Linkuri accesibilitate

Dan Perciun (PAS): Restricții mici previn un lockdown mare


Strășeni, 11 septembrie 2021
Strășeni, 11 septembrie 2021

Mai bine restricții acum, decât lockdown mai târziu – așa explică la Europa Liberă Dan Perciun, președinte al comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie, nevoia noilor măsuri anti-covid. Urmare a acestora, dovada vaccinării a devenit obligatorie, de sâmbătă, pentru participarea la evenimente publice, iar într-un pas următor – ar putea deveni și pentru frecventarea unor baruri și restaurante. Îl vom întreba pe parlamentarul PAS, Dan Perciun, președinte de comisie de profil din parlament, ce vor să obțină autoritățile prin aceste limitări.

Interviu cu Dan Perciun, deputat PAS despre ultimele restricții sanitare
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:41 0:00
Link direct

Dan Perciun: „Ceea ce ne așteptăm noi ca să se întâmple este că o să crească numărul de vaccinări. Toată lumea trebuie să înțeleagă că, dacă vrem să repetăm restricții dure și o repetare a situației de anul trecut, acum există o soluție gratuită, relativ simplă, dar una care depinde de nivelul de conștientizare din partea populației a importanței acestei măsuri – vaccinarea. Aceste noi restricții care au fost introduse și care mai urmează a fi introduse nu vin să facă nimic altceva decât să stimuleze vaccinarea.

A fost o campanie de informare, s-au adus argumente de ce lucrul acesta este necesar, e adevărat că poate ar fi trebuit să fie și mai multă comunicare, pentru că acesta este până la urmă cel mai bun mijloc, dar în egală măsură în momentul în care argumentele și informarea nu-și fac efectul până la capăt, atunci asemenea măsuri sunt aplicabile pentru a stimula totuși creșterea ratei vaccinării.

Și în sensul acesta noi suntem chiar în întârziere față de alte state, inclusiv România, nemaivorbind deja de multe țări europene, unde restricții similare au fost introduse de luni bune. Bunăoară, ceea ce a introdus la ultima ședință comisia referitor la accesul la evenimente doar în baza testului sau a vaccinului, în România există de pe 1 august, iar noi am avut o lună august în care s-au desfășurat evenimente mari în aer liber, iar în septembrie urmează altele să aibă loc și atunci, ca să putem controla acest val de epidemie, s-a decis că asemenea restricții sunt necesare.”

Europa Liberă: Dar au ele rezultate din ce aveți știință? Cum ați estima?

an Perciun: „Bine, cred că o să fie mai clar aspectul acesta în următoarele săptămâni, dar în mod evident urmează să dea rezultate, pentru că, sperăm noi că cei care ezită din anumite motive să se vaccineze, totuși pentru a putea continua viața în regim normal, vor decide s-o facă, pentru a putea beneficia de toate acele oportunități, posibilități de care se bucură o persoană vaccinată acum.”

Europa Liberă: Dat fiind specificul moldovenesc, în care oamenii nu prea respectă regulile, trebuie să recunoaștem, o întrebare frecventă pe care și-o pun unii e dacă se poate asigura punerea în aplicare a acestor restricții. Credeți că se poate? Trebuie, probabil, și poliția să dea o mână de ajutor, și ANSA, probabil, dacă se ajunge la HoReCa săptămâna asta, și alte instituții, nu?

Dan Perciun: „Bineînțeles că se poate, dacă există o bună colaborare instituțională. Da, nu este ușor; da, probabil, va fi un anumit nivel de fraudă în raport cu certificatele de vaccinare care deja e bine cunoscut, dar care s-ar putea să crească pe măsură ce ele devin obligatorii pentru a accede la tot felul de evenimente și activități. E același lucru și cu testele, e de așteptat că va exista această creștere, dar, dacă CNA-ul își face bine treaba, dacă poliția își face bine treaba, fenomenul acesta va putea fi ținut sub control în așa fel încât să producă un efect până la urmă aceste restricții. Dacă ele nu se respectă și dacă nu sunt puse în aplicare dur, atunci degeaba le mai introducem. Deci, ceea pe ce mizăm noi este o bună colaborare între toate instituțiile statului, vigilență și punerea în aplicare dură a acestor măsuri. Și în cazul în care cineva încearcă să falsifice teste sau să falsifice certificate de vaccinare, acele persoane să fie pedepsite conform cadrului legal pentru a descuraja acele fenomene pe viitor.”

Europa Liberă: Apropo de fenomenul vaccinurilor false, ministra sănătății a vorbit la un moment dat despre asta, descriind situația ca având amploarea unui fenomen, a vorbit de mii de cazuri, organizatorul unei întruniri, a unui eveniment cum se asigură că dovada de vaccinare pe care i-o prezintă omul este autentică?

Dan Perciun: „Din luna octombrie va fi posibil să se facă această verificare în regim digital, deci va funcționa sistemul așa încât să permită o verificare practic în regim real a acelor certificate, dar la momentul actual bineînțeles că responsabilitatea o poartă, în primul rând, omul și el este cel care garantează că acel certificat este adevărat. În cazul în care se depistează contrariul, acesta trebuie sancționat. E mai greu acum să responsabilizezi un proprietar de local sau un organizator de festival, pentru că, e adevărat, la modul practic n-o să aibă posibilitatea în regim real să verifice veridicitatea acelor certificate, dar asta este treaba poliției, a altor instituții ale statului, dacă depistează asemenea lucruri să pedepsească responsabilii.”

