În Germania, Olaf Scholz este atacat chiar și în propria sa coaliție guvernamentală, pentru faptul că refuză să spună clar că dorește victoria Ucrainei. Este ceea ce afirmă astfel foarte conservatorul cotidian The Times, la Londra.
Cu toate astea, în timpul unei intervenții televizate, ministra de externe Annalena Baerbock s-a poziționat clar în favoarea unei victorii ucrainene împotriva Rusiei. Ministra ecologistă răspundea criticilor din partea conservatorilor, pentru care guvernul lui Olaf Scholz nu se arată suficient de angajat în această direcție.
Din gura numitei Annalena Baerbock s-a auzit „fraza care nu trebuie pronunțată” în politica germană. Invitată la o emisiune a postului de televiziune ZDF, ministra germană de externe a precizat, pentru prima dată, că este în favoarea unei victorii ucrainene. “Ucraina trebuie să câștige, a spus ea pe 1 iunie, subliniind crimele comise pe solul ucrainean de militarii ruși. Este evident că Rusia nu trebuie să câștige acest război. Dimpotrivă, Rusia trebuie să piardă din punct de vedere strategic.”
Această declarație este un nou pas înainte pentru ministra ecologistă și șefă a diplomației, care anunțase deja la radio Deutschlandfunk că „Ucraina ar trebui să poată câștiga.” Site-ul canalului N-TV ironizează astfel: „Parcă îl auzim pe Scholz – însă doar parcă, pentru că nimeni nu l-a auzit vreodată pe cancelar spunând că „Ucraina ar trebui să poată câștiga”.
Sancțiunile UE și primăvara Patriarhului
Tot The Times, la Londra, mai revelează și că Uniunea Europeană l-a scos pe patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, de pe lista neagră a sancțiunilor, după opoziția afișată din partea Ungariei.
S-a dovedit că scoaterea lui Kirill de pe listă, cu toate că e unul din cei mai înfocați sprijinitori ai lui Putin și ai invadării Ucrainei, a fost o condiție a Ungariei lui Viktor Orbán pentru a accepta o renunțare parțială a UE la petrolul rusesc.
„N-o să blocăm embargoul pe petrol din cauza patriarhului”, este cum s-a justificat un diplomat UE pentru The Times. „Papa o să fie oricum mulțumit”.
În timp ce Papa Francisc l-a criticat pe Kirill pentru că se arată a fi „mesagerul lui Putin”, Vaticanul arată că dorește să nu închidă definitiv dialogul cu Biserica Ortodoxă Rusă.
Războiul a readus în Rusia lupta de clasă
Convertirea rapidă a Rusiei la capitalismul sălbatic în anii 1990 a stârnit o uriașă ranchiună în populație față de elitele liberale. O întreagă cleptocrație s-a construit în scurt timp, pe fundalul „privatizărilor”, care s-au dovedit un jaf generalizat.
Săptămânalul francez Courrier International, cel care oferă în traducere cele mai bune articole ale săptămânii din presa de pe întreaga planetă, are în ultimul său număr publicat astăzi un lung articol preluat din Gazeta.ru care scrie cum întreg establishment-ul liberal părăsește acum Rusia, în vreme ce populația sărăcită se bucură că averile oligarhilor sunt confiscate în Occident.
Articolul descrie în detaliu cum în întreaga Rusie reînvie „ura de clasă”, sau cum mai degrabă ea nu a dispărut niciodată din anii 1990 încoace, de când „elitele lui Elțîn” au furat tot ce se putea, etalându-și pe față „tendințele canibale”.
„E ciudat”, scrie articolul rusesc, „că s-a putut imagina că poporul care în urmă cu un secol, în momentul revoluției bolșevice din 1917, a instaurat proprietatea colectivă asupra pământului și schimbul anual al parcelelor în detrimentul randamentului agricol doar pentru a garanta fiecăruia o parte echitabilă de pământ ar putea da cu buretele peste procesul privatizării.”
De aceea, conchide articolul, toți săracii din Rusia se bucură acum de necazul elitelor care nu mai știu unde să fugă de dictatura lui Putin. Ideea este că dacă averile furate de „liberali” nu pot fi returnate poporului, plebea se poate bucura măcar că ele sunt confiscate în Vest, acolo unde clasa îmbogățiților fuge acum să se ascundă.
