Linkuri accesibilitate

Cum valorifică tinerii voucherul cultural? Cărțile sunt în top


La jumătate de an de la lansarea proiectului, autoritățile vor să facă anumite ajustări, pentru a simplifica procedura de înregistrare, care durează acum 10 zile lucrătoare.
La jumătate de an de la lansarea proiectului, autoritățile vor să facă anumite ajustări, pentru a simplifica procedura de înregistrare, care durează acum 10 zile lucrătoare.

Peste 1.500 de tineri s-au înregistrat în programul național „Voucher cultural” de la demararea proiectului, în noiembrie 2022. În acest scop, din bugetul de stat s-au alocat peste 1,5 milioane de lei.

Potrivit Ministerului Culturii, pe primul loc în topul preferințelor elevilor sunt cărțile, pe care le pot cumpăra de la trei librării. Pe locul doi sunt evenimentele culturale: tinerii procură bilete la spectacole, concerte și cinema.

„Cel mai solicitat de tineri este filmul autohton «Carbon». Conform programului, noi susținem, în mare parte, producția autohtonă”, a declarat Europei Libere secretarul de stat al Ministerului Culturii, Andrei Chistol.

La jumătate de an de la lansarea proiectului, autoritățile vor să facă anumite ajustări, pentru a simplifica procedura de înregistrare, care durează acum 10 zile lucrătoare.

„Vrem să scurtăm timpul de așteptare, astfel încât tânărul să aibă acces la bani imediat ce obține semnătura electronică și este înregistrat în sistemul MPay, să nu dureze atât de mult”, a precizat secretarul de stat.

Potrivit oficialului, urmează să fie lansată și o campanie de informare, pentru a populariza programul printre tineri. Până acum, au solicitat vouchere tineri din toată țara, cel mai mare val fiind înregistrat la începutul anului.

Printre beneficiarii programului este și eleva clasei a XII-a a liceului „Gavril Gaidarji”, din Comrat, Daria Iancioglo. Din cei 1.000 de lei, cât valorează voucherul cultural, ea și-a comandat online 11 cărți, printre care romane ca „Anna Karenina” și „Jane Eyre”.

„Îmi place să citesc. Însăși ideea unui voucher este foarte bună. Eu cred că tinerii ar trebui să citească mai mult, să viziteze expoziții și teatre, să se dezvolte din punct de vedere cultural. Ar fi util chiar și pentru adulți”, a menționat tânăra.

Programul național „Voucher cultural” a fost lansat în noiembrie 2022 și are drept scop să faciliteze accesul tinerilor la produse și servicii culturale și să promoveze creația autohtonă.

De vouchere culturale pot beneficia toți tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani și dețin o semnătură digitală, care este folosită pentru autentificare. Pentru a o obține, trebuie să se adreseze la operatorii de telefonie mobilă.

La modul practic, voucherul cultural este un „bilet digital nerambursabil”, în valoare de 1.000 de lei, cu care posesorii pot cumpăra bilete la concerte, spectacole de teatru sau la cinema și să-și cumpere cărți, până la epuizarea sumei, în decurs de un an.

Voucherul este electronic și se folosește doar online, pe platforme specializate în vânzarea biletelor sau pe site-urile librăriilor. Proiecte similare există în multe țări europene.

Ministerul Culturii a prevăzut pentru 2022-2023 un buget de 44 milioane de lei, estimând că de acest program vor beneficia în total circa 45.000 de tineri. În cazul în care se va bucura de succes, proiectul va fi extins și pentru alte categorii sociale.

  • 16x9 Image

    Liuba Maxim

    Sunt îndrăgostită de drumeții la munte și de televiziune, domeniu în care am lucrat aproximativ 8 ani. Din 2022 fac parte din echipa Europei Libere Moldova, unde scriu despre educație și spun poveștile oamenilor care au curajul să-și depășească limitele.

XS
SM
MD
LG