Linkuri accesibilitate

Curtea de Apel Chișinău: Numărul secțiilor de votare pentru alegătorii din regiunea transnistreană trebuie redus


Curtea de Apel Chișinău a decis la 8 iulie că numărul secțiilor de votare pentru alegătorii din regiunea transnistreană trebuie redus substanțial, au spus Europei Libere surse din Platforma DA, care a contestat deciziile Comisiei Electorale Centrale de a deschide 41 de asemenea secții. Cu doar trei zile înainte de alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, instanța a admis parțial contestația concurentului electoral. Platforma DA a spus că numărul de secții stabilit de CEC este exagerat pentru că la alegerile prezidențiale din noiembrie trecut la multe dintre acestea s-au prezentat puțin alegători transnistreni sau chiar niciunul. Avocatul Platformei DA, Ion Botnarenco, a mai spus Europei Libere că, în decizia sa din 8 iulie, care nu a fost dată publicității la momentul scrierii acestei știri, Curtea de Apel va recomanda ca pe malul drept al Nistrului să fie deschise pentru alegătorii transnistreni numai 12 secții de votare. CEC va mai avea la dispoziție o zi să decidă dacă se conformează deciziei, sau o contestă la Curtea Supremă de Justiție. Anterior, Curtea de Apel a anulat decizia de a se deschide alte trei secții în localități controlate de autoritățile transnistrene, iar CEC s-a conformat. Platforma DA și alte partide pro-europene au exprimat îngrijorări că secțiile de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului pot fi folosite pentru fraude electorale în favoarea unor partide pro-ruse, inclusiv prin transportarea organizată la vot.

Vezi comentarii (1)

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG