulțimea a început să crească și să devină mai zgomotoasă, apoi cel mai în vârstă protestatar, Yolo Denev, un naționalist de 84 de ani și candidat politic prezent la fiecare protest din oraș, a ridicat pumnul și a strigat: „Atacați!” Mulțimea a alergat spre teatru – direct înspre locul unde mă aflam.

Oamenii strigau „Rușine! Malkovich, pleacă acasă!” Poliția a intervenit, în cele din urmă, și a încercat să-i oprească, dar era prea târziu. Directorul teatrului a ieșit din clădire și a încercat să vorbească cu protestatarii, dar a fost atacat: lovit cu piciorul, scuipat și tras de cămașă și cravată. Capul său poate fi văzut în partea de jos a fotografiei. Poliția a reușit cumva să-l ducă înapoi în sala teatrului.

Publicul a fost trimis acasă, iar piesa a fost jucată în acea seară doar în fața unui grup de jurnaliști.

***

Fotografie realizată de Petr Trotsenko

În această vară, am vizitat frumosul oraș Hujand, în cadrul unui proiect fotografic dedicat râului Sîrdaria. În ziua sosirii mele, colegul tadjik Farzon Masharipov m-a dus să văd principalul punct de atracție al orașului - piața Panjshanbe.

Piețele din Asia Centrală sunt o adevărată binecuvântare pentru orice fotograf. Acestea sunt întotdeauna pline de culoare, zgomotoase și interesante, iar oamenii de obicei nu se supără dacă sunt fotografiați, deși de regulă este mai bine dacă ești însoțit de vreun localnic, astfel încât oamenii să știe că ești un fotograf și nu un spion!

Am folosit un aparat foto compact, pe care aproape nimeni nu l-a observat. Am făcut o mulțime de poze în acea zi, dar cea mai interesantă fotografie - așa cum se întâmplă adesea - a venit absolut fortuit.

Am dat peste o măcelărie luminată cu o lumină roșie, aproape infernală, care mi-a atras atenția. Becul puternic lumina carnea, făcând-o mai atrăgătoare pentru clienți. În fața tejghelei stătea o femeie, și am fost nevoit să aștept să plece pentru ca să-l pot fotografia pe vânzător. Am avut la dispoziție câteva secunde pentru a alinia camera (mult pentru un fotograf, credeți-mă) și imediat după ce femeia a plecat, am făcut câteva fotografii. Măcelarul m-a observat cu puțin timp înainte să îi fac poza, iar câteva momente mai târziu s-a ascuns în spatele tejghelei. Așa încât am apucat să fac doar un singur portret.

***

Fotografie realizată de Maryan Kushnir

Această unitate se afla într-o pădure situată la câteva sute de metri de pozițiile rusești, în timp ce armata invadatoare încerca să străpungă liniile ucrainene. Adăpostul nu era altceva decât o groapă, săpată în solul nisipos, adâncă de aproximativ un metru. Trunchiuri de copaci și prelate formau tavanul.

Înăuntru erau șase soldați, în ceea ce numesc „gaura iepurelui”, fără suficient spațiu pentru a dormi corespunzător. Unii luptători lucrau pentru a face adăpostul mai locuibil; alții încercau să prindă câteva momente de odihnă. La fiecare 15 minute, armata rusă bombarda poziția cu artilerie grea. Uneori, stresul era vizibil pe chipurile soldaților. Noaptea, temperatura era sub zero grade, iar o lumânare de tranșee era singura sursă de căldură. Orice sursă mai caldă ar fi expus poziția la camerele sensibile la căldură.

Ziua era aproape imposibil să ieși în pădure, care era constant bombardată. O numeau „Pădurea Verdun”, făcând referire la bătălia din Primul Război Mondial din Franța. Toți copacii au fost spulberați de șrapnelul incandescent al obuzelor de artilerie. Aproape un an mai târziu, armata rusă avea să străpungă linia de apărare ucraineană în regiunea Harkov și să captureze această poziție.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te