Miercuri seară, la ora 21.20, la Moldova 1 are loc premiera unui nou documentar al Europei Libere din seria „Pur și simplu, Moldova”, de data aceasta despre soarta celor care ies din închisoare. Puteți urmări filmul și pe pagina noastră de internet, tot de la ora 21.20 și pe rețelele de socializare.
Filmul intitulat „Minți încătușate” , realizat de Victoria Colesnic și Natalia Sergheev, îi are în prim plan pe Larisa Antonișena, profesoară la Tiraspol și pe fiul ei Vladislav, care în 2016 a ajuns după gratii. Detenția a afectat profund sănătatea mintală și fizică a tânărului de 23 de ani. Au urmat ani grei în care Larisa a luptat pentru a-și menține fiul pe linia de plutire. Este unul dintre numeroasele cazuri în care sistemul penitenciar a întârziat să ofere deținuților servicii adecvate de sănătate mintală, așa cum veți auzi în interviul de peste câteva minute cu Natalia Sergheev, una din autoarele documentarului.
Natalia Sergheev: „Subiectul sănătății mintale este foarte aproape de sufletul meu și al Victoriei Colesnic, colega cu care am făcut acest documentar. Pot vorbi, în acest caz, și în numele ei, fiindcă timp de un an împreună cu Victoria am făcut un podcast la acest subiect, care se numește„Sunt Bine”.
Și atunci când, timp de un an, te gândești zi de zi la subiectul sănătății mintale, e foarte greu să ieși din acest subiect. Cu cât mai mult te aprofundezi într-o temă, cu atât mai multe vieți descoperi, cu atât mai multe personaje descoperi și, tot documentându-ne și discutând, am înțeles că subiectul sănătății mintale anume în sistemul penitenciar pentru deținuții din Republica Moldova este unul relativ neexplorat, am găsit foarte puține materiale, am găsit practic mai multe rapoarte. Sănătatea mintală în continuare este, din păcate, un subiect extrem de stigmatizat.”
Europa Liberă: Totuși, voi ați reușit să ajungeți la o istorie, v-ați apropiat de o familie care trece printr-o asemenea experiență. A fost o întâmplare?
Natalia Sergheev: „Și da, și nu. Noi am pornit, de fapt, documentarea dintr- un alt colț complet. Pe noi ne interesa în general sistemul penitenciar, însă, documentându-ne, am descoperit o investigație publicată pe site-ul Centrului de Investigații Jurnalistice, investigație semnată de Julieta Savițchi, care vorbea mai pe larg despre accesul la servicii medicale, și anume datorită acestui material am găsit-o pe Larisa Antonișena și am aflat despre istoria fiului ei, Vladislav. Vladislav acum este un tânăr care are 29 de ani, dacă nu greșesc, dar el a ajuns în pușcărie la 23 de ani, la o vârstă relativ tânără și de atunci a început lupta Larisei pentru fiul ei și, nu în ultimul rând, pentru accesul fiului ei la servicii de sănătate mintală și, în general, de sănătate în cadrul sistemului penitenciar. Larisa în continuare spune că psihiatra care îl trata pe Vladislav în penitenciar, pur și simplu, i-a salvat viața copilului ei.”
Europa Liberă: Arată cazul lui Vladislav metehnele sistemului, situația adică poate fi raportată și la alți tineri care ajung în sistemul penitenciar din varii motive?
Natalia Sergheev: „El spune doar un lucru, și anume un nume – Andrei Brăguța. Câțiva ani în urmă, anume cazul lui, cred eu, a scos în evidență faptul că la capitolul sănătății mintale sistemul penitenciar are încă multe de învățat și de schimbat. Pe de o parte, pentru mine nu este o surpriză și cred că nici pentru alții nu este o surpriză că în societate subiectul sănătății mintale este extrem de stigmatizat, există multe stereotipuri și astfel, într-un fel, nu ne putem aștepta de la sistemul penitenciar să fie mai bun decât însăși societatea.”
Europa Liberă: Cazul lui Andrei Brăguța a adus iar în discuție condițiile inumane în care sunt ținuți deseori deținuții și s-a mai discutat la acest subiect, dar rareori am auzit referințe la sănătatea mintală a celor care ajung după gratii. Cei care v-au fost interlocutori au răspuns la această stare de lucruri?
Natalia Sergheev: „Da, și - surprinzător - explicațiile foarte frecvent pot fi ușor intuite, fiindcă sunt niște probleme de sistem. În cadrul acestui documentar și pur și simplu în procesul de documentare am vorbit cu mai mulți reprezentanți ai autorităților.
În film o veți vedea pe Irina Barbîroș, care este șefa Direcției medicale a ANP și ea oferă câteva explicații, dar, în primul rând, e vorba de lipsa oamenilor și, din câte mi-a spus și dna Barbîroș, se vrea o mai bună instruire a lor. Pe de altă parte, e vorba și de salarizare, cei care deja sunt în sistem nu numaidecât sunt motivați la capitolul financiar, deci chiar dacă profesioniști buni ajung în sistem, frecvent ei pleacă pentru oportunități mai bune. Acestea, cel puțin, sunt unele dintre explicații.
În rapoartele internaționale noi am văzut o privire un pic mai largă și mai complexă asupra acestei imagini, și anume o mare problemă este faptul că, după cum spun apărătorii drepturilor omului, în Republica Moldova există două sisteme medicale paralele - sistemul medical al sănătății publice și cel din penitenciare. Și unii avocați spun că asta nu este numaidecât perfect și asta se reflectă inclusiv asupra calității serviciilor medicale în penitenciare.”
