Linkuri accesibilitate

Curtea Constituțională dă undă verde dizolvării Parlamentului


La Chișinău, președinta Maia Sandu a mai făcut un pas spre dorita consolidare a puterilor sale, principial limitate într-o republică parlamentară. Curtea Constituțională i-a dat dreptate astăzi că sunt condiții pentru dizolvarea parlamentului și convocarea de alegeri anticipate – de la care președinta așteaptă un scor bun pentru partidul său, PAS. Ce va urma după anunțul de astăzi al CC?

Curtea Constituțională dă undă verde dizolvării Parlamentului
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:35 0:00
Link direct

Reprezentanții legislativului au încercat azi să convingă Curtea Constituțională că dizolvarea parlamentului ar fi nemotivată, spunând că șefa statului a înaintat de fapt de două ori candidați neagreați de majoritatea parlamentară, iar existența posibilității reale de a învesti un guvern ar cântări mai mult decât expirarea celor trei luni prevăzute pentru învestitură:

„Considerăm că sancțiunea dizolvării parlamentului este una inaplicabilă pentru moment, ori parlamentul este unul funcțional, iar toate criticile din sesizare se referă preponderent la calitatea legilor adoptate, la calitățile personale și profesionale ale membrilor parlamentului, și nicidecum la voința de a acorda votul de încredere viitorului guvern. Parlamentul refuză să creadă că într-un stat de drept poate fi sancționat pur din considerente politice, motiv pentru care solicit înălțimii voastre să aprecieze maxim obiectiv circumstanțele descrise”, a afirmat în fața curții Lilian Enciu, reprezentantul legal al parlamentului.

Președinta Maia Sandu, pe de altă parte, care s-a prezentat personal în fața curții pentru a-și argumenta solicitarea, a spus că a încercat de două ori să ofere un guvern țării, iar parlamentul, cu toate că era conștient de consecințe, a respins de ambele dăți candidații, iar dizolvarea ar fi necesară acum atât din cauza acestor două respingeri, cât și pentru înlocuirea unui for legislativ creat urmare a sistemului mixt criticat dur de comunitatea internațională atunci când a fost instituit:

„Aș putea să vorbesc mult aici despre cum a fost ales acest Parlament, prin aplicarea sistemului electoral mixt adoptat contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția, despre traseismul mai multor deputați, despre numărul mare de legi adoptate de actualul Parlament în ultimele luni și declarate neconstituționale, despre adoptarea legilor fără acoperire financiară și cu aviz negativ de la Guvern... Dar pentru că aceste constatări nu sunt strict juridice și ar putea depăși competența Curții Constituționale, nu o să continui... Sunt conștientă de faptul că dizolvarea Parlamentului poate fi aplicată doar în ultimă instanță, când toate celelalte căi de soluționare a crizei politice au fost epuizate. Noi astăzi ne aflăm exact în această situație de ultimă instanță”, a spus, printre altele, șefa statului.

Fracțiunile parlamentare au avut în mod rezonabil posibilitatea de a propune un candidat...
Domnica Manole

Curtea i-a dat dreptate președintei Sandu, cu trei voturi în favoarea întrunirii circumstanțelor de dizolvare a parlamentului și două opinii separate, una a fostului deputat socialist Vladimir Țurcanu. Domnica Manole, președinta instanței, a explicat ulterior într-un briefing că nu e de competența Curții să evalueze oportunitatea, ci doar întrunirea circumstanțelor prevăzute de Constituție pentru această dizolvare, ceea ce a și făcut:

„Se poate susține că fracțiunile parlamentare au avut în mod rezonabil posibilitatea de a propune un candidat, iar omisiunea lor de a-și exercita această competență nu poate fi imputabilă altor autorități. Curtea a observat că termenul de trei luni pentru formarea guvernului a început să curgă de la 23 decembrie 2020, adică data demisiei dlui Ion Chicu, și a expirat pe 23 martie 2021, fără a fi format un guvern nou. Curtea a constat întrunirea circumstanțelor constituționale care justifică dizolvarea Parlamentului.”

După victoria de anul trecut din prezidențiale, Maia Sandu a promis să facă ce-i stă în puteri pentru o înlocuire, prin anticipate, a actualului Parlament în care vede o piedică în calea reformelor anticorupție.

O dizolvare înainte de termen se poate întâmpla, pe de altă parte, dacă legislativul nu reușește să scoată legi sau să învestească un guvern, timp de trei luni și din cel puțin două încercări.

Socialiștii, care controlează o majoritate de parlamentari, au încercat s-o forțeze pe Sandu să le înainteze propunerile lor de premieri, dar cu puțin timp înainte de încheierea celor trei luni, Sandu a obținut o victorie tactică atunci când a profitat de auto-retragerea candidului susținut de ei și a reușit să-și înainteze propriul premier, care nu a fost însă învestit în urma boicotării socialiste a ședinței.

Înainte de hotărârea de acum a CC, Igor Dodon a avertizat Curtea să nu riște cu demiterea, dacă declanșează dizolvarea Parlamentului.

Imediat după pronunțarea instanței, el a spus că această decizie este o lovitură constituțională comparabilă cu cea din 2019, când oligarhul Vlad Plahotniuc a vrut să folosească o curte loială pentru dizolvarea parlamentului și nu a reușit doar grație unei reacții dure a comunității internaționale. Ar putea urma, a mai spus el, ceea ce s-a întâmplat în 2019, adică vot de neîncredere și cerere de demisie.

Anticipând ședința de azi, socialiștii au mai semnalat că se vor opune anticipatelor, chiar în condițiile unui parlament dizolvat, însă nu au precizat cum anume au de gând să obțină acest lucru.

Maia Sandu, pe de altă parte, a spus joi seara că va semna în curând decretul de dizolvare a Parlamentului, dar mai întâi va aștepta să vadă dacă Curtea Constituțională va lăsa sau nu în vigoare starea de urgență pe care doi deputați din partidul PAS și unul neafiliat au contestat-o în instanță:

Alegerile anticipate trebuie să fie organizate cât mai curând posibil...
Maia Sandu

„Așa cum am promis cetățenilor, vom merge în alegeri anticipate și vom oferi o șansă oamenilor să-și aleagă un nou Parlament care să muncească pentru oameni. Alegerile anticipate trebuie să fie organizate cât mai curând posibil, ținând cont de situația pandemică”, a spus Maia Sandu, într-o conferință ținută la Președinție la încheierea zilei:

„Starea de urgență nu poate fi folosită ca scut pentru coaliția PSRM-Șor ca să-și mai voteze niște scheme și să mai amâne întâlnirea cu oamenii la vot.”

Starea de urgență expiră la început de iunie, prin urmare dacă va fi lăsată în vigoare, și președinta va trebui să mai aștepte cu dizolvarea legislativului.

XS
SM
MD
LG