Rata de vaccinare împotriva COVID-19 a trecut în R. Moldova de 11%, cu peste jumătate de milion de doze de vaccin administrate în trei luni și jumătate de la startul campaniei de imunizare. Dar autoritățile medicale au lansat un nou un apel la mobilizare și „consolidarea forțelor” pentru continuarea vaccinării, spunând că este singura cale de apărare contra noilor tulpini ale coronavirusului și de revenire la o viață normală.
Autoritățile din sănătate se declară îngrijorate de ritmul încetinit al vaccinării înregistrat a doua săptămână consecutiv şi semnalează, în premieră, de la lansarea imunizării, că s-ar putea să nu mai atingă obiectivul scontat, cel de a vaccina, până în toamnă, 70 la sută din populație.
Pentru a atinge această cotă R. Moldova trebuie să imunizeze săptămânal peste 80 de mii de persoane. În ultimele şapte zile s-au vaccinat în jur de 60 de mii de persoane, balanța fiind înclinată însă de cei care şi-au administrat rapelul, adică a doua doză. De exemplu, marți au fost administrate 18 mii de doze, dintre care peste 14 mii reprezintă rapelul şi doar în jur de 3 mii doze noi administrate. Dacă la început lentoarea campaniei de imunizare era motivată de autorități prin accesul limitat la vaccinuri, acum, când stocurile disponibile sunt suficiente, singura explicație ar fi reticenţa populației alimentată de informaţiile false despre imunizare, în general, şi despre anumite tipuri de vaccin anti-Covid, constată șefa Departamentului epidemiologie a Universității de Medicină Angela Paraschiv, experta comitetului de imunizare:
„Din păcate avem încă populaţie care este reticenţă faţă de vaccinare şi anume din cauza acelor mituri şi falsuri care circulă pe reţele de socializare. Reiterăm că toate vaccinurile care sunt aprobate de OMS sunt sigure şi eficiente. Îndemnăm populaţia să se informeze din surse sigure, din informaţii difuzate de specialişti şi să accepte vaccinarea astfel ca să eliminăm infecția de pe teritoriul ţării.”
Nu avem aşa o campanie mai dură, mai agresivă. Este necesară o informare mai vastă
Specialiştii din domeniu invocă şi alte motive de întârziere a imunizării, de la incertitudinea legată de recunoașterea certificatelor de vaccinare emise de autorităţile moldovene şi până la neajunsurile campaniei de comunicare.
Directoarea Asociaţiei Medicale Teritoriale Buiucani Liliana Iașan responsabilă de organizarea procesului de imunizare în asistența medicală primară observă că în municipiul Chişinău, căruia îi revin cam jumătate din toate dozele administrate până acum, şi unde au fost organizate mai multe acţiuni de popularizare, inclusiv maratoane şi puncte mobile de imunizare, nu se atestă o descreștere a interesului faţă de vaccinare, ci dimpotrivă un interes mai sporit. Ea consideră că e nevoie de o campanie de informare mai agresivă despre beneficiile imunizării, în special în mediul rural:
„Este adevărat că rolul de a informa ne revine în primul rând nouă celor din medicina primară, dar a informa verbal, telefonic este foarte complicat, vă daţi bine seama. Nu avem aşa o campanie mai dură, mai agresivă. Este necesară o informare mai vastă.”
E nevoie şi de un lucru permanent cu populaţia generală, acţiuni ţintite mai cu seamă în mediul rural
Președinta Centrului Strategii și Politici de Sănătate Inga Pasecinic consideră că e nevoie de măsuri și tactici noi din partea autorităților pentru a impulsiona vaccinarea:
„Am atenţionat nu o dată colegii şi autorităţile că ar fi bine să vorbim nu doar populaţiei generale despre diferite tipuri de vaccin, cum lucrează, ce reprezintă, dar şi lucrătorilor medicali pentru că nu toţi sunt la curent cu tipurile de vaccin disponibile la noi. Ar fi primordial să lucrăm atât cu lucrătorii medicali în a-i informa nu doar despre tipurile de vaccin, dar şi despre metodele de consiliere, un fel de advocacy pentru populaţia generală pentru a-i insufla încredere oamenilor faţă de vaccinare. Totodată e nevoie şi de un lucru permanent cu populaţia generală, acţiuni ţintite mai cu seamă în mediul rural fiindcă ei sunt mai lipsiţi de atenţia noastră. Noi cei de la oraşe suntem la acest capitol mai favorizați ca ei. Când spun acţiuni țintite mă refer inclusiv la echipe mobile, maratoane campanii de genul vaccinul la poarta ta etc.”
Datele celui mai recent sondaj realizat de Ministerul Sănătăți sugerează că cei care în general ar accepta să se vaccineze, cu orice ser propus de autorităţi, ar fi în jur de 40 la sută, adică de aproape patru ori mai mulți decât s-au vaccinat până acum, când rata de imunizare e puțin peste 11 la sută. Deci bazinul celor care pot fi atrași în proces, adică convinşi fără prea mult efort să se vaccineze, este unul încă destul de mare, constată experţii.