Europa Liberă: Din ceea ce s-a putut observa până acum, cum ați putea caracteriza reacția cadrelor didactice, au început să se vaccineze mai bine sau nu? Sindicatele vorbeau despre faptul că multe cadre didactice ar putea părăsi sistemul de învățământ, alții zic că pentru această categorie ar trebui să fie totuși testele plătite de stat.

Dan Perciun: „Bine, rata vaccinării în educație este în creștere și, probabil, va fi în continuare în creștere, restricțiile sau regulile sunt clare, urmează a fi respectate, iar spațiu de dialog credem că există întotdeauna, dar atâta timp cât sunt anumite reguli care sunt în interesul tuturor și al societății, în primul rând, ele trebuie urmate. N-am văzut cazuri care să ateste că există o plecare din sistem, dar, în același timp, cred că și instituțiile statului pe moment încă sunt destul de indulgente, fără a aplica foarte dur regulile impuse. Și cred că există așa, o perioadă de ajustare până se va merge exact pe prevederile care sunt.”

Europa Liberă: Guvernării i se reproșează că vine doar cu măsuri coercitive acolo unde statele care aplică astfel de măsuri dau și o mână de ajutor businessului, altor categorii. Va urma așa ceva? HoReCa, teatrele, cele private mai ales, vor fi ajutate cumva?

Dan Perciun: „Noi întotdeauna am spus că restricțiile trebuie să vină la pachet și cu un set de măsuri de susținere și ar urma să fie anunțate cât de curând pe măsură ce și restricțiile vor deveni mai dure. Deci, cumva asta este viziunea noastră și se lucrează acum și asupra acestui aspect. Noi am avut și la începutul pandemiei un șir de propuneri și le vom relua pentru ca să ne asigurăm că nu sunt prea afectați agenții economici ca urmare a acestor măsuri, și agenții economici, și oamenii în general, pentru că toată lumea cred că își dorește să revenim cât mai repede la o activitate economică normală. Iar dacă lucrul acesta nu este posibil fără restricții, atunci restricțiile trebuie compensate prin măsuri de susținere.”

Europa Liberă: Dar măsuri cam de ce ordin, ca să ne dăm seama și noi, și ascultătorii noștri?

Dan Perciun: „Anumite facilități fiscale, subvenționarea șomajului tehnic despre care s-a mai discutat și anul trecut, urmează Ministerul Economiei și Guvernul în ansamblu să vină cu un pachet de măsuri, pornind de la propunerile care au existat și anul trecut.”

Europa Liberă: Vorbeați, dle Perciun, la început despre sărbătorile care au fost în august, iar toamna, de obicei, în Republica Moldova e sezonul nunților, cumetriilor, aveți îngrijorări legate de acest specific moldovenesc, ca să zic așa?

Dan Perciun la o acțiune organizată de PAS, Chișinău, 9 mai 2021
Dan Perciun la o acțiune organizată de PAS, Chișinău, 9 mai 2021

Dan Perciun: „Bineînțeles că orice eveniment la care participă multă lume, nevaccinată în special, prezintă riscuri. Îndemnul nostru pentru toată lumea, încă o dată repetăm, este să ne vaccinăm, pentru că asta ne asigură protecția necesară, o să ne permită să nu introducem restricții mai dure și să continuăm într-un regim cât mai apropiat de regimul obișnuit viața noastră cotidiană. Dar în mod evident orice eveniment la care este prezentă multă lume prezintă un risc și organizatorii trebuie să dea dovadă de responsabilitate și să respecte toate normele epidemiologice, pentru ca să reducă acest risc. Noi urmează să discutăm suplimentar și pe intern cum putem fortifica campania de comunicare, bineînțeles că acesta este principalul instrument de care dispunem și este, poate, cel mai important, dar, în același timp, trebuie să recunoaștem că în toată lumea și toate statele se confruntă cu situația în care un segment de populație refuză categoric să se vaccineze, chiar dacă are acces la informație, chiar dacă lucrurile sunt clar explicate.

Respectiv, pentru a stimula vaccinarea în rândul unui număr cât mai larg de cetățeni, restricțiile sunt necesare și această abordare când doar în baza testului și în baza vaccinului se permite accesul la anumite evenimente, activități este menit anume să stimuleze și să încurajeze vaccinarea și în rândul celor care poate nu sunt gata să audă ce au de zis medicii, ce are de zis comunitatea științifică și care pot fi convinși prin asemenea măsuri.”

Europa Liberă: Dar, pe de altă parte, așa gen de măsuri ar putea șubrezi suportul electoral al formațiunii Dvs. În sensul acesta v-ați gândit?

Dan Perciun: „Da. Sunt lucruri mai importante în viața aceasta decât suportul electoral, viața cetățenilor are prioritate, noi facem ceea ce credem că este în interesul tuturor și, chiar dacă asta o să ne coste electoral, credem noi că până la urmă așa este corect, dacă este să fim politicieni responsabili. Totodată, îndemnul nostru către cetățeni este să ne dăm seama că prin asemenea restricții introduse acum, înainte ca valul să fie într-un trend ascendent masiv, să putem preveni restricții mult mai dure care ar trebui să fie introduse în cazul în care ajungem la 2-3 mii de cazuri pe zi.

De asta este în interesul tuturor să dăm dovadă acum de maximă responsabilitate cu aceste restricții care nu sunt încă foarte dure, sunt relativ permisive și mai bine acum să ne mobilizăm decât peste două luni să fim în situația în care să trebuiască să închidem afaceri și efectiv să fim în situația ca să revenim la restricțiile impuse în luna mai anul trecut. Deci e mai bine acum să dăm dovadă de responsabilitate și să prevenim valul, decât să ne regăsim într-o situație mult mai complicată cu toții dacă nu facem lucrul acesta.”

XS
SM
MD
LG