E 1 mai, Ziua Internaţională a Muncii şi-mi amintesc, stimaţi ascultători, de o poezie a lui Petrea Darienco pe care o învăţam în şcoala sovietică. Poezia se numea „Întîi Mai” şi ţin minte numai aceste versuri: „Tu te ridici pe schele de zidire / Şi pe ogoare fără haturi mii, / Şi peste tot vezi muncă şi-nflorire, / Şi-auzi numai cîntări şi bucurii…”
Ştim bine ce însemna munca şi înflorirea la sovietici, dar adevărul e că nici acum nu stăm bine cu acestea. Foarte mulţi dintre concetăţenii noştri muncesc astăzi pe alte meridiane şi făuresc alte lumi, iar în Moldova nu prea mai are cine să lucreze. Pleacă de aici cine poate. Acum şi foarte mulţi medici moldoveni vor să muncească în România fiindcă procedura de recunoaştere a diplomelor lor s-a simplificat. Aşa că mă tem că vom sta prost cu făurirea în anii care vin.
Există un mit, acela că moldovenii sînt foarte harnici, că răstoarnă munţi, că lucrează cum nimeni n-o mai face. Întrebarea care se impune este aceasta: Dacă sînt atît de harnici, dacă muncesc cu acribie, de ce ţara e împotmolită în sărăcie? Ce se întîmplă de fapt? De ce munca moldovenilor e sterilă?
De altfel, am impresia că randamentul muncii moldovenilor este mult mai impresionant în Italia, Rusia sau în alte ţări străine. Acolo moldovenii muncesc mult mai serios decît în Moldova. Să fie numai salariile la mijloc? Sau mai e ceva?
Mă întreb pentru cîţi moldoveni ziua asta de 1 mai e o sărbătoare? Cîţi se bucură că muncesc în Moldova? Cîţi au roadă bogată de pe urma muncii lor? A muncii, nu a hoţiei.