Europa Liberă: Înțeleg că dincolo de istoria lui Vladislav, istoria unei familii care trece prin mai multe provocări, voi ați mers cumva mai departe, uitându-vă ce se întâmplă mai larg. Și au fost întrebări la care ați ținut să găsiți răspuns?
Natalia Sergheev: „Noi am vrut cu Victoria să înțelegem, în primul rând, care este motivul din care subiectul sănătății mintale continuă să nu fie o prioritate pentru autorități și pentru societate. Nu pot spune numaidecât dacă am găsit răspuns la această întrebare, fiindcă chiar la finalul unui documentar de 30 de minute sunt încă multe întrebări cu un răspuns deschis, dacă aș putea spune așa, însă ceea ce am vrut noi să arătăm, în primul rând, cred eu, este că drepturile omului nu sunt un moft, ele contează indiferent de circumstanțe, ele contează atât pentru cetățenii de la libertate, cât și pentru deținuți.
E foarte simplu și e foarte ușor să desconsideri sănătatea mintală a unor persoane care stau după gratii, dar să nu uităm că atunci când suntem la libertate noi avem posibilitatea de a apela la un specialist, apela la un prieten, apela la familie când avem nevoie de ajutor, iar cei de după gratii nu au această posibilitate.
Mai mult decât atât, dacă societății îi este atât de greu să ia în serios provocările de sănătate mintală, să fie empatică față de persoanele cu aceste provocări e foarte simplu să-ți dai seama ce se întâmplă în penitenciare.”
Europa Liberă: Întrebarea e – câți dintre tinerii care stau după gratii din varii motive au curajul să ceară ajutor?
Natalia Sergheev: „Din păcate, nu am cifrele exacte, însă pot spune cu siguranță că am fost extrem de surprinsă, în cel mai pozitiv sens al cuvântului, și în continuare suntem împreună cu Victoria extrem de recunoscătoare Larisei și lui Vladislav, și întregii familii Antonișen că au decis să-și deschidă ușile în fața noastră, să ne lase în intimitatea lor, ca să ne spună această istorie extrem de personală, extrem de intimă. Și, la drept vorbind, nu multă lume ar fi avut curajul, fiindcă, în opinia mea, este un curaj să poți vorbi deschis despre sănătatea mintală, să poți spune: «Da, eu am avut nevoie de ajutor, nu întotdeauna l-am primit și din acest considerent înțeleg și mai bine înțeleg cât de important este să ceri ajutor la timp și să ai aceste servicii și acești profesioniști la care să te poți adresa».”
Europa Liberă: Gratiile fizice funcționează și la nivel mintal cumva?
Natalia Sergheev: „Cred eu, e simplu pentru oamenii care nu au mult acces la sistemul penitenciar, care nu interacționează cu deținuți sau foști deținuți să creeze aceste gratii și în mintea lor, imaginându-și că există societatea noastră, există prietenii noștri, familia noastră, vecinii noștri și există deținuții care stau acolo undeva și care sunt cu totul altfel decât noi. Ei sunt exact aceiași oameni și dacă nouă ne este greu, oamenilor de la libertate, să vorbim despre sănătatea mintală, desigur că și lor le este greu să vorbească despre asta. Mai mult decât atât, în condiții relativ proaste, fiindcă nu în toate penitenciarele sunt condiții bune și asta n-o spun doar eu, dar o spun și apărătorii drepturilor omului, în acele condiții e foarte greu să înțelegi că ai nevoie de ajutor la capitolul sănătății mintale. Și aceste persoane cu atât mai mult se închid în sine și ceea ce mi-a spus Vladislav, dar care n-a ajuns și în film, este că pentru el probabil a contat cel mai mult că psihiatra lui pur și simplu îl asculta. El a avut cu cine vorbi și cineva îl asculta și îi acorda această atenție extrem de necesară.”
Europa Liberă: Și din ceea ce a ajuns în film, crezi tu, cu ce va rămâne publicul după vizionarea celor 30 de minute, cumva o istorie cu final fericit?
Natalia Sergheev: „Într-adevăr, este un final fericit. Eu și Victoria sperăm din suflet că privitorul va putea empatiza cu istoria Larisei și cu istoria lui Vladislav, fiindcă nu contează dacă ai săvârșit o faptă urâtă și ai ajuns după gratii, drepturile omului trebuie respectate oriunde.
Într-un final, deținuții tot în societate ies, tot trebuie să se integreze în societate și cu cât mai mult acești deținuți vor ști și vor cunoaște că societatea îi sprijină, că autoritățile le oferă serviciile necesare pentru reintegrare în societate, iar serviciile de sănătate mintală sunt absolut necesare pentru ca acești deținuți să devină o parte integră a societății și să fie niște cetățeni cu drepturi depline și cu cât mai mult asta se va întâmpla, cu atât mai mult acești oameni se vor simți mai siguri, rata de recidivă va scădea în Republica Moldova, apropo la noi este o rată relativ înaltă de recidivă.
Și speranța mea este că acești oameni într-un final, la un moment dat, într-un viitor, sper eu, apropiat vor simți că societatea nu îi stigmatizează, nu le stigmatizează experiența, dar este gata cu o minte deschisă să îi primească înapoi.”
