Englezirea leneșă și slugarnică a făcut că deseori domnii și doamnele care lucrează în presa de limbă română ajung să preia, din știri în engleză, nume slave prin care apar câte un Y sau grupul de consoane -CH- pentru a reda -ce- sau -ci-.
Am văzut cu toții știri în limba română despre președintele Ucrainei Volodimir Zelensky!... Unii s-au obișnuit să scrie așa. În realitate, nu poate fi Zelensky, desigur, sau Zelinsky, cum am văzut la cineva, "persoană publică", de altfel, care scrisese așa probabil sub influența amintirii numelui de familie al șefului legionar Zelea Codreanu: Zelinski.
Așa încât: o primă regulă absolută și fără excepții este că în transcrierile numelor din alfabete slave nu folosim Y. De fapt, nu folosim niciodată următoarele litere: Q, X, Y și W.
Transcriind așadar din limbile slave, respectăm cu strictețe criteriul grafic, iar nu pe cel al pronunției. Regulile sunt precise, iar nu după fantezia fiecăruia. Astfel, G- înainte de vocalele deschise -e și -i va fi întotdeauna redat în română ghe- și ghi-. Am văzut, de pildă, în presa română numele vice-ministrului rus de externe redat ca: „Sergei Verchinin”! Evident că este greșit, până și un elev de liceu ar trebui să știe că în românește nu poate fi Sergei, ci doar Serghei. Sergei sau Sergey transcriu englezii, deoarece ei transpun Сергей literă cu literă. Scriem, așadar, Serghei Verșinin (iar nu Verchinin, niciodată nu folosim ch- și sh pentru rusă).
— O primă regulă la transcrierea numelor din rusă este așadar că e strict interzis să folosim în română Y. Niciodată Tolstoy sau Dostoyevsky. Y este grecesc, de aceea îi spune “y grec”, și nu are ce căuta la transcrieri din rusă pe limba noastră, unde folosim doar -i: Dostoievski.
— Dar englezii și americanii mai folosesc Y și când transcriu din rusă Ы (î): Solzhenitsyn = Soljenițîn. Așa că, atunci când ești confruntat cu transcrierea în engleză a unui nume rusesc, trebuie să știi că Y poate reda, în engleză, atât semivocala i (cea care în germană, de pildă, este -j-), sau vocala închisă -î.
— Numele lui Ельцин, de pildă, este transcris doar parțial corect în mai toate limbile. E transcris hibrid. În engleză este: Yeltsin, pentru că E- inițial în rusă se pronunță automat: ie-. Prima parte a numelui este transcrisă fonetic. Dar dacă se dorea un fonetism total ar fi trebuit să fie: Yeltsyn, pentru că în rusă i după ț este automat î, cum avem corect în română: El-țîn. În schimb, în română, prima parte a numelui e doar transcrisă literă cu literă, pentru că fonetic complet ar fi trebuit să fie: Ielțîn (cum se și pronunță, de altfel).
— Pentru că am vorbit atâta despre -î, iată încă o remarcă: este strict interzisă, la transcrierea din chirilice, folosirea lui â (î din a). Această literă aberantă, inutilă, inventată de noi doar pentru a face cuvintele de origine latină să se apropie grafic de forma lor din acea limbă (pâine, câine, România) nu are ce căuta într-o transcriere fonetică, în care fiecare literă trebuie să corespundă unui sunet și invers. Nu vom transcrie așadar (o monstruozitate grafică!) Kârgâzstan, ci Kîrgîzstan (sau, și mai bine, rămânem la tradiționalul Kirghizia). Ar trebui să intre în reflex evitarea totală a lui  în transcrierile din rusă. E cu totul absurd să scriem Elțân sau Soljenițân. Este voie doar: Elțîn (pentru că așa s-a impus, în loc de Ielțîn) și Soljenițîn. Niciodată â în nume rusești, ci doar î.
— În treacăt fie spus, vedem și că -ZH- e doar redarea grafică în engleză a lui -J-. Avertisment pentru tinerii jurnaliști care ar fi tentați să preia din engleză tels quels numele Brezhnev sau Zhdanov, în loc să le transcrie românește Brejnev și Jdanov. Solzhenitsyn = Soljenițîn.
— Într-atât de interzis trebuie să fie -â- (î din a) în transcrierile fonetice din rusă, încât până și în transcrierea unor referințe bibliografice (titluri de cărți) vom transcrie doar cu -î. De pildă, o carte cu titlul: “Румынский язык” va fi într-o bibliografie: “Rumînskiĭ ĭazîk”, iar nu: “Rumânskiĭ ĭazîk”. Atât în “румынский”, cât și în: “язык” avem același ы/î, așa încât: “Rumînskiĭ ĭazîk”.
