Linkuri accesibilitate

Curtea de Apel a judecat recursul împotriva eliberării condiționate a lui Vlad Filat


Curtea de Apel Chișinău a respins astăzi recursul penitenciarului 13, unde Vlad Filat a fost încarcerat cam patru ani, împotriva eliberării condiționate a fostului premier, la 3 decembrie anul trecut. Demersul împotriva eliberării venea de la noua conducere a închisorii, instalată la numai două zile după ce Filat a ieșit din detenție.

Curtea de Apel a judecat recursul împotriva eliberării lui Filat
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:49 0:00
Link direct



Cu cea mai mare nerăbdare a așteptat decizia magistaților ex-premierul Vlad Filat, care a declarat după respingerea recursului că instanța de judecată a trecut un test şi a luat o decizie legală. El a recunoscut totuşi că a luat în calcul și o decizie opusă:

„O să vă spun foarte sincer. Astăzi dimineaţa am avut o mare dilemă cum să mă îmbrac. Vă recunosc că am ghiozdanul pregătit. Eu am avut speranţă, dar certitudine după atâtea câte s-a întâmplat nu am putut să am şi nu am avut.”


Vlad Filat a fost arestat în octombrie 2015 și condamnat la nouă ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență, condamnare pe care fostul premier o respinge invocând inconsistența dosarului și condițiile în care s-a desfășurat procesul. El a obținut mai întâi reducerea termenului de detenție cu 709 zile din cauza condițiilor inumane de detenție constatate de CEDO și, într-un final, a fost eliberat pe baza normei din legislația moldoveană, de apariție relativ recentă, care prevede reducerea anilor de închisoare la ispășirea a 2/3 din termenul de detenție. Filat a spus că nu pierde speranța să dovedească la CEDO că a devenit victima unui proces inechitabil:

Întreaga societate va vedea ce fel de dosar mi-a fost instrumentat


„Urmează să avem, sper că într-un timp rezonabil, comunicarea CEDO în privinţa dosarelor mele ceea ce ar presupune într-o anumită situaţie rejudecarea dosarului meu care cu certitudine va avea loc în şedinţă publică, în cadrul unui proces echitabil. Atunci întreaga societate va vedea ce fel de dosar mi-a fost instrumentat.”

Şeful direcției juridice de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor Alexandru Crudu a spus că nu este de acord cu decizia Curţii de Apel, dar că decizia fiind irevocabilă nu mai poate fi contestată.


Cererea de suspendare a deciziei prin care Filat a fost eliberat, respinsă de CApel, a fost formulată atât de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cât şi de penitenciarul nr.13 în care Filat era deţinut. Ambele instituţii au invocat motivul că fostul premier nu ar fi îndeplinit programul individual de executare a pedepsei, una din condițiile esențiale pentru eliberarea condiționată înainte de termen, deşi anterior penitenciarul, condus de altă administrație, recomandase eliberarea lui Filat.

Îndată după eliberarea din decembrie a lui Filat ministrul justiţiei Fadei Nagacevschi a concediat conducerea celor două instituţii făcând trimitere la „suspiciuni” și „anumite chestiuni organizate” în contextul eliberării lui Filat.

Amintim că punerea în liberate a fostului premier la 3 decembrie anul trecut a provocat un adevărat seism în lumea politică de la Chişinău, devenind un subiect de dispută între preşedintele Igor Dodon şi fosta prim-ministră, Maia Sandu, ca şi între vechiul şi noul ministru al justiţiei, care s-au acuzat reciproc că ar fi influenţat decizia instanţei.

Vlad Filat, în prima sa apariţie în faţa presei după eliberarea condițonată, a negat orice amestec din partea decidenților politici în cazul eliberării sale și a atribuit avocaților meritul de a fi acționat cu perseverență în aplicarea normei legale.

Vlad Filat continuă să fie cercetat penal într-un alt dosar incriminându-i-se spălare de bani. El este învinuit că ar fi folosit bani furați de la Banca de Economii ca să plătească o companie de consultanță din Statele Unite pentru servicii acordate partidului pe care l-a condus. Vlad Filat respinge acuzaţiile şi pledează nevinovat. Recent Procuratura preciza că nu există motive pentru arestarea preventivă a lui Vlad Filat în legătură cu al doilea dosar de corupție pentru că fostul premier nu se eschivează de la examinarea judiciară şi nici nu influențează buna desfășurare a procesului penal.

Previous Next

XS
SM
MD
LG