Linkuri accesibilitate

Dacă vor continua reformele, FMI va continua să sprijine R.Moldova


Fondul Monetar Internațional este pregătit că susțină financiar aplicarea reformelor în R.Moldova, odată ce va fi format un nou guvern. Șeful misiunii pentru Moldova, Ruben Atoyan a mai declarat, citat de agenția IPN, că FMI a apreciat hotărârea guvernul condus de Maia Sandu de a promovat reformele sprijinite de Fond iar acum, experții FMI vor urmări modul în care ultimele evoluții politice se „ vor răsfrânge asupra programului susținut de FMI și asupra perspectivelor finanțării externe”.

Guvernul de coaliție condus de Maia Sandu a fost demis marți, 12 noiembrie, în urma moțiunii de cenzură înaintată de Partidul Socialițitlor (partener de coalție) și sprijinită de Partidul Democrat. In total 63 de deputați au votat moțiunea.

Partidul Șor s-au abținut de la vot, iar cei din Blocul ACUM au votat împotrivă.

Marți, căderea guvernului condus de Maia Sandu a fost comentată de Uniunea Europeană, România și ambasada Statelor Unite care toate au îndemnat la continuarea reformelor în folosul R.Moldova.

XS
SM
MD
LG