— Și apropo de terminația adjectivală -ий, corect -ii, sau și mai fonetic -iĭ, ca în rumînskiĭ, în numele proprii o ignorăm și tradițional o transcriem simplu: -i. De aceea Достоевский și Горький sunt Dostoievski și Gorki, iar nu Dostoievskii și Gor’kii (și de asemenea ignorăm întotdeauna în transcrierea numelor semnele moale și tare: ь și ъ).
— Desigur, -ch- și -sh- nu pot exista la transcrierea din rusă, ci trebuie găsite ce-, ci- și șe-, șa-, și- corespunzătoare. Chekhov e Cehov, desigur, așa cum Khrushchev (sau în franceză Khrouchtchev) este Hrușciov.
— Kh- pe care îl vedem peste tot în engleză din rusă e simplu: H. Din nou, Chekhov e Cehov, așa cum Khrushchev este Hrușciov.
— Acesta din urmă pune problema suplimentară a lui -ë- (-io-). Numele fostului lider sovietic Хрущёв se scrie corect cu -ë- (-io-), doar că punctele de pe -ë- nu sunt obligatorii, fiind una din bizareriile ortografiei ruse. Numele poate fi așadar scris și Хрущeв, de unde în engleză: Khrushchev. Fiind mai aproape de cultura rusă, noi trebuie să știm însă unde sunt acele puncte, așa că transcriem, mai corect decât englezii, Hrușciov, iar nu Hrușcev (sau, doamne ferește Khrușchev sau altă monstruozitate).
În sfârșit, există o excepție la puținele reguli de mai sus: atunci când un scriitor sau un politician rus important, sau orice altă personalitate a emigrat și a devenit celebru după ce a ales singur să-și scrie numele într-un anume fel, vom respecta dorința lui și îi vom scrie numele exact așa cum a ales el să-l scrie. Așa sunt, de pildă, scriitorul franco-rus Vladimir Volkoff (Волков), cu -ff, sau marele lingvist Nikolai Trubetzkoy (Николай Трубецкой), inventatorul fonologiei, care în mod paradoxal a ales să-și scrie numele nerespectând regulile științei pe care o preda.
Sârbă și bulgară
Cât despre sârbă, acolo munca de transcriere e facilitată de aceea că alfabetele sârb (chirilice) și croat (latine) au fost concepute astfel încât să-și corespundă exact, așa încât pentru orice nume avem doar să căutăm varianta croată. Astfel: Александар Вучић = Aleksandar Vučić.
Excepție fac numele sârbești intrate în istorie, fie și în istoria recentă. Astfel pe Милошевић îl putem transcrie fie Milošević, fie cu fonetica românească: Miloșevici.
La transcrierea din bulgară, regulile sunt similare, cu diferența că în bulgară Щ, щ este șt-, iar nu șci- ca în rusă. Așadar: поща = poșta. Cealaltă diferență majoră față de rusă este că în bulgară ъ reprezintă vocala ă: къща = kășta = casa.
Primul monument scris al limbii române, Scrisoarea lui Neacșu de la Câmpulung (1521, sărbătorim acum 500 de ani), e de altfel un text scris cu convenții bulgărești, de aceea avem, chiar de la început: ``Ипак дау щире”… „Ipak dau știre”, unde știre (щире) este scris cu щ pentru șt-.
„Alφabetуl de tranziție”
Să mai spunem că în momentul trecerii lente de la alfabetul slavon la cel latin, biserica ortodoxă română, de tendință pravoslavnică, s-a opus sistematic și cu îndârjire reformei. Atunci când Ion Heliade Rădulescu și-a publicat Gramatica românească, mitropolitul Grigore, care era și președinte al Eforiei școlilor, blestema astfel:
— „Cine sunteți voi să cutezați a strica limba românească și a vă atinge de legea și de credința pravoslavnică? Ce sunt eresurile acestea? Unde mai e Alfa și Omega, nelegiuiților, dacă voi ați lepădat pe omega? S-a dus și legea și credința de când s-au dus acele vremi când niște oameni ca d-alde voi era arși de vii. Surghiun am să vă fac pe toți câți ați ieșit din cuibul dracului.”
(citat în: Ștefan Cazimir, Alφabetуl de tranziție, Cartea Românească 1986, pp. 93-94 ).
„Alfa și Omega” din imprecațiile mitropolitului, prima și ultima literă ale alfabetelor grec, dar și vechi slav (Α și Ω, mici: α și ω), se referă, desigur, la fraza din Apocalipsă: „Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul.”
Bunul mitropolit nu se gândea, cum se vede, că ceilalți creștini, care foloseau alfabetul latin dintotdeauna, își trăiseră credința fără pilda cu Alfa și Omega, încă de la traducerea Bibliei în latină de către Sfântul Ieronim în sec. al IV-lea.