— „Confiscați-le tot!” strigă rușii, bucurându-se de necazul tuturor acestor oameni de afaceri, politicieni și vedete de televiziune cu averi făcute în anii 1990.
Este exodul cel mai important afară din Rusia de la Revoluție încoace, scrie Foreign Affairs, zeci de mii sau sute de mii de oameni relativ înstăriți, occidentalizați, cu studii superioare care părăsesc marile orașe, ceea ce pune serioase întrebări asupra viitorului Rusiei.
Ba chiar, jurnaliștii ruși Andrei Soldatov și Irina Borogan sprijină ideea unei universități ruse în exil, cu sprijin european, precum și crearea unei prese rusești în străinătate, într-atât fenomenul exilului rusesc ar trebui să preocupe guvernele europene.
Demisia consilierului lui Putin care făcea elogiul corupției
De altfel, presa occidentală, precum Le Monde, a mai scris recent despre demisia-surpriză (care a constituit o serioasă lovitură de imagine pentru Kremlin) a consilierului lui Putin Anatoli Ciubais.
Figură istorică a noii Rusii post-comuniste, Ciubais era ultimul dintre oamenii lui Elțîn păstrat de Putin după curățenia generală efectuată de acesta pentru a înlocui pe toată lumea cu oameni de-ai lui.
Însărcinat de Putin cu problemele climatului și cele de mediu, acest liberal fost vice-prim-ministru a părăsit Rusia cu familia, avertizând împotriva pericolului pus de «nostalgia imperială».
Ciubais a fost omul care, de-a lungul anilor ’90, s-a aflat în spatele „privatizărilor”, când apropiaţii puterii au obţinut averi colosale primind în folosinţă infrastructurile statului în schimbul supunerii politice.
Ciubais e și unul dintre cei care au făcut în mod deschis elogiul corupţiei ca fenomen inevitabil într-o perioadă de tranziţie cum este trecerea de la comunism la liberalism. Ciubais a fost chiar un apologet al utilităţii sociale a „baronilor tâlhari” din Rusia, a celor care în vremea lui Elţîn au devenit miliardari literalmente peste noapte – oligarhi precum Mihail Hodorkovski (care, provocându-l pe Putin, a făcut nouă ani de închisoare într-un lagăr din Siberia) sau Roman Abramovici (instalat prudent la Londra, unde printre altele a cumpărat clubul de fotbal Chelsea), — oameni care în condiţiile funcţionării normale a unui stat n-ar fi avut în mod neapărat capacitatea de a-şi pune pe picioare o afacere proprie, dar care s-au aflat la momentul potrivit în favorurile structurii care, chipurile, privatiza şi care avea nevoie de intermediari.
Ciubais a făcut în repetate rânduri elogiul acestor oligarhi, ajunși să formeze ceea ce se numeşte prin alte părţi „Mafia gulerelor albe”, explicându-le atât ruşilor, cât şi occidentalilor (care nu doreau atunci altceva decât să se lase convinşi) că pirateria financiară şi ingineriile economice practicate de „gulerele albe” ale mafiei nou-îmbogăţiţilor sunt un fenomen natural şi, în cele din urmă, chiar util. Ei fură azi şi se îmbogăţesc obscen, e adevărat, spunea Ciubais, dar feciorii lor vor deveni cetăţeni eminenţi, respectabili şi responsabili, care vor merge la universităţi, vor face filantropie, vor fi, pe scurt, acea clasă de tehnocraţi şi intelectuali înstăriţi de care avem nevoie.
Cum se vede însă, cu toată luciditatea și tot cinismul său, nici el nu prevăzuse ascensiunea hidrei Putin. Avertismente lui tardive de astăzi nu șterg cu nimic faptul că Ciubais nu a prevăzut nici turnura ideologică a unui naționalism mesianic pe fundal de neo-fascism ortodox și nici ascensiunea unui comanditar de asasinate, Putin, cu o „Eva Braun” ascunsă în Elveția și care e apărat de gărzi pretoriene cecene, în vreme ce amenință planeta întreagă cu degetul pe butonul nuclear.
