Linkuri accesibilitate

Daniel KEHLMANN. Tyll


Daniel Kehlmann

„Un lucru făcut nemţeşte!”, aşa se poate spune despre romanul lui Daniel Kehlmann, Tyll, Pandora M, 2022. Şi tocmai el – fiul unui regizor şi al unei actriţe, născut la Munchen şi stabilit la Viena, dar şi nepot de scriitor – pune în gura unuia dintre personaje, nimeni altul decât iezuitul Athanasius Kircher, acest „ultim renascentist” (Edward W. Schmidt), nimicitoarea frază: „Dar germana n-are viitor. În primul rând, pentru că este o limbă urâtă, vâscoasă şi plină de impurităţi, un idiom pentru oameni needucaţi, care nu obişnuiesc să facă baie” (ceva mai sus, Paul Fleming – şi el pe post de personaj – tocmai visa cu ochii deschişi: „Limba noastră e încă o amestecătură de dialecte. (…) O limbă trebuie hrănită şi îngrijită, trebuie ajutată să se dezvolte! Iar a o ajuta înseamnă a scrie literatură”).

„Atâta foamete. Atâtea molime. Atâtea armate şi atâţia dezertori câţi s-au mai perindat pe aici. Ţinutul s-a depopulat. Pădurile au dispărut, satele au ars, oamenii au fugit” – suntem în plin Război de Treizeci de Ani; pe lângă principele elector Frederic al IV-lea al Palatinatului, „regele de-o iarnă”, iată-l şi pe Tyll Ulenspiegel, în chip de bufon al curţii, după ce că în precedentele capitole apare ba ca circar, ba ca puşti silit de inchizitori să-şi denunţe părintele, apoi ca orfan luându-şi lumea în cap, după ce tatăl său e ars pe rug, pentru a se alătura unui măscărici de bâlci, ba ca mercenar prins într-un tunel surpat („O bubuitură, totul se cutremură, mai cade o piatră, aproape atingându-i umărul. – Plec. Aşa am făcut mereu. Când se-mpute treaba, eu plec. Nu mor aici. Nu mor azi. Nu mor!”), ş.a.m.d., şi a cărui filosofie de viaţă – de supravieţuire, mai exact! – sună: „Nimic nu le place oamenilor mai mult, nimic nu le face să râdă mai tare, dar trebuie s-o nimereşti cum trebuie (…) Ca să imiţi pe cineva trebuie nu doar să aduci de departe cu omul ăla, ci să semeni cu el mai bine decât seamănă el însuşi, fiindcă el îşi poate permite să fie aşa, la întâmplare, dar tu trebuie să devii întru totul el însuşi”. Or, Tyll nu doar că-i face să râdă; plânsul urmează imediat după: „În fiecare casă erau cucuie, vânătăi, julituri, şi chiar braţe scrântite, şi dinţi lipsă” – ceea ce le va fi de învăţătură: „Dar nici n-am uitat ce se petrecuse. Întâmplările au rămas între noi. Erau acolo în timp ce strângeam recolta, când negociam între noi preţul grânelor sau când ne strângeam duminica la slujbă (…). Şi cel mai tare erau prezente când aveam vreo serbare în piaţă şi când, în dans, trebuia să ne privim în ochi” (secvenţa „Pantofi”, o magistrală intrare în roman).

Cu neputinţă de rezumat acest opus magnum de 370 de pagini; reţin însă această frază ce exprimă chintesenţa războiului – c-o fi de Treizeci de Ani sau de-o sută de zile –, iat-o: „Fiecare vrea teritorii pe care ceilalţi nu vor sub nici o formă să le cedeze, toţi cer subsidii, toţi vor să se anuleze tratate de întrajutorare pe care alţii le consideră inviolabile, pentru ca în locul lor să se încheie alte tratate, pe care alţii, la rândul lor, le cred inacceptabile”. (Mă întreb, ridicând ochii din carte pentru a mă uita la ultimele ştiri, ce s-a schimbat de-atunci încoace…)

11 iulie ’22

Previous Next

XS
SM
MD
LG