Linkuri accesibilitate

Cutremur în economia mondială, ca urmare a efectelor noului coronavirus


Guvernul italian a decis să sprijine cu aproape 10 miliarde de euro economia națională, după ce luni seară a extins carantina asupra întregii țării, în tentativa de a limita răspândirea epidemiei de coronavirus. În acest moment, Italia este țara cea mai afectată din lume, după China, cu peste 460 de decese și 9.100 de cazuri oficiale de contaminare.

Între măsurile excepționale pe care le-a decis este suspendarea temporară a plăților în contul creditelor imobiliare. Totodată, părinții care stau acasă cu copii, din cauza închiderii școlilor, vor primi concediu de boală cu plată. Sau ajutoare, direct de la stat.

În această dimineață, bursele s-au mai liniștit, după ce ieri au înregistrat cele mai mari pierderi din decembrie 2008, momentul când a început cu adevărat criza financiară globală.

Pierderi provocate de teama unei recesiuni, ca urmare a epidemiei de coronavirus dar și a „războiului petrolier” dintre țările OPEC, conduse de Arabia Saudită și Rusia, care la rândul ei conduce un grup de țări asociate până acum la OPEC. După ce Rusia a refuzat că accepte reducerea drastică a producției de petrol, propusă de Arabia Saudită pentru a susține prețurile pe piața mondială, barilul a ajuns la 31 de dolari, o cădere de 30%. Marți, prețul a recâștigat 5%. Ministrul rus al energiei a declarat însă că economia națională are resurse suficiente pentru a rezista încă un deceniu unui astfel de război comercial. Cu toate acestea, rubla a pierdut 10% în raport cu dolarul american, nivelul cel mai căzut din ultimii patru ani.

Și toată lumea se refugiază, ca de obicei, în aur așa că prețul unciei a crescut la 1700 de dolari, cel mai mare din 2012.

În această seară, se așteaptă ca președintele american Donald Trump să anunțe o serie de măsuri excepționale, în sprijinul economiei.

XS
SM
MD
LG