Subiectul finanțării partidelor politice în campaniile electorale este unul de o importanță deosebită în Republica Moldova, în special în actualul context electoral, consideră Mihai Mogâldea, expert la Institutul de Politic și Reforme Europene, citat de Radio Chișinău. Potrivit expertului, au existat mai multe bănuieli rezonabile în ultimii ani despre abuzuri din partea partidelor politice, care nu au fost investigate de autorități. În opinia lui Mihai Mogâldea, problema ține atât de buna funcționare a instituțiilor abilitate, cât și de normele legislative, care necesită modificări. Este important ca problemele să fie remediate pentru a spori încrederea cetățenilor în instituțiile statului și în corectitudinea procesului electoral, potrivit lui Mihai Mogâldea.
Riscuri anticipate: cum facem o campanie fără Covid? – este titlul analizei semnate de Vlada Ciobanu pentru Centrul de Politici și Reforme. Autoarea consideră că deși scade numărul de infectări, nu înseamnă că pandemia s-a oprit. În lipsa unor instrucțiuni din partea Comisiei Electorale Centrale, dar și a unor angajamente publice din partea partidelor politice de a desfășura campania electorală în conformitate cu anumite reguli menite să împiedice răspândirea virusului, deja se asistă la încălcări grave din partea unor concurenți electorali. Or, concertul de hramul orașului Bălți cu mii de participanți, fără distanță și în mare parte fără de măști, dar și alte întruniri electorale în încăperi, cu persoane care nu respectă regulile indică că este necesară o mai multă atenție din partea autorităților din domeniul sănătății publice, a CEC-ului, a societății civile și a concurenților electorali asupra acestei probleme, consideră Vlada Ciobanu.
Săptămânalul „Ziarul de Gardă” citează din constatările Curții de Conturi potrivit cărora în anul 2020, unele misiuni diplomatice și oficii consulare au procurat cinci mașini noi, în sumă totală de 3,6 milioane de lei. Achizițiile respective nu au fost planificate la începutul anului, iar trei automobile au fost achitate în avans. Achizițiile au avut loc într-un an pandemic în care statul s-a pomenit într-o criză a sistemului de sănătate, iar Guvernul a inițiat chiar și o campanie de colectare a fondurilor sub formă de donații pentru combaterea Covid-19. Autoritățile au insistat că pentru aceste cumpărături nu au fost cheltuite resurse financiare suplimentare și că achizițiile erau necesare pentru „reînnoirea parcului auto”.
Portalul Media-azi.md anunță că de Ziua Internațională a Copiilor, Centrul pentru Jurnalism Independent va lansa versiunea video a spectacolului „Un click din colţi sau Lupul Manipulator”, adaptare după povestea educațională cu același titlu semnată de cercetătoarea media Solvita Denisa Liepniece din Letonia. Spectacolul este o premieră pentru spațiul mediatic din Republica Moldova, fiind realizat sub forma unei povești educaționale și distractive, urmărind scopul de a ajuta micii consumatori de media să înțeleagă și să analizeze corect informația din sursele virtuale. Spectacolul este destinat copiilor de la grădinițe, precum și elevilor de la treapta primară, ajutându-i să înțeleagă cum funcționează mediul online și îndemnându-i să analizeze ceea ce au văzut sau auzit în special pe rețelele sociale.
Și… TVR Moldova scrie despre șase studente din Franţa au venit în Republica Moldova să înveţe cum să facă murături. Spre marea lor mirare, au descoperit că se pot prepara murături nu doar din varză, castraveţi sau roşii, dar şi din mere, morcov, sveclă sau chiar pepene. Ghidul lor este francezul Thierry Ernst - directorul unei fabrici de caşcaval din Horodişte, Rezina, care le ajută să cunoască bucătaria tradiţională şi ospitalitatea basarabenilor. Tinerele sunt studente la şcoala superioară de agro-dezvoltare internaţională din Franţa şi în ţara lor nimeni nu face acasă murături. Aşa că au decis să vină în Republica Moldova pentru a descoperi secretele şi reţetele gospodinelor din diferite localităţi. În 10 zile, fetele au reuşit să meargă cu traducătorul lor la 10 familii din diferite localităţi.