Linkuri accesibilitate

Cum pot fi tinerii protejați de hărțuirea pe internet (moldova.org)


Revista matinală a presei Moldova
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:34 0:00

Într-un comentariu pentru Agenția de știri IPN, Victor Pelin amintește că la mai puțin de un an de zile de la modificarea Legii privind sistemul public de pensii de către majoritatea PSRM/Partidul Șor, noua majoritate parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate s-a văzut nevoită să revizuiască vârsta pensionării. În opinia autorului, în chestiuni foarte sensibile, precum e vârsta de pensionare, ar fi necesară existența unui consens larg între forțele politice reprezentate în Parlament. Și asta pentru că populismul preelectoral al PSRM/Șor a făcut abstracție de principiile de bază privind sustenabilitatea fondului de pensii, dar a creat așteptări nejustificate din partea cetățenilor, iar actualmente creează deziluzii.

Victor Pelin crede că guvernarea PAS îi răspunde actualei opoziției cu aceeași monedă, în special în privința vârstei de pensionare a femeilor. Acest comportament poate fi devastator pentru suportul formațiunii. O soluție intermediară ar fi ca după atingerea vârstei de pensionare, de exemplu, de 60 de ani pentru femei, să se recurgă la reexaminarea indicatorilor de sustenabilitate a fondului de pensii.

Republica Moldova va continua procesul de apropiere de valorile și statele occidentale, în care România va avea un rol important, dar trebuie să mențină relații pragmatice, în special în domeniul economic și comercial și cu Federația Rusă, având în vedere resursele de care dispune acest stat, dar și interdependența din perioada sovietică. Acestea sunt câteva dintre opiniile experților citați de Radio Chișinău, între care și directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Victor Juc. El consideră că balansarea continuă a orientării strategice a Republicii Moldova între Est și Vest a fost provocată de divizarea societății, dar și de elitele politice care nu au știut cum să întrețină relații bune cu ambele părți. „Republica Moldova se află într-o situație geopolitică nefavorabilă, fiind mereu în fața amenințărilor și a politicilor. Elitele politice însă deseori nu conștientizează rolul care le revine în asigurarea intereselor naționale”, consideră Victor Juc.

Portalul Moldova.org scrie despre Bullyingul online și enumeră cinci metode prin care vă puteți proteja copilul de acest fenomen. Cyberbullyingul este violența psihică pe care o putem primi de la utilizatori publici sau anonimi ai spațiului digital: pe rețele sociale, în sfera jocurilor online sau pe platformele de chat.

În Republica Moldova victimele cyberbullyingului ajung foarte rar să declare aceste infracțiuni la organele de protecție. Conform Studiului din 2021 „Siguranța copiilor pe Internet”, realizat de Asociația „La Strada Moldova”, copiii de 12-14 ani cel mai des sunt expuși riscului de a primi mesaje înjositoare în adresa lor pe aplicații de tip Messenger, de a li se accesa informațiile personale prin furt de parole, furt de identitate sau hărțuire online prin publicarea unor comentarii sau fotografii denigratoare, care pot fi văzute de toată lumea. Aceste riscuri predomină în rândul copiilor din familii cu statut socioeconomic mai scăzut.

XS
SM
MD
LG