Linkuri accesibilitate

CC respinge cererea de suspendare a decretului privind desemnarea lui Igor Grosu ca premier


Curtea Constituțională a respins cererea deputaților socialiști privind suspendarea decretului prin care Igor Grosu, președintele interimar al PAS, a fost nominalizat la funcția de prim-ministru.

Totodată, Înalta Curte a acceptat să examineze pe fond sesizarea parlamentarilor PSRM privind controlul constituționalității decretului de desemnare a lui candidaturii lui Igor Grosu. Sesizarea va fi examinată de magistrații Curții luni, 22 martie. Autorii sesizării afirmă că desemnarea lui Igor Grosu s-a făcut cu abateri de procedură.

După negocierile cu fracțiunile parlamentare, președinta Maia Sandu a anunțat, pe 16 martie, că a luat act de decizia Marianei Durleșteanu de a-și retrage candidatura pentru funcția de prim-ministru, propusă de majoritatea parlamentară. Potrivit agenției IPN, având în vedere că nu exista un candidat care să fie susținut de o majoritate formalizată, șefa statului a decis să-l înainteze pe Igor Grosu la postul de premier. A doua zi, pe 17 martie, Partidul Socialiștilor a contestat la Curtea Constituțională decretul prezidențial de desemnare, iar joi, în plenul Parlamentului a anunțat crearea unei majorități parlamentare, care îl desemnează la funcția de premier pe actualul ambasador în Federația Rusă, Vladimir Golovatiuc.